MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Cele mai frumoase urări de Sf. Andrei 2022

Sfântul Andrei este ocrotitorul României şi apostolul care a răspândit creştinismul pe teritoriul ţării noastre. Iată câteva felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de ziua numelui. 

29 nov. 2022, 23:41
MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Cele mai frumoase urări de Sf. Andrei 2022

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022.

Cei care poartă numele Andrei, Andreea, Andi, Andrada, Andruța, Andrieş sau alte derivate își serbează luni ziua numelui. Cu această ocazie, fiecare dintre noi transmitem cele mai frumoase gânduri celor care poartă aceste nume.

Sfântul Andrei. Tradiții şi superstiţii. Cum să te ferești de duhurile rele care vin pe pământ în noaptea Sfântului Andrei

„Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu să fii iubit(ă) şi să ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!”

„De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!”

„Astăzi este o zi specială pentru tine iar tu esti special(ă) pentru noi în fiecare zi. Îţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani!”

„Cu ocazia zilei Sfântului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!”

„Dragă Andrei, de ziua numelui tău îţi dorim un sincer La Mulţi Ani, să ai parte de mulţi bani, sanatate şi voie bună. Petrecere frumoasă alături de cei dragi!”

„La mulţi ani şi fie ca Sfântul Andrei să te călăuzească mereu!”

„Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îti urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, Andrei!”

„Pentru că este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului numai bine. La mulţi ani, Andrei/ Andreea!”

Zodiac chinezesc decembrie 2022. Ce semne se vor bucura de noroc și bunăstare până la Anul Nou

„Dacă toată lumea îţi doreşte ca această zi să fie una minunată, eu iţi urez ca toate zilele ce urmează să fie pline de bucurii şi realizări şi să îţi umple sufletul de voie bună. La mulţi ani, Andrei/ Andreea!”

Peste 900.000 de români îşi sărbătoresc, miercuri, onomastica, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.

Este vorba despre 500.720 de bărbaţi şi 422.638 de femei, informează Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

La bărbaţi, cel mai des întâlnit prenume este Andrei – 471.375 de persoane. Se mai întâlnesc următoarele derivate: Andi – 2.940 de persoane; Andreeas – 787; Andreiasi/Andreiaşi – 1; Andreiu – 356; Andrew – 618; Andrey – 260; Andrias/Andriaş – 8; Andries/Andrieş – 40; Andru – 157; Andrusa/Andruşa – 9; Andrusca/Andruşca/Andruşcă – 2; Andruta/Andruţă – 22; Andrăs/Andras/Andraş – 11.213; Andrea – 811; Andreas/Andreas/Andreaş – 8.847; Andu – 148; Endre – 3.124; Ondras – 2.
Dintre prenumele feminine cel mai des întâlnit este Andreea – 337.437 de persoane. Printre femei se întâlnesc şi următoarele prenume: Andra – 31.310 persoane; Andrada – 21.051; Andreia – 7.835; Andrusa/Andruşa – 7; Andrusca/Andruşca – 6; Andruta/Andruţa – 366; Andrea/Andrea – 24.215; Deea – 381; Deia – 30

Cele mai frumoase mesaje de Sfântul Andrei, 30 noiembrie 2022

1. „De ziua numelui, îți urez să ai o viată senină că răsăritul de soare iar sufletul să-ți fie curat că neaua. Îți urez o zi de neuitat și un călduros La Mulți Ani!”

2. „Din mici crenguțe de brad, din flori si din iubire ti-am împletit un La Mulți Ani aducător de Fericire! La mulți Ani Andrei/Andreea!”

3. La Mulți Ani Andreea/Andrei! Așa cum soarele luminează pentru toata omenirea, așa si tu luminezi viată mea! Te iubesc!

4. „La mulți ani, draga Andrei! Sa ai parte numai de împliniri, iar viată sa iți fie o eterna sărbătoare!”

5. „Pe o petală de lalea, La Mulți Ani din partea mea, iar pe una de bujor, Te iubesc si te ador!”

6. ”Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îți urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani, Andrei!”

7. ”La mulți ani și fie că Sfântul Andrei să te călăuzească mereu!”

8. Îți urez „La mulți ani” pentru că porți acest nume și fie că Sfântul Andrei , pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară.

9. De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate și să ți se îndeplinească toate dorințele. La mulți ani!

10. ”Fie că toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să va însoțească pretutindeni. Va doresc o zi de Sf. Andrei cât mai frumoasă!”

11. ”Sfântul căruia ii purtați numele sa va ocrotească in fiecare zi, sa va aducă liniște si pace si sa nu lase ca speranța sa se stingă din sufletul dumneavoastră. La mulți ani cu împliniri si momente frumoase in viitor!”

12. ”Un cer albastru fără nori, In calea ta sa fie, Sa ai in viată numai noroc si bucurie! La Mulți Ani!”

13. ”Andreea/Andrei iți urez sa ai o viată senina ca răsăritul de soare, iar sufletul sa-ti fie curat ca neaua. Iți urez o zi de neuitat si un călduros “La mulți ani!”.

14. ”Din mici crenguțe de brad, din flori si din iubire ti-am împletit un “La mulți ani” aducător de fericire! La mulți ani Andrei/Andreea!”

15. ”Cu ocazia zilei Sfințișorului tău, iți doresc o ora de liniște, o zi senina, o săptămâna de bucurii, o luna de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire si iubire. La mulți ani!”

ÎPS Teodosie, scrisoare pentru premier după ce pelerinajul de Sfântul Andrei a fost interzis: Dumnezeu mai poate lucra în mintea şi în inima dumneavoastră

„Andrei/ Andreea, te felicit cu ocazia zilei de naştere şi îţi urez un cer senin, un soare strălucitor, fericire deplină şi tot ceea ce este mai pur şi mai luminos. Fie ca această sărbătoare să-ţi aducă în dar realizarea tuturor visurilor.”

„Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.”

“De Sfântul Andrei, fie ca cei dragi să te înconjoare cu caldura sufletelor lor într-o seară magică, iar fericirea să te ia în braţele ei în acest moment special!”

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. La mulți ani și fie ca SF ANDREI să te călăuzească mereu!

MESAJE DE SFÂNTUL ANDREI 2022

. În jur de 700.000 de români poartă numele de Andrei. Cei care nu pot să le ureze pe viu sărbătoriţilor cele dorite o pot face printr-un simplu SMS. Cei interesaţi au la dispoziţie mesaje potrivite pentru ficare categorie de săbătorit, fie că este prieten, soţ, soţie, soacră, vecin…etc.

Andreea, sa ai parte de dragoste si fericire in viata. Sfantul Andrei e cu tine!

Andrei, iti urez sa fii mereu fericit, sanatatos si plin de bucurie. La multi ani!

Andrei si Andreea sa fiti fericiti pentru toata viata si sa petreceti cu drag in aceasta zi sfanta. La multi ani!

Andrei/Andreea iti urez sa ai o viata frumoasa ca rasaritul de soare iar sufletul sa-ti fie curat ca neaua. Iti urez o zi de neuitat si un calduros La Multi Ani!

Azi, de ziua numelui, iti urez si eu sa fii iubit (a) si sa ai parte de tot ce iti doresti. La multi ani!

Cineva acolo sus te iubeste, dar cineva aici jos tine la tine si mai mult ! La multi ani si te iubesc!

Cu ocazia sarbatorii zilei tale de nume, iti doresc multa sanatate, fericire si tot binele din lume si sa ai parte numai de zile senine si insorite! La multi ani!

Cu ocazia zilei Sfantului Andrei, iti doresc o ora de liniste, o zi senina, o saptamana de bucurii, o luna de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sanatate, fericire si iubire. La multi ani!

Cu ocazia zilei tale onomastice iti doresc sa ai parte numai de lucruri bune: sanatate, iubire, bucurii si momente frumoase alaturi de cei dragi. La multi ani de Sfantul Andrei!

De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele pe care o sa ti le pui. La multi ani !

Din mici crengute de brad, din flori si din iubire ti-am impletit un La Multi Ani aducator de Fericire! La multi ani Andrei/Andreea!

E o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare usor. Este ziua numelui ta si de aceea este o zi speciala! La Mulți Ani!

Este doar inca o Sfanta, dar cea mai frumoasa dintre toate cele sfinte, caci este ziua ta! La multi ani, iubitule/iubito!

Felicitari dragul meu cu ocazia aceastei zile. Iti urez sa fii mereu sanatos, fericit si bucuros. La multi ani in cantec de clopotei de bucurie!

Fie ca din aceasta zi sfanta, in drumul lin al vietii tale sa rasara mereu cate-o raza de soare care sa-ti aduca fericire si bucurie. Multa sanatate! La multi ani !

Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La multi ani!

Fie ca toate lucrurile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni! Iti doresc o zi de Sfantul Andrei cat mai frumoasa!

In aceasta zi minunata, eu iti doresc sa-ti traiesti viata astfel incat sa nu-ti para rau de niciun pas facut, de niciun zambet daruit. Esti un suflet minunat si ma bucur ca am avut sansa sa te cunosc! Din toata inima iti urez un sincer La Multi Ani!

Iti doresc ca de ziua numelui tau sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de bucurii in viata si iti urez un sincer La Multi Ani !

Iti doresc o viata senina ca rasaritul de soare si un suflet curat ca neaua. Iti urez o zi de neuitat si un calduros La Multi Ani!

Iti doresc sa mergi pe un drum numit viata, sa te impiedici de un ciob numit noroc, sa cazi intr-o prapastie numita fericire si sa culegi o floare numita iubire! La multi ani Andrei/Andreea!

Iti urez ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa iti aduca o viata curata, frumoasa, plina de bucurii si dragoste. La multi ani Andrei/Andreea!

Iti urez La Multi Ani pentru ca porti acest nume si fie ca Sfantul Andrei pe care il reprezinti, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si linistea interioara. Multa sanatate!

Iti urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum un bulgare alb de zapada, la fel de fericita precum cantecul clopotelului de Craciun si la fel de frumoasa precum Sarbatorile langa cei dragi. Din toata inima iti urez un sincer La Multi Ani!

La Multi Ani Andreea/Andrei! Asa cum soarele lumineaza pentru toata omenirea, asa si tu luminezi viata mea! Te iubesc!

La Multi Ani Andrei si sper sa se sparga conducta fericirii pe strada vietii tale!

La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sanatate si numai bucurii!

La multi ani si Sfantul Andrei sa te calauzeasca mereu!

La multi ani, draga Andrei/Andreea! Sa ai parte numai de impliniri, iar viata sa iti fie o eterna sarbatoare!

Multa sanatate Andrei din partea mea, un prieten care nu te uita! La multi ani!

Pe o petală de ralea, La Multa Ane sin partea mea, irá pe una de bujor! Te iubesc si te ador! La multi ani!

Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, fratiorule/iubitule!

Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!

La multi ani de Sfantul Andrei,

Fericire si bani grei!

Soarta dulce si aleasa,

Fie-ti tot mereu mireasa!

De ziua ta, Andrei, ma lasa

Sa dau cuvant dorintei ce m-apasa

De a-ti spune ca mi-esti drag si iti doresc

Tot binele din lume si noroc ceresc.

Sa ne traiesti draga Andreea,

In aur viata sa iti scrie epopeea,

Povestea fericirii si-a iubirii,

A-mbelsugarii, sanatatii si-mplinirii.

Un cer albastru fara nori,

In calea ta sa fie,

Sa ai in viata numai noroc si bucurie!

La Multi Ani!

MESAJE DE SFÂNTUL ANDREI 2022. E sărbătoare mare astăzi în calendarul ortodox. Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține ca acest nume –  Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul. MESAJE DE SFÂNTUL ANDREI. Dincolo de aceste tradiții, ziua de SFÂNTUL ANDREI e prilejul perfect să le trimiți mesaje, urări, sms-uri celor ce astăzi își sărbătoresc ziua onomastică.MESAJE DE SFÂNTUL ANDREI.

MESAJE DE SFÂNTUL ANDREI 2022. Viață senină ca un răsărit de soare

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Andreea, iți urez sa ai o viată senina ca răsăritul de soare iar sufletul sa-ti fie curat ca neaua. Iți urez o zi de neuitat si un călduros La Mulți Ani!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022 Din mici crenguțe de brad, din flori si din iubire ti-am împletit un La Mulți Ani aducător de Fericire! La mulți Ani Andrei/Andreea!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. La mulți ani și fie ca SF ANDREI să te călăuzească mereu!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiți un călduros „La mulți ani”, multă sănătate, multe realizări și tot ce va doriți lângă cei dragi.

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Dragă ANDREI, de ziua numelui tău îți dorim un sincer „LA MULȚI ANI” să ai parte de mulți bani, sănătate și voie bună. Petrecere frumoasă alaturi de cei dragi!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Ziua numelui să fie luminoasă și să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii! LA MULȚI ANI!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacții și multă sănătate. La mulți ani!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îti urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani, ANDREI!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. La mulți ani, fericire, împacare sufletească, flori, iubire, sănătatea te palească, prietenii să nu te uite și să ai bucurii multe!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. La mulți ani cu veselie / Sănătate pe vecie / Casa plină de bucate / Dragoste pe săturate / Bani la greu / Noroc cu carul / La mulți ani și sus paharul!!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie.

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Îți urez „La mulți ani” pentru că porți acest nume, și fie ca SF ANDREI, pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și numai bucurii și liniște interioară.

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. FELICITĂRI, MESAJE ȘI URARI DE SF ANDREI. CELE MAI FRUMOASE MESAJE DE SF ANDREI 2022

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. La mulți ani ! Așa cum soarele luminează pentru toată omenirea așa și tu ne luminezi nouă viața .Fie-vă viața senină ca răsăritul de soare, iar sufletul mereu curat și tânăr ca roua de pe flori. O zi de neuitat care să țină o viață!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Fie ca aceasta zi sa-ti deschida poarta unui viitor plin de succese si realizari. Sfantul ANDREI al carui nume il porti sa te ocroteasca si sa te calauzeasca mereu. La Multi Ani!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Astazi este o zi speciala pentru tine iar tu esti special(a) pentru noi in fiecare zi. Iti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii si multa sanatate. La multi ani!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. De ziua numelui tau iti doresc sa ai parte de succes, impliniri si sanatate. Sfantul ANDREI al carui nume il porti sa te ocroteasca si sa te calauzeasca in viata. La multi ani!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI . Draga ANDREI, de ziua numelui tau iti dorim un sincer La Multi Ani, sa ai parte de multi bani, sanatate si voie buna. Petrecere frumoasa alaturi de cei dragi!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. În zi de mare sarbatoare a Ortodoxiei, pentru că porţi numele Sfântului ANDREI, îţi urez multă sănătate şi fericire!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se-mplinească! La multi ani Andrei/ Andreea!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. La Mulţi Ani, ANDREI, şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Cu ocazia zilei Sfântului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. La mulţi ani şi fie ca Sfântul ANDREI să te călăuzească mereu!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urari pentru o zi minunata si un an plin de realizari. La multi ani de ziua numelui!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Tot ce-ţi doresti, tot ce-ţi lipseşte şi-ţi foloseşte, sănătate, prieteni adevăraţi şi multă bucurie!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Îţi urez La mulţi ani, pentru că porţi acest nume şi fie ca Sfântul ANDREI pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. ANDREI cât mai frumoasă!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. In zi de mare sarbatoare a Ortodoxiei, pentru ca purtati numele Sfantului ANDREI, va urez multa sanatate si fericire!

MESAJE SFANTUL ANDREI . Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie.

MESAJE SFANTUL ANDREI . Cu ocazia sarbatorii zilei tale de nume, iti doresc multa sanatate, fericire si tot binele din lume. Sa ai parte numai de zile senine si insorite!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022 . Cu ocazia sarbatoririi numelui primiti un calduros La Multi Ani, sanatate, multe realizari si tot ce va doriti langa cei dragi!

MESAJE SFANTUL ANDREI . Sa fii mereu tanar(a) si cu acelasi spirit vesel. Viata sa-ti ofere clipe minunate si bucurii nemaiintalnite. La multi ani fericiti.

MESAJE SFANTUL ANDREI . Sa ai parte de sanatate, multe realizari si sa te bucuri de aceasta zi frumoasa mereu! La multi ani, de Sfantul ANDREI!

Sfântul Andrei, cunoscut ca Ocrotitorul României, este considerat apostolul românilor sau creştinătorul poporului român.

-Astazi este ziua numelui tau, un nume pur si gingas la fel ca tine. Iti doresc numai bine si fie ca Sfantul Andrei sa iti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea.

-Sfantul caruia ii porti numele sa te ocroteasca in fiecare zi, sa iti aduca liniste si pace! La multi ani cu momente frumoase si impliniri in viitor!

-De ziua ta, iti doresc un buchet de fericire si bucurie care sa iti aduca in fiecare dimineata un zambet pe buze. La multi ani!

-De ziua Sfantului Andrei, ca-i porti frumosul nume, eu iti urez tot ce-i mai bun si mai frumos pe lume.

-Fie ca aceasta zi sfanta sa iti aduca zambete, sanatate, impliniri si multa iubire. La multi ani!

-Andreea iti urez sa ai o viata senina ca rasaritul de soare iar sufletul sa-ti fie curat ca neaua. Iti urez o zi de neuitat si un calduros La Multi Ani!

Ciocnim un pahar in cinstea ta! Sa ne traiesti, Andrei!

Numele ce-l porti de Sfant, sa-ti dea putere si tarie, ani bogati si bucurie! La multi ani, Andreea!

Azi, de ziua numelui iti urez sa ai parte de zile senine si insorite, de fericire si de tot binele din lume!

Ca viata ta sa fie plina de succese si bucurie, iti urez sa ai in cale numai flori si-un cer senin si fara nori!

Pentru ca porti nume de Sfant, iti urez La multi ani si o zi incununata de binecuvantari.

Din mici crengute de brad, din flori si din iubire ti-am impletit un La Multi Ani aducator de Fericire! La multi Ani Andrei/Andreea!

La Multi Ani Andreea/Andrei! Asa cum soarele lumineaza pentru toata omenirea, asa si tu luminezi viata mea! Te iubesc!

De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele pe care o sa ti le pui. La multi ani!

Fie ca din aceasta zi sfanta, in drumul lin al vietii tale sa rasara mereu cate-o raza de soare care sa-ti aduca fericire si bucurie. Multa sanatate! La multi ani!

Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La multi ani!

Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni. Iti doresc o zi de Sf. Andrei cat mai frumoasa!

Iti doresc ca de ziua numelui tau sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de bucurii in viata si iti urez un sincer La Multi Ani!

Iti urez La multi ani, pentru ca porti acest nume si fie ca Sfantul Andrei pe care il reprezinti, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si linistea interioara.

Iti urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum un bulgare alb de zapada, la fel de fericita precum cantecul clopotelului de Craicun si la fel de frumoasa precum o Sarbatorile langa cei dragi.

La Multi Ani Andrei si sper sa se sparga conducta fericirii pe strada vietii tale!

La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sanatate si numai bucurii!

Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!

Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, fratiorule/iubitule!

Iți urez sa ai o viată senina ca răsăritul de soare iar sufletul sa-ti fie curat ca neaua. Iți urez o zi de neuitat si un călduros La Mulți Ani!

– Din mici crenguțe de brad, din flori si din iubire ti-am împletit un La Mulți Ani aducător de Fericire! La mulți Ani Andrei/Andreea!

– La Mulți Ani Andreea/Andrei! Așa cum soarele luminează pentru toata omenirea, așa si tu luminezi viată mea! Te iubesc!

– La mulți ani, draga Andrei! Sa ai parte numai de împliniri, iar viată sa iți fie o eterna sărbătoare!

– Pe o petala de lalea, La Mulți Ani din partea mea, iar pe una de bujor, Te iubesc si te ador!

– Azi, de ziua numelui, iți urez si eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce iți dorești. La mulți ani!

– E o zi când sufletul învinge orice urma de tristețe, când tot ce a fost greu ti se pare ușor. Este ziua numelui ta si de aceea este o zi speciala! La Mulți Ani!

– Este doar încă o Sfântă, dar cea mai frumoasa dintre toate cele sfinte, caci este ziua ta! La mulți ani, iubitul/iubita!

– Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea si spiritul acestei zile sa te însoțească pretutindeni. Iți doresc o zi de Sf. Andrei cat mai frumoasa!

– Iți doresc ca de ziua numelui tău sa ti se împlinească toate dorințele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de bucurii in viată si iți urez un sincer La Mulți Ani!

– La mulți ani, draga Andrei! Sa ai parte numai de împliniri, iar viată sa iți fie o eterna sărbătoare!

– De ziua numelui tău, iți doresc tot binele din lume si sa ti se îndeplinească toate dorințele!

– Iți doresc sa mergi pe un drum numit viată, sa te împiedici de un ciob numit noroc, sa cazi într-o prăpastie numita fericire si sa culegi o floare numita iubire! La mulți ani Andrei!

– Sfântul căruia ii purtați numele sa va ocrotească in fiecare zi, sa va aducă liniște si pace. La mulți ani cu împliniri si momente frumoase in viitor!

– Se spune ca iubiții sunt ca luna, iar frații ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fără luna, dar niciodată fără stele, adică fără tine. La mulți ani, frățiorul/iubitul!

– Un cer albastru fără nori, In calea ta sa fie, Sa ai in viată numai noroc si bucurie! La Mulți Ani!

MESAJE SFANTUL ANDREI . Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiți un călduros “La mulți ani”, multă sănătate, multe realizări și tot ce va doriți lângă cei dragi.

MESAJE SFANTUL ANDREI . Dragă ANDREI, de ziua numelui tău îți dorim un sincer “LA MULȚI ANI” să ai parte de mulți bani, sănătate și voie bună. Petrecere frumoasă alaturi de cei dragi!

MESAJE SFANTUL ANDREI . Ziua numelui să fie luminoasă și să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii! LA MULȚI ANI!

MESAJE SFANTUL ANDREI 2022. Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacții și multă sănătate. La mulți ani!

MESAJE SFANTUL ANDREI . Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îti urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani, ANDREI!

MESAJE SFANTUL ANDREI . La mulți ani, fericire, împacare sufletească, flori, iubire, sănătatea te palească, prietenii să nu te uite și să ai bucurii multe!

MESAJE SFANTUL ANDREI . La mulți ani cu veselie / Sănătate pe vecie / Casa plină de bucate / Dragoste pe săturate / Bani la greu / Noroc cu carul / La mulți ani și sus paharul!!

MESAJE SFANTUL ANDREI . Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie.

MESAJE SFANTUL ANDREI . Îți urez “La mulți ani” pentru că porți acest nume, și fie ca SF ANDREI, pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și numai bucurii și liniște interioară.

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. FELICITĂRI, MESAJE ȘI URARI DE SF ANDREI. CELE MAI FRUMOASE MESAJE DE SF ANDREI 201

MESAJE SFANTUL ANDREI . La mulți ani ! Așa cum soarele luminează pentru toată omenirea așa și tu ne luminezi nouă viața .Fie-vă viața senină ca răsăritul de soare, iar sufletul mereu curat și tânăr ca roua de pe flori. O zi de neuitat care să țină o viață!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Fie ca aceasta zi sa-ti deschida poarta unui viitor plin de succese si realizari. Sfantul ANDREI al carui nume il porti sa te ocroteasca si sa te calauzeasca mereu. La Multi Ani!

MESAJE SFANTUL ANDREI . Astazi este o zi speciala pentru tine iar tu esti special(a) pentru noi in fiecare zi. Iti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii si multa sanatate. La multi ani!

MESAJE SFANTUL ANDREI . De ziua numelui tau iti doresc sa ai parte de succes, impliniri si sanatate. Sfantul ANDREI al carui nume il porti sa te ocroteasca si sa te calauzeasca in viata. La multi ani!

MESAJE SFANTUL ANDREI . Draga ANDREI, de ziua numelui tau iti dorim un sincer La Multi Ani, sa ai parte de multi bani, sanatate si voie buna. Petrecere frumoasa alaturi de cei dragi!

MESAJE SFANTUL ANDREI . În zi de mare sarbatoare a Ortodoxiei, pentru că porţi numele Sfântului ANDREI, îţi urez multă sănătate şi fericire!

MESAJE SFANTUL ANDREI. Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se-mplinească! La multi ani Andrei/ Andreea!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. La Mulţi Ani, ANDREI, şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale!

MESAJE SFANTUL ANDREI. Cu ocazia zilei Sfântului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

MESAJE SFANTUL ANDREI . La mulţi ani şi fie ca Sfântul ANDREI să te călăuzească mereu!

MESAJE SFANTUL ANDREI. Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urari pentru o zi minunata si un an plin de realizari. La multi ani de ziua numelui!

MESAJE SFANTUL ANDREI. Tot ce-ţi doresti, tot ce-ţi lipseşte şi-ţi foloseşte, sănătate, prieteni adevăraţi şi multă bucurie!

MESAJE SFANTUL ANDREI. De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!

MESAJE SFANTUL ANDREI. Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!

MESAJE SFANTUL ANDREI. Îţi urez La mulţi ani, pentru că porţi acest nume şi fie ca Sfântul ANDREI pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.

MESAJE SFANTUL ANDREI. Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. ANDREI cât mai frumoasă!

MESAJE SFANTUL ANDREI. In zi de mare sarbatoare a Ortodoxiei, pentru ca purtati numele Sfantului ANDREI, va urez multa sanatate si fericire!

MESAJE SFANTUL ANDREI. Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie.

MESAJE SFANTUL ANDREI. Cu ocazia sarbatorii zilei tale de nume, iti doresc multa sanatate, fericire si tot binele din lume. Sa ai parte numai de zile senine si insorite!

MESAJE SFANTUL ANDREI. Cu ocazia sarbatoririi numelui primiti un calduros La Multi Ani, sanatate, multe realizari si tot ce va doriti langa cei dragi!

MESAJE SFANTUL ANDREI. Sa fii mereu tanar(a) si cu acelasi spirit vesel. Viata sa-ti ofere clipe minunate si bucurii nemaiintalnite. La multi ani fericiti.

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. Sa ai parte de sanatate, multe realizari si sa te bucuri de aceasta zi frumoasa mereu! La multi ani, de Sfantul ANDREI!

Sfântul Andrei, cunoscut ca Ocrotitorul României, este considerat apostolul românilor sau creştinătorul poporului român.

MESAJE DE SFÂNTUL ANDREI. Numele de Andrei/Andreea este foarte comun in tara noastra si cu siguranta veti dori ca in aceasta zi sfanta, sa ’’ii colindati” pe sarbatoriti, cu cele mai frumoase mesaje si urari de Sfantul Andrei, scrie Kudika.ro.

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022

Astazi este ziua numelui tau, un nume pur si gingas la fel ca tine. Iti doresc numai bine si fie ca Sfantul Andrei sa iti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea.
Sfantul caruia ii porti numele sa te ocroteasca in fiecare zi, sa iti aduca liniste si pace! La multi ani cu momente frumoase si impliniri in viitor!
De ziua ta, iti doresc un buchet de fericire si bucurie care sa iti aduca in fiecare dimineata un zambet pe buze. La multi ani!
De ziua Sfantului Andrei, ca-i porti frumosul nume, eu iti urez tot ce-i mai bun si mai frumos pe lume.
Fie ca aceasta zi sfanta sa iti aduca zambete, sanatate, impliniri si multa iubire. La multi ani!
Andreea iti urez sa ai o viata senina ca rasaritul de soare iar sufletul sa-ti fie curat ca neaua. Iti urez o zi de neuitat si un calduros La Multi Ani!

Ciocnim un pahar in cinstea ta! Sa ne traiesti, Andrei!
Numele ce-l porti de Sfant, sa-ti dea putere si tarie, ani bogati si bucurie! La multi ani, Andreea!
Azi, de ziua numelui iti urez sa ai parte de zile senine si insorite, de fericire si de tot binele din lume!
Ca viata ta sa fie plina de succese si bucurie, iti urez sa ai in cale numai flori si-un cer senin si fara nori!
Pentru ca porti nume de Sfant, iti urez La multi ani si o zi incununata de binecuvantari.
Din mici crengute de brad, din flori si din iubire ti-am impletit un La Multi Ani aducator de Fericire! La multi Ani Andrei/Andreea!
La Multi Ani Andreea/Andrei! Asa cum soarele lumineaza pentru toata omenirea, asa si tu luminezi viata mea! Te iubesc!
De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele pe care o sa ti le pui. La multi ani!
Fie ca din aceasta zi sfanta, in drumul lin al vietii tale sa rasara mereu cate-o raza de soare care sa-ti aduca fericire si bucurie. Multa sanatate! La multi ani!
Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La multi ani!
Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni. Iti doresc o zi de Sf. Andrei cat mai frumoasa!
Iti doresc ca de ziua numelui tau sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de bucurii in viata si iti urez un sincer La Multi Ani!
Iti urez La multi ani, pentru ca porti acest nume si fie ca Sfantul Andrei pe care il reprezinti, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si linistea interioara.
Iti urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum un bulgare alb de zapada, la fel de fericita precum cantecul clopotelului de Craicun si la fel de frumoasa precum o Sarbatorile langa cei dragi.
La Multi Ani Andrei si sper sa se sparga conducta fericirii pe strada vietii tale!
La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sanatate si numai bucurii!
Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!
Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, fratiorule/iubitule!

Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus şi este considerat de ortodocşi „Ocrotitorul României” sau „Patronul spiritual al românilor”- fiind cel care a adus si a promovat religia creştină şi învăţăturile lui Iisus în zona ţării noastre. Ziua lui de celebrare a înlocuit, scrie creştinortodox.ro, o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) fiind cunoscută şi sub numele de Ziua Lupului.
Noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume.

Superstiţiile din bătrâni susţin că, pentru a te proteja împotriva lupilor şi să nu-i aduci în apropierea casei şi gospodăriei, e bine SĂ NU îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu dai gunoiul afară.

Conform superstitiilor din batrani, ca sa te protejezi impotriva puterii lupilor si sa nu-i aduci in apropierea gospodariei, ar trebui sa nu iti piepteni parul in aceasta zi, sa nu torci, sa nu faci curat in casa sau sa dai gunoiul afara.

E bine să nu se dea bani împrumut.

Sfântul Andrei 2022 – Noaptea STRIGOILOR

În noaptea de 29/30 noiembrie se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi dacă cenuşa caldă e scoasă din sobă, pentru ca strigoii să nu se poată adăposti la căldură.

Oamenii mănâncă usturoi în acea seară şi se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, piept, spate şi încheieturile trupului. Se ung şi uşile şi ferestrele cu usturoi şi se atârnă şiruri de usturoi. Mai mult, pentru protecţie se lasă candela aprinsă.

Sfântul Andrei 2022- noaptea ritualurilor de dragoste

Fetele cred că în noaptea de Sfântul Andrei îşi pot vedea ursitul, folosind, în diferitele părţi ale ţării, diferite metode, scrie femina.rol.ro.

Metoda „făcutului cu ulcica”: singură în faţa sobei, fata întoarce un vas nou de lut pe fundul căruia lasă să ardă 3 cărbuni. Rostind o incantaţie ea roteşte uşor vasul şi atrage atenţia celui iubit.

Metoda cu verigheta: într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului.

Metoda oglinzii: o fată dezbrăcată se aşează între două oglinzi cu câte o lumânare în fiecare mână şi priveşte intens în oglinda din faţă. Se spune că în oglinda din spate i se reflectă scene din viitor şi imaginea viitorului soţ.

Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soț.

Mesaje de Sf Andrei . MESAJE de SF ANDREI, SMS-URI, URĂRI superbe de LA MULȚI ANI! Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit „Cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.

MESAJE SF. ANDREI. Sf Andrei. Pe lângă cadoul pe care îl oferiți celor care își sărbătoresc onomastica, un mesaj, o declarație, un SMS, o felicitare este binevenită:

Andreea iți urez sa ai o viată senina ca răsăritul de soare iar sufletul sa-ti fie curat ca neaua. Iți urez o zi de neuitat si un călduros La Mulți Ani!

Din mici crenguțe de brad, din flori si din iubire ti-am împletit un La Mulți Ani aducător de Fericire! La mulți Ani Andrei/Andreea!

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022. MESAJE de SF ANDREI, SMS-URI, URĂRI superbe de LA MULȚI ANI!

Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La multi ani!
Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa te insoteasca pretutindeni. Iti doresc o zi de Sf. Andrei cat mai frumoasa!
Iti doresc ca de ziua numelui tau sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de bucurii in viata si iti urez un sincer La Multi Ani!
Iti urez La multi ani, pentru ca porti acest nume si fie ca Sfantul Andrei pe care il reprezinti, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si linistea interioara.
Iti urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum un bulgare alb de zapada, la fel de fericita precum cantecul clopotelului de Craicun si la fel de frumoasa precum o Sarbatorile langa cei dragi.
La Multi Ani Andrei si sper sa se sparga conducta fericirii pe strada vietii tale!
La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sanatate si numai bucurii!
Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!
Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, fratiorule/iubitule!

Mesaje de Sf Andrei 2022. MESAJE de SF ANDREI, SMS-URI, URĂRI superbe de LA MULȚI ANI!

Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus şi este considerat de ortodocşi „Ocrotitorul României” sau „Patronul spiritual al românilor”- fiind cel care a adus si a promovat religia creştină şi învăţăturile lui Iisus în zona ţării noastre. Ziua lui de celebrare a înlocuit, scrie creştinortodox.ro, o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) fiind cunoscută şi sub numele de Ziua Lupului.

MESAJE SF. ANDREI. Sfântul Andrei – Noaptea STRIGOILOR
În noaptea de 29/30 noiembrie se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi dacă cenuşa caldă e scoasă din sobă, pentru ca strigoii să nu se poată adăposti la căldură.

Mesaje de Sf Andrei 2022. MESAJE de SF ANDREI, SMS-URI, URĂRI superbe de LA MULȚI ANI! Oamenii mănâncă usturoi în acea seară şi se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, piept, spate şi încheieturile trupului. Se ung şi uşile şi ferestrele cu usturoi şi se atârnă şiruri de usturoi. Mai mult, pentru protecţie se lasă candela aprinsă.

Sfântul Andrei 2022- noaptea ritualurilor de dragoste

Fetele cred că în noaptea de Sfântul Andrei îşi pot vedea ursitul, folosind, în diferitele părţi ale ţării, diferite metode, scrie femina.rol.ro.

Metoda „făcutului cu ulcica”: singură în faţa sobei, fata întoarce un vas nou de lut pe fundul căruia lasă să ardă 3 cărbuni. Rostind o incantaţie ea roteşte uşor vasul şi atrage atenţia celui iubit.

Metoda cu verigheta: într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului.

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2022 SFANTUL ANDREI: Busuiocul de sub pernă

În noaptea premergătoare sărbătorii Sfîntului Andrei (29/30 noiembrie), în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea. Vrăji de dragoste Cele mai multe ritualuri sînt dedicate atragerii iubirii. De pildă, prin ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit, se crede că se obţine în vis imaginea „ursitului”. Pentru „atragerea” acestuia este mult folosită şi metoda „făcutului cu ulcica”. La miezul nopţii, singură la gura sobei, tînăra întoarce cu gura în jos o ulcică nouă de lut, iar pe dosul vasului lasă sa pîlpîie trei cărbuni. În timp ce roteşte ulcica uşor, rosteşte o incantaţie menită a suscita o atracţie irezistibilă pentru cel iubit. O altă metodă folosită pentru cunoaşterea viitorului constă în a privi, la miezul nopţii, între două lumînări aprinse, într-un pahar cu apă neîncepută, aşezat pe cenuşă. În centrul paharului este lăsată să cadă o verighetă care a fost deja sfinţită de preot prin cununie religioasă şi se crede că în verighetă apare chipul ursitului, dacă este privită intens cîteva minute.

Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu cîte o lumînare în fiecare mînă, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tînăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor. Oricît de periculoase li se par unora spiritele care, zice-se, bîntuie în această noapte, meşterele în ale magiei spun că tocmai mesagerii întunericului pot fi puşi la treabă pentru a dezlega secretele. Există credinţa că în asemenea noapte magică se pot afla autorii unor crime sau furturi ori unde se află persoane ori bunuri dispărute fără urmă sau de unde a pornit o nenorocire abătută asupra unei case. Toată magia se desfăşoară în cimitir, în miez de noapte, aşa că puţini au nervii suficient de tari pentru a experimenta aşa ceva. Ingredientele sînt lumînări, apă sfinţită, un vas nou cu gura largă şi cîteva monede de argint, care sînt aşezate deasupra unui mormînt vechi şi părăsit. Practicantul ritualului trebuie să fi postit trei zile şi se crede că, în lumina lumînărilor, după ce a rostit anumite rugăciuni, poate vedea în apa turnată în vas filmul evenimentelor enigmatice pe care le dorea dezvăluite.

MESAJE SF. ANDREI. SFANTUL ANDREI: Toate cănile se pun cu gura-n jos

Prin unele sate din Bucovina există şi acum credinţa că în această noapte bîntuie strigoii şi lupii sînt mai fioroşi ca oricînd. Despre lupi se crede că pot, în această noapte, să vorbească şi să-şi mişte gîturile înţepenite. Despre cei ce vor să audă vorbele lor se spune că află taine teribile, dar că vor muri repede, iar omul sau animalul atacat de lup în noaptea cu pricina se va transforma în vîrcolac. Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în case, femeile întorc seara toate oalele şi cănile cu gura în jos. Scot din sobă cenuşa caldă de peste zi, pentru ca spiritele neliniştite să nu-şi găsească adăpost la căldură. Alteori, împrăştie resturi de pîine prin curte, pentru ca spiritele flămînde să nu caute prin cămări de-ale gurii. Împotriva vîrcolacilor, gospodinele folosesc cununile de usturoi agăţate la intrare şi lasă aprinsă candela de lîngă icoane. Pentru protecţia vitelor, cu o seară înainte li se amestecă animalelor în hrană busuioc sfinţit sau li se toarnă cîteva picături de agheasmă în apă. După miezul nopţii sau în dimineaţa de Sf. Andrei, exista în trecut obiceiul „descîntecului sării”.

Mesaje de Sf Andrei 2022. MESAJE de SF ANDREI, SMS-URI, URĂRI superbe de LA MULȚI ANI! Un drob de sare, descîntat şi îngropat sub pragul grajdului, era dezgropat în primăvară, de Sf. Gheorghe, cînd sarea era amestecată în hrana vitelor pentru a le feri de farmece, boli şi de vrăjile pentru „luarea laptelui”. Prognoza meteo populară Tot în noaptea de Sf. Andrei sînt practicate şi predicţii meteorologice populare pentru anul următor. De obicei, în podul casei sînt urcate 12 cepe sănătoase, la fel de mari, care sînt lăsate acolo pînă în seara de Crăciun, cînd se află rezultatul. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolţit – luni favorabile recoltei. O predicţie asemănătoare, legată de soarta recoltei, se realizează cu ajutorul unor boabe de grîu. Pentru fiecare tip de cultură pe care intenţionează să o semene în grădină, gospodina casei „botează” cîte un bob şi îl pune la încolţit în bucătărie. Peste 7 zile, boabele sînt analizate: cele care au încolţit arată soarta favorabilă a culturii, iar celelalte, pagubă. Dacă noaptea de Sf Andrei este senin şi cald, se crede că iarna nu va fi geroasă. Dacă este frig şi ninsoare, se crede că acestea sînt doar începutul troienelor pe care le va aduce o iarnă grea.

SFÂNTUL ANDREI: Povestea sfantului

MESAJE DE SFANTUL ANDREI 2020

Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea. Însă a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci în fiecare zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi, străbătând celelalte ţări, a ajuns la ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a tras de la idoli la Hristos.

Sfântul Andrei ar fi avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”.

MESAJE SF. ANDREI. SFANTUL ANDREI a fost răstingnit la Patras

Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”.

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.

Acelaşi for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată Sărbătoare Bisericească Naţională.

MESAJE DE LA MULTI ANI DE SFÂNTUL APOSTOL ANDREI 2022 • Urări, felicitări şi sms-uri frumoase de Sfântul Andrei pentru cei care își sărbătoresc ziua numelui. ”La mulți ani de Sfântul Andrei”. Texte cu mesaje haioase și amuzante de Sf Andrei.

Ziua de 30 noiembrie este marcata în calendarul creștin-ortodox ca fiind una din cele mai importante sărbători romanești. Este ziua in care îl sărbătorim pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României si apostolul care a răspândit creștinismul pe teritoriul tarii noastre.

Pe lângă cadoul pe care îl oferiți celor care își sărbătoresc onomastica, un mesaj, o declarație, un SMS, o felicitare este binevenită:

Andreea iți urez sa ai o viată senina ca răsăritul de soare iar sufletul sa-ti fie curat ca neaua. Iți urez o zi de neuitat si un călduros La Mulți Ani!

Din mici crenguțe de brad, din flori si din iubire ti-am împletit un La Mulți Ani aducător de Fericire! La mulți Ani Andrei/Andreea!

La Mulți Ani Andreea/Andrei! Așa cum soarele luminează pentru toata omenirea, așa si tu luminezi viată mea! Te iubesc!

La mulți ani, draga Andrei! Sa ai parte numai de împliniri, iar viată sa iți fie o eterna sărbătoare!

Pe o petala de lalea, La Mulți Ani din partea mea, iar pe una de bujor, Te iubesc si te ador!

Mesaje de  Sfantul Andrei
Azi, de ziua numelui, iți urez si eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce iți dorești. La mulți ani!

Cineva acolo sus te iubește, dar cineva aici jos tine la tine si mai mult! La mulți ani si te iubesc!

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, iți doresc multa sănătate, fericire si tot binele din lume si sa ai parte numai de zile senine si însorite!

Cu ocazia zilei Sfințișorului tău, iți doresc o ora de liniște, o zi senina, o săptămâna de bucurii, o luna de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire si iubire. La mulți ani!

De ziua numelui tău, iți doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sănătate si sa ti se îndeplinească toate dorințele pe care o sa ti le pui. La mulți ani!

E o zi când sufletul învinge orice urma de tristețe, când tot ce a fost greu ti se pare ușor. Este ziua numelui ta si de aceea este o zi speciala! La Mulți Ani!

Este doar încă o Sfântă, dar cea mai frumoasa dintre toate cele sfinte, caci este ziua ta! La mulți ani, iubitul/iubita!

Citește și: MESAJE de SFANTUL NICOLAE. URARI de Sfântul Nicolae. FELICITARI pe care le poți trimite prin SMS de SF Nicolae celor care își sărbătoresc onomastica
Felicitări cu ocazia acestei zile. Iți urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulți ani Andrei!

Felicitări dragul meu cu ocazia acestei zile. Iți urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulți ani in cântec de clopoței de bucurie!

Fie ca din aceasta zi sfântă, in drumul lin al vieții tale sa răsară mereu cate-o raza de soare care sa-ti aducă fericire si bucurie. Multa sănătate! La mulți ani!

Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La mulți ani!

Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea si spiritul acestei zile sa te însoțească pretutindeni. Iți doresc o zi de Sf. Andrei cat mai frumoasa!

Iți doresc ca de ziua numelui tău sa ti se împlinească toate dorințele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de bucurii in viată si iți urez un sincer La Mulți Ani!

Iți urez La mulți ani, pentru ca porți acest nume si fie ca Sfântul Andrei pe care li reprezinți, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iți dăruiască fericirea dorita si liniștea interioara.

Iți urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum un bulgare alb de zăpadă, la fel de fericita precum cântecul clopoțelului de Crăciun si la fel de frumoasa precum o Sărbătorile lângă cei dragi.

La Mulți Ani Andrei si sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale!

La mulți ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iți dorim sa ti se îndeplinească toate dorințele. Sănătate si numai bucurii!

La mulți ani! si Sfântul Andrei sa te călăuzească mereu!

Se spune ca iubiții sunt ca luna, iar frații ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fără luna, dar niciodată fără stele, adică fără tine. La mulți ani, frățiorul/iubitul!

Sfântul căruia ii porți numele sa te ocrotească in fiecare zi. La mulți ani cu împliniri si momente frumoase in viitor!

Sfântul căruia ii purtați numele sa va ocrotească in fiecare zi, sa va aducă liniște si pace si sa nu lase ca speranța sa se stingă din sufletul dumneavoastră. La mulți ani cu împliniri si momente frumoase in viitor!

Un cer albastru fără nori, In calea ta sa fie, Sa ai in viată numai noroc si bucurie! La Mulți Ani!

Andreea/Andrei iți urez sa ai o viată senina ca răsăritul de soare, iar sufletul sa-ti fie curat ca neaua. Iți urez o zi de neuitat si un călduros “La mulți ani!”.

Din mici crenguțe de brad, din flori si din iubire ti-am împletit un “La mulți ani” aducător de fericire! La mulți ani Andrei/Andreea!

Cu ocazia zilei Sfințișorului tău, iți doresc o ora de liniște, o zi senina, o săptămâna de bucurii, o luna de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire si iubire. La mulți ani!

Fie ca din aceasta zi sfântă, in drumul lin al vieții tale sa răsară mereu cate-o raza de soare care sa-ti aducă fericire si bucurie. Multa sănătate! La mulți ani!

Sfântul căruia ii porți numele sa te ocrotească in fiecare zi, sa iți aducă liniște si pace si sa nu lase ca speranța sa se stingă din sufletul tău vreodată. La mulți ani cu împliniri si momente frumoase in viitor!

Iți doresc sa mergi pe un drum numit viată, sa te împiedici de un ciob numit noroc, sa cazi într-o prăpastie numita fericire si sa culegi o floare numita iubire! La mulți ani!

Iți urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum un bulgare alb de zăpadă, la fel de fericita precum cântecul clopoțelului de Crăciun si la fel de frumoasa precum sărbătorile petrecute lângă cei apropiați!

Iți urez “La mulți ani” pentru ca porți acest nume si fie ca Sfântul Andrei sa își coboare ochii asupra ta si sa iți dăruiască fericire si liniște interioara!

In aceasta zi minunata, eu iți doresc sa-ti trăiești viată astfel încât sa nu-ti para rău de niciun pas făcut, de niciun zâmbet dăruit. Ești un suflet minunat si mă bucur ca am avut șansa sa te cunosc! Din toata inima iți urez un sincer “La mulți ani!”.

Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea si spiritul acestei zile sa te însoțească pretutindeni. Iți doresc o zi de Sf. Andrei cat mai frumoasa!

Sfântul Andrei Sfântul Andrei sa te ocrotească in fiecare zi, sa iți aducă liniște si pace! La mulți ani cu împliniri si momente frumoase!

De ziua numelui Iți doresc ca de ziua numelui tău sa ti se împlinească toate dorințele, sa fii fericit, iubit si sa ai parte numai de bucurii in viată. La Mulți Ani, de Sfântul Andrei!

Mesaj pentru Andreea

La mulți ani Andreea!!! Iți doresc tot ce iți dorești si toate visele tale sa devina realitate!

Mesaj pentru Andrei

Astăzi iți urez „La mulți ani!”. Astăzi iți spun „Multe împliniri!”. Si-ti mulțumesc ca ești alături de mine!

Pentru Andreea

La mulți ani, draga Andreea! Sa ai parte de împliniri, iar viată sa iți fie o încântare!

Citește și: cele mai frumoase mesaje de Crăciun și urări de anul nou
Mesaje de Sfântul Andrei haioase. Texte amuzante pentru cei care își serbează onomastica de Sf Andrei