Michael Phelps s-a întrecut cu un rechin Marele Alb. Cine a câştigat VIDEO

Înotătorul Michael Phelps, multiplu campion olimpic la înot, supranumit "Peștele zburător", cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, s-a întrecut cu un rechin Marele Alb într-o cursă de 100 de metri, eveniment difuzat de rețeaua Discovery în cadrul "Shark Week", informează BBC şi Agerpres.
Romania TV
24 iul. 2017, 07:33
Michael Phelps s-a întrecut cu un rechin Marele Alb. Cine a câştigat VIDEO

Deși atletul prezintă calități atletice umane uimitoare, el putând atinge în apă viteze maxime de 5-6 mph (8-10 km/h), acestea se află totuși sub performanțele rechinului.

Înotătorul american a purtat un costum special conceput pentru acest eveniment desfășurat în Africa de Sud, amplificându-și astfel în mod semnificativ performanțele, viteza sa maximă rămânând însă sub cea pe care o poate atinge un rechin alb în timpul accelerărilor explozive, de 25 mph (40 km/h), menționează sursa citată.

Atletul a dezvăluit că nu s-a aflat în apă cu rechinul „exact în același moment” din motive de siguranță.

De-a lungul timpului, și alți sportivi cunoscuți și-au măsurat capacitățile fizice cu cele ale animalelor, din diverse motive.

Bryan Habana, unul dintre cei mai rapizi jucători de rugby din lume, s-a întrecut în 2007 cu cel mai rapid animal terestru, un ghepard, pentru a atrage atenția asupra scăderii numărului de exemplare aparținând acestei specii. Habana a fost întrecut de animal, atât în prima tentativă cât și în cea de-a doua.

Înotătorul italian Filippo Magnini, fost campion mondial la 100 de metri, s-a întrecut în 2011 cu doi delfini, și el fiind depășit, în ciuda faptului că a beneficiat din start de un avans considerabil.

Alergătorul de culoare Jesse Owens, care a câștigat mai multe medalii la Olimpiada din Berlin din 1936, și care ulterior s-a confruntat cu dificultăți financiare, a concurat cu caii pe hipodrom pentru bani. Se spune că el ar fi reușit să câștige uneori după ce pistolul care anunța începerea competiției era declanșat aproape de capul animalului, amețindu-l temporar și permițându-i astfel atletului să beneficieze de un avantaj. Strategia sa nu a funcționat, însă, mereu, precizează sursa citată.

Sportivul de fotbal american Dennis Northcutt a reușit să întreacă în alergare, în 2009, un struț pe nume Thelma, evenimentul fiind difuzat în cadrul unui program TV intitulat „Sport Science”. După ce în cursa inițială cei doi au fost despărțiți de un gard, iar struțul nu și-a demonstrat pe deplin calitățile de alergător renumit, în cadrul celei de-a doua încercări, care a avut loc de data aceasta pe teritoriul păsării, Dennis a fost învins de departe.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Bianca Nuțu, astroloaga de la Neața, a născut. Spune că primele săptămâni ca mamă au fost foarte grele: „Am plâns”
Fanatik.ro
Bîrligea, de 6 ori mai ieftin decât Rrahmani! Transferul fostului atacant al FCSB la Frosinone, văzut dintr-o o altă perspectivă
Capital.ro
Alertă de călătorie pentru românii din Spania. MAE: Risc ridicat de incendii în Comunitatea Valenciană
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Radu Miruță, despre apărarea României: „Nu vrem modernizarea Armatei? Atunci să vorbim în limba rusă”. Ce urmează după miliardele din SAFE
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Nicușor Dan, pregătit de o nouă desemnare de premier! Răsturnare de situație privind numele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat