Metroul NU circulă. Protest spontan declanșat de angajații Metrorex!

Activitatea a fost întreruptă pe toate cele 5 magistrale, după ce reprezentanți ai sindicatului de la metrou au organizat un protest spontan în stația Piața Unirii, potrivit companiei Metrorex.

26 mart. 2021, 07:49

Metroul NU circulă. Angajații au coborât în tunel, pe calea de rulare și au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

Metroul NU circulă. Protest spontan declanșat de angajații Metrorex, vineri dimineața!

Manifestarea de vineri dimineața este în fapt o acțiune sindicală, în timpul căreia reprezentanții USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex, potrivit unui anunț al companiei.

„Ajustarea intervalului de succedare în afara orelor de vârf nu pune în pericol funcţionarea la parametri optimi a vreunei magistrale de metrou, acest lucru fiind asigurat şi de un număr corespunzător de personal specializat”, a transmis compania.

Metroul NU circulă. Conform sursei citate, în orele de vârf – 7:00-10:00 şi 15:00-20:00 – intervalul de succedare rămâne neschimbat pe toate magistralele de metrou.

„Începând cu data de 26 martie, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor creşte cu cel mult două minute”, a transmis, joi, Metrorex, menţionând că măsura a fost luată în contextul prelungirii stării de alertă.

Blocarea metroului de către sindicaliști are loc pe fondul încercării ministrului Transporturilor de a bloca privilegiile salariale și comerciale ale sindicaliștilor conduși de Ion Rădoi, fost parlamentar PSD.

Comunicat al Metrorex: Greva este ILEGALĂ!

„In seara zilei de 25 martie, circa 250 de sindicalisti si comercianti au organizat o adunare spontana, care ulterior s-a transformat intr-o actiune de ocupare a cailor de metrou.

In cursul diminetii, in jurul orei 3.30 li s-au alaturat o parte dintre angajatii Metrorex din tura de noapte care au lucrat la reviziile periodice ale liniilor.

Incepand cu ora 23.30, conducerea Metrorex i-a invitat in repetate randuri la dialog social civilizat pentru a discuta cerintele lor.

Acestia au refuzat dialogul si au ocupat abuziv si ilegal calea de rulare, facand imposibila pornirea metroului.

In momentul de fata sunt circa 600 de participanti la acest protest.

Trebuie mentionat ca angajatii Metrorex care trebuiau sa asigure mersul trenurilor astazi s-au prezentat la serviciu normal.

Actiunea de protest e ilegala, perturba ordinea publica si impiedica desfasurarea in conditii normale a transportului de calatori in Bucuresti.

Metrorex isi rezerva dreptul de a folosi toate mijloacele legale la dispozitie pentru a opri aceasta ilegalitate.”

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a afirmat recent, referitor la contractul pentru valorificarea spaţiilor comerciale de la metrou, că acesta este o gaură neagră în veniturile Metrorex. Deşi este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spaţii şi le subînchiriază către terţi, deşi statutul Metrorex interzice subînchirierea lor, relata ministrul Transporturilor, care amintea că acest contract face obiectul unui proces, iar managementul are misiune să urgenteze procedurile cu toate mijloacele legale pentru ca firma sindicatului să dispară din spaţiile comerciale.

Potrivit raportului Corpului de Control făcut public la începutul acestei luni, toate spaţiile comerciale construite după 2010 nu au aviz ISU. Unele îngreunează accesul la hidranţi, altele aglomerează căi de evacuare în caz de urgenţă.

”Nici măcar nu e prima dată când se constată aceste deficienţe, dar ele nu au fost remediate”, preciza Cătălin Drulă.

Conform documentului, în anul 2020, toţi angajaţii companiei au primit spor de metrou, ceea ce a fost o măsură abuzivă, întrucât acest spor de metrou trebuia să se acorde (în cuantum de 20, 27, 34 au 40% din salariul de bază) doar personalului de metrou care lucrează „în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase”. Mai mult, în ceea ce priveşte situaţia cheltuielilor cu salariile aferente anului trecut, raportat la valoarea totală a salariilor pentru timpul efectiv lucrat, în sumă de 270,08 milioane lei, valoarea totală a sporurilor acordate a fost de 234,73 milioane lei (87%).

Raportul corpului de control mai arată că Metrorex a achitat facturi sindicatului (Uniunea Sindicatul Liber Metrou – USLM) de peste 4 milioane lei, fără a fi încheiat un contract în acest sens. Astfel, Metrorex a plătit către Metrorex facturi de 2,24 milioane lei în 2019 şi de 1,9 milioane lei în 2020, aferente decontării unor servicii prevăzute în contractul colectiv de muncă. Serviciile presupuneau că: salariaţii care efectuează concediul de odihnă pe bază de bilete de odihnă în ţară sau în afara ţării au dreptul a decontarea a 75% din valoarea totală a biletelor de odihnă şi tratament, în limita cuantumului stabilit şi de 75% din valoarea totală achitată a biletelor de odihnă eliberate de sindicat sau agenţii de turism pentru sejururi în ţară sau în afara ţării, în limita tarifelor aplicate biletelor de odihnă liberate de sindicat.

Reacţia Metrorex despre pensionări

„Încetările contractelor individuale de muncă ale salariaţilor Metrorex S.A în perioada 09.03.2021 – prezent au fost doar încetări de drept ca urmare a prezentării deciziilor de pensionare limită de vârstă sau cu reducerea vârstei standard de pensionare, având în vedere condiţiile speciale de muncă în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea.

Precizăm faptul că administraţia Metrorex S.A. nu a dispus nicio măsură privind încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor aflaţi în perioada de probă sau altor salariaţi ai Metrorex S.A.”, a explicat directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv, conform unui comunicat emis de instituţie.

Citeşte şi: Metrorex anunţă creşterea perioadei de aşteptare a trenurilor în staţii. Veşti proaste pentru bucureşteni

Primele sancţiuni după protestul spontan declanșat de angajații Metrorex

O parte din protestatarii de la metrou au fost identificaţi şi sancţionaţi, au anunţat reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.

„O bună parte din persoanele care protestează la metrou a fost identificate şi amendate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Ciprian Romaşcanu, conform Agerpres.

Poliţiştii spun că se aşteaptă ca fluxul persoanelor care circulă cu transportul de suprafaţă să fie foarte mare şi a dat asigurări că echipaje de poliţie se vor afla în teren pentru a fluidiza traficul.

„Atragem atenţia persoanelor care protestează să respecte normele în vigoare – o parte au fost identificaţi şi sancţionaţi”, a precizat oficialul Poliţiei.

Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată, vineri dimineaţă, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând pe şine şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex.

Ministrul Cătălin Drulă acuză „interesele mafiote“, după greva la metrou. Într-o postare pe Facebook, ministrul Transporturilor a vorbit despre situația de la Metrorex. Acesta a lansat mai multe acuzații la adresa USLM-ului  și deplânge situația în care sunt puși bucureștenii.

Citeşte şi: Ministrul Cătălin Drulă acuză „interese mafiote“, după greva la metrou: O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș