Medvedev: Putin trebuie să aibă o victorie „demnă” la prezidenţiale

Misiunea partidului de guvernământ Rusia Unită este de a asigura victoria "demnă" a premierului Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din martie 2012, a declarat sâmbătă preşedintele rus Dmitri Medvedev, relatează ITAR-TASS.
Romania TV
17 dec. 2011, 14:04
Medvedev: Putin trebuie să aibă o victorie

„Misiunea noastră este să facem tot posibilul ca Vladimir Vladimirovici Putin – candidatul nostru – să învingă la acest scrutin, să obţină o victorie demnă şi să confirme acel capital de încredere pe care l-a acumulat într-o perioadă îndelungată”, a subliniat Dmitri Medvedev la o întâlnire cu activul formaţiunii de guvernământ.

În opinia sa, revenirea lui Putin la Kremlin, după alte două mandate de preşedinte între 2000 şi 2008, va permite continuarea modernizării, creşterea economică şi ameliorarea calităţii vieţii în Rusia, potrivit Agerpres.

Experţii sunt de părere că Putin va reuşi să obţină al treilea mandat de şef de stat încă din primul tur de scrutin. Totuşi, potrivit celui mai recent sondaj, din 16 decembrie, el ar obţine 42% din voturi dacă scrutinul ar avea loc duminică.

La congresul Rusiei Unite din 24 septembrie, actualul preşedinte Dmitri Medvedev a anunţat că renunţă să candideze pentru un al doilea mandat şi a făcut cunoscut că Putin este candidat la prezidenţialele din martie. Medvedev, la rândul său, ar urma să prea funcţia de premier după alegerile prezidenţiale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT