Medicii de familie acuză Ministerul Sănătății de ”lipsă de interes pentru PNRR”. Ce i-a supărat pe doctori

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie acuză Ministerul Sănătăţii de lipsă de interes pentru PNRR. Un consilier aflat în concediu a fost desemnat persoană de contact pentru 2.250 de cabinete.
Alina Costache
28 sept. 2022, 17:56
Medicii de familie acuză Ministerul Sănătății de ”lipsă de interes pentru PNRR”. Ce i-a supărat pe doctori

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie acuză Ministerul Sănătăţii de lipsă de interes pentru PNRR.

Citește și Alexandru Rafila, mesaj dur pentru medicii care transferă pacienţii de la stat la privat

Medicii susțin că ministerul nu a răspuns la solicitările celor interesaţi de finanţarea prin PNRR pentru cabinete de familie, ba mai mult, persoana de contact desemnată pentru cele 2.250 de cabinete din lista preselectată, s-a aflat în concediu când doctorii ar fi trebuit să transmită proiectele.

Ministerul a transmis, miercuri, o serie de precizări, explicând că, până luni, pentru lista preselectată au fost depuse 759 de dosare, iar pentru apelul necompetitiv au fost depuse 1.053 dosare.

”Lipsa de interes pentru PNRR nu este a medicilor de familie, ci chiar a Ministerului Sănătăţii! Ministrul Sănătăţii, domnul prof. univ. dr. Alexandru Rafila, şi-a exprimat dezamăgirea faţă de lipsa de interes a medicilor de familie pentru finanţarea pentru cabinete la care au acces prin PNRR. FNPMF l-a informat pe domnul ministru prin mai multe adrese scrise transmise în lunile mai, iulie şi septembrie despre problemele pe care le întâmpină medicii de familie în privinţa PNRR”, a transmis Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, într-un comunicat de presă.

Conform medicilor, în cea mai recentă adresă, din 4 septembrie 2022, FNPMF transmitea Ministerului Sănătăţii următoarele:

„În acelaşi timp, sute de cabinete de medicina familiei ne-au sesizat că nu au reuşit să obţină devizele pentru componenta renovare sau acordul primăriei care deţine spaţiul, respectiv prelungirea contractelor de concesiune cu primăria până în anul 2026, aceste observaţii fiind transmise Ministerului Sănătăţii şi de FNPMF prin adresa nr. 52/14.06.2022, cu privire la Ghidul beneficiarului. FNPMF a avertizat că lansarea apelului în perioada iulie-august va duce la blocaje de acest fel.

Nu în ultimul rând, considerăm că numărul mic de proiecte transmise până la această dată (1030 de proiecte în cadrul I.1.1.b/Apel necompetitiv şi 667 de proiecte în cadrul I.1.1.a/Listă preselectată), nu reflectă lipsa de interes a medicilor de familie pentru finanţarea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ci lipsa de capacitate a Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Investiţiilor şi Fondurilor Europene în gestionarea acestei investiţii.

Considerăm că o investiţie cu un buget de 180 de milioane de euro şi peste 3000 de beneficiari trebuie să fie gestionată de o direcţie de specialitate a Ministerului Sănătăţii, cu un număr adecvat de funcţionari publici desemnaţi să îşi asume răspunderea pentru proiect. Am fost surprinşi să găsim ca persoană de contact pentru toate cele 2250 de cabinete din lista preselectată un consilier personal, nu un funcţionar public, consilier care s-a aflat în concediu de odihnă în perioada în care cabinetele ar fi trebuit să transmită proiectele şi să primească răspunsuri la întrebări din partea sa”, au transmis medicii de familie.

Doctorii susțin că Ministerul Sănătăţii nu a răspuns la aproape nicio adresă a FNPMF, dintre cele peste 30 transmise de la începutul anului 2022.

În urma acestor acuzații, Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, o serie de precizări.

Potrivit instituţiei, proiectele din PNRR dedicate medicilor de familie au un buget total de 180.450.000 euro (fără TVA) şi se realizează prin 2 metode:

1. Listă preselectată: O alocare de 135.337.500 € (fără TVA) prin care se vor finanţa 2.250 de asocieri/cabinete de medici de familie;

2. Apel necompetitiv: O alocare de 45.112.500 € (fără TVA) pentru un apel de proiecte care se va derula având la bază principiul: „primul venit – primul servit” pentru finanţarea a 750 de asocieri/cabinete de medici de familie.

”La data de 26 septembrie 2022, situaţia se prezintă astfel:

1. Pentru lista preselectată au fost depuse 759 de dosare, termenul limită fiind data de 14 octombrie 2022.

2. Pentru apelul necompetitiv au fost depuse 1.053 dosare, iar acestea au intrat în etapa de evaluare”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Potrivit suresi citate, dacă la data de 14 octombrie 2022, nu se completează numărul de 2.250 de solicitări, se va utiliza lista de rezervă de 1.000 de asocieri/cabinete publicată pe pagina dedicată proiectului.

”Ulterior, dacă nu se atinge pragul minim de solicitări, se va deschide apelul pentru toţi medicii de familie din mediul rural. Obiectivul programului de finanţare este ca medicii de familie să aibă cabinete dotate la standarde internaţionale, care să permită investigarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor fără a fi necesar ca aceştia să se adreseze altor instituţii medicale”, a mai transmis instituţia.

Ministerul precizează că Ghidul beneficiarului a fost publicat în transparenţă publică în luna iunie 2022, iar apelul pentru depunerea dosarelor a fost lansat în data de 04 august 2022.
”Pentru a veni în sprijinul medicilor de familie, Ministerul Sănătăţii a formulat proceduri de depunere simplificate. Ministerul Sănătăţii a publicat constant pe pagina destinată proiectului (www.ms.ro), o serie de instrucţiuni şi exemple de completare a anexelor. Ghidul beneficiarului include informaţii numeroase cu privire la modul de întocmire a dosarelor, eligibilitatea aplicanţilor, respectiv modalităţile de contactare a echipei PNRR din cadrul Ministerului Sănătăţii”, mai arată Ministerul Sănătăţii.

Ministerului Sănătăţii susține că angajații săi au răspuns cu prioritate la solicitările medicilor de familie, respectiv au întocmit instrucţiuni în cel mai scurt timp pentru a clarifica speţele invocate de aceştia.

Citește și Un medicament necesar pentru bolile respiratorii fără înlocuitor lipsește de pe piață de mai bine de un an. Medicii sunt îngrijorați că începerea noului an școlar va aduce și un nou val de viroze

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
“Ne-au făcut de râs! Desființăm Steaua și Dinamo!” Stenograme uluitoare cu Nicolae și Elena Ceaușescu după ce naționala României a pierdut meciul pentru Campionatul Mondial
Capital.ro
Monica Pop îi trezește pe români. Boala foarte des întâlnită care te poate orbi complet: Din 3 în 3 luni!
Playtech.ro
Balconul închis fără autorizație: Ce amenzi riști și când poate fi cerută demolarea
Adevarul
Cum era Ceaușescu să provoace un război cu URSS. Istoria secretă a unor planuri de invazie
wowbiz.ro
Mariana Moculescu și-a făcut apariția la priveghiul lui Horia Moculescu, chiar dacă anunțase că nu va participa! Preț de câteva momente, a dat la o parte toate neînțelegerile și și-a îmbrățișat fiica
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Cazul Sarei, fetița de 2 ani care a sfârșit în cabinetul stomatologic, ar putea schimba legea. Anunţul făcut de ministrul Sănătății
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce sumă uriașă de bani a încasat Gino Iorgulescu în cei 12 ani petrecuți în fruntea LPF: ”Cea mai mare scurgere! L-a pus Ponta acolo, e un pion”
MediaFlux
Radu Drăgușin se însoară și a început deja pregătirile! Unde a fost surprins cu iubita lui
stirilekanald.ro
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume