Mesajul unui medic de la Spitalul Universitar: Iartă-mă, pacient român. Ne gândim la grevă

Medicul Florin Chirculescu de la Spitalul Universitar din Capitală transmite, într-un mesaj pe Facebook, că doctorii de la unitatea medicală se gândesc să intre în grevă, susţinând că "sistemul sanitar este în colaps iar promisiunile guvernului sunt vorbe goale."
Romania TV
16 sept. 2017, 12:38
Mesajul unui medic de la Spitalul Universitar: Iartă-mă, pacient român. Ne gândim la grevă

Florin Chirculescu susţine că sistemul sanitar este în colaps şi că promisiunile privind creşterea salariilor au fost „vorbe goale”.

„Totdeauna m-am întrebat: merită să facem grevă în sistemul sanitar? Şi nu m-am întrebat de teamă, fiindcă putem s-o facem legal – m-am întrebat doar pentru că o grevă te-ar costa pe tine, pacient al meu. Sistemul e în colaps, iar promisiunile guvernului sunt vorbe goale. Dacă ai fi în locul meu, tu, pacient român, dacă n-ai avea cu ce să lucrezi şi dacă ai vedea că în locul creşterilor salariale trâmbiţate cu emfază, te vei alege, de fapt, cu o SCĂDERE a veniturilor, ce ai face? Tu, transportator, ai circula cu o maşină căreia nu-i face nimeni revizia, când patronatul te-ar fura la bani? Tu, ceferist, ai lăsa trenurile să circule pe linii neverificate de ani de zile, când angajatorul ţi-ar tăia sporurile de noapte, de sărbători, de risc? Iar tu, politician român care mă cauţi la telefon – tu ce-ai face?”, continuă doctorul.

Medicul îşi încheie postarea precizând că angajaţii din sistem vor să fie plătiţi corect.

„Şi noi avem familii, şi noi avem mândrie profesională şi, mai presus de orice, vrem să avem grijă de tine – dar vrem să fim plătiţi corect şi nu vrem să ne plăteşti tu în felul ACELA, fiindcă nu e cinstit, nu e normal, nu e moral. E ceasul al doisprezecelea, iar noi, cei din sistemul de sănătate, nu mai avem de ales: dacă guvernul nu-şi ţine promisiunile, dacă guvernul nu vede dezastrul, şi dacă nici tu nu ne ajuţi, pacient român, mâine n-o să mai avem CUM să te tratăm. Iartă-mă, pacient român, dar simt că n-avem încotro: să ştii că începem să ne gândim la grevă – nu de alta, dar vrem să te putem trata şi de aici înainte”, scrie Chirculescu.

Mesajul medicului a fost share-uit de peste 1.000 de ori:

Dacă ai fi transportator, ai bloca, tu și colegii tăi, Piața Victoriei, pentru reforma sănătății românești? Te întreb pentru că știu că ți-e silă de ce pățești în spitale. 
Dacă ai fi ceferist, ai bloca trenurile pentru reforma sănătății? Te întreb pentru că știu că ți-e silă de ce pățești în spitale, tu, rudele tale și prietenii tăi…
Dacă ai fi politician, ai face o grevă parlamentară, pentru reforma sănătății? Te întreb pentru că știu că ți-e silă de telefoanele pe care le dai ca să fii examinat peste rând, tu, rudele tale, prietenii tăi, ba chiar, o știu, și anumiți alegători de-ai tăi, pentru care m-ai sunat pe mine și pe colegii mei…
Orice ai fi tu, pacient român, ai face o grevă în contul medicilor, al asistenților, și al celorlalți angajați din sănătate? Te întreb pentru că spitalele sunt în prag de faliment, pentru că ai fost mințit că va urma o reformă și că personalul sanitar va rămâne în țară, că vei avea UNDE să fii tratat și că va avea CINE să te trateze. Mi-e teamă, însă, că n-o să lupți pentru mine. Mi-e teamă că, aidoma colegilor din Franța, Marea Britanie, Israel și Germania, o să fim NOI nevoiți să facem greva cu pricina, nu tu. 
Crezi că ne e ușor să punem problema grevei? Crezi că nu ne gândim la tine, crezi că nouă, asistenților și medicilor, nu ne pasă de tine? Chiar nu-ți amintești decât lucrurile urâte vehiculate în media, chiar nu-ți amintești de cei, nu tocmai puțini, care ți-au salvat o rudă, un prieten, sau chiar pe tine?
Totdeauna m-am întrebat: merită să facem grevă în sistemul sanitar? Merită să declanșăm un conflict de muncă de asemenea amploare? Și nu m-am întrebat de teamă, fiindcă putem s-o facem legal – m-am întrebat doar pentru că o grevă te-ar costa pe tine, pacient al meu.
Sistemul e în colaps, iar promisiunile guvernului sunt vorbe goale. Dacă ai fi în locul meu, tu, pacient român, dacă n-ai avea cu ce să lucrezi și dacă ai vedea că în locul creșterilor salariale trâmbițate cu emfază, te vei alege, de fapt, cu o SCĂDERE a veniturilor, ce ai face? Tu, transportator, ai circula cu o mașină căreia nu-i face nimeni revizia, când patronatul te-ar fura la bani? Tu, ceferist, ai lăsa trenurile să circule pe linii neverificate de ani de zile, când angajatorul ți-ar tăia sporurile de noapte, de sărbători, de risc? Iar tu, politician român care mă cauți la telefon – tu ce-ai face?
Află că și noi, medici și asistenți, avem tot o singură viață, ca tine. Și noi avem familii, și noi avem mândrie profesională și, mai presus de orice, vrem să avem grijă de tine – dar vrem să fim plătiți corect și nu vrem să ne plătești tu în felul ACELA, fiindcă nu e cinstit, nu e normal, nu e moral.
E ceasul al doisprezecelea, iar noi, cei din sistemul de sănătate, nu mai avem de ales: dacă guvernul nu-și ține promisiunile, dacă guvernul nu vede dezastrul, și dacă nici tu nu ne ajuți, pacient român, mâine n-o să mai avem CUM să te tratăm. 
Iartă-mă, pacient român, dar simt că n-avem încotro: să știi că începem să ne gândim la grevă – nu de alta, dar vrem să te putem trata și de aici înainte.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet