Medicul Radu Zamfir a fost vizitat de un preot

Medicul Radu Zamfir, care a ţinut legătura cu autorităţile după accidentul aviatic din Apuseni şi a acordat primul ajutor colegilor săi cu care se afla în epava avionului, a fost vizitat de către un preot la Institutul Clinic Fundeni, acolo unde este internat.
Filip Stan
23 ian. 2014, 14:54
Medicul Radu Zamfir a fost vizitat de un preot

Apropiaţii medicului l-au vizitat în aceste zile pentru a-şi arăta sprijinul. Printre ei, s-a aflat şi un preot cu care Radu Zamfir a vorbit timp de câteva minute.

Radu Zamfir primeşte consiliere psihologică pentru a depăşi trauma provocată de accident, ca şi ceilalţi patru supravieţuitori ai accidentului care au rămas internaţi la Cluj.

Medicul Radu Zamfir este privit ca un erou după ce a supravieţuit accidentului aviatic din Apuseni, de luni. Tânărul doctor de la Fundeni a povestit în cuvinte puţine, dar pline de înţeles, despre durerea pe care a lăsat-o în sufletul său tragedia din care a scăpat ca prin minune şi în mijlocul căreia a găsit puterea să-şi ajute colegii mai grav răniţi şi chiar să încerce să-l salveze dintre fiarele contorsionate pe pilotul Adrian Iovan, care în cele din urmă a murit.

Medicul Radu Zamfir a avut, probabil, cea mai mare şansă dintre toţi cei cinci supravieţuitori ai aterizării forţate din Apuseni. L-a protejat, ironia sorţii, după cum spune chiar el, costumul de motociclist purtat pentru a ajunge la spital, înainte de a pleca spre Oradea, pentru a preleva, alături de alţi colegi, un ficat de care avea nevoie o femeie cu cancer hepatic. Nu s-a gândit de două ori înainte de a urca într-un aparat de zbor vechi de zeci de ani şi se gândea doar la a salva o viaţă.

A ajuns, însă, să lupte pentru a salva alte şase, undeva în Apuseni, printre brazi, lângă epava unui avion din care ţâşnea combustibil. A pierdut lupta pentru două dintre ele: cea a pilotului Adrian Iovan, pe care a făcut eforturi disperate să-l scoată dintre fiarele contorsionate ale epavei, şi cea a tinerei Aurelia Ion, o studentă de 23 de ani, din anul V la medicină, care se alăturase echipei de transplant doar pentru că o altă colegă nu a putut merge şi pentru că era atât de dedicată meseriei, încât a uitat de spiritul de conservare. De aici şi marele regret al medicului Radu Zamfir: „Marele meu regret este că ceilalţi doi nu mai sunt cu noi!”.

Radu Zamfir a comentat şi măsurile luate de guvern după ce operaţiunea de salvare s-a desfăşurat cu mare greutate, salvatorii putând ajunge la supravieţuitori abia după şase ore de la aterizarea forţată.

„Eu nu sunt în măsură să comentez pentru că eu am făcut ce m-am priceput de o manieră mai puţin profesională de la faţa locului ca să ţinem legătura cu ei”, a declarat Radu Zamfir.

Medicul a respins, cu aparentă dezamăgire în glas, afirmaţiile şefului STS, care l-a acuzat că a minţit când a spus că a transmis coordonatele: „Pot să spun doar că toţi am suferit un traumatism cranian şi în momentul în care eram la limita pierderii conştienţei e greu să redau cu acurateţe unele lucruri. Eu am luat legătura cu ei, am vorbit cu ei, asta îmi aduc aminte. A fost vorba de transmiterea unei locaţii. Eu am văzut toate lucrurile astea dinăuntru şi se văd mult mai dramatic. De pe margine ai timp să comentezi. Eu tot ce am făcut, am făcut cât s-a putut de bine în condiţiile date”.

Vizibil marcat, cu contuzii la frunte, la ochi şi pe piept, Radu Zamfir speră că va reuşi să depăşească şocul şi nu exclude posibilitatea de a apela la consiliere psihologică pentru a putea să-şi facă mai departe meseria şi pentru a putea salva vieţi, chiar dacă va trebui să urce din nou într-un avion vechi şi destul de şubred.

„Trebuie să mergem mai departe în ceea ce facem şi având în vedere că ce facem presupune salvarea unei vieţi… Trebuie să mergem mai departe. Eu nu ştiu decât ce fac azi. De mâine o să văd. Tocmai am scăpat ca prin minune de la moarte”, spune Radu Zamfir.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT