Mihaela Ceauşescu, despre cum s-a sinucis tatăl său, Marin Ceauşescu, în haine de gală VIDEO

„Singurul lucru pe care îl regret foarte mult este că atunci când mi s-a făcut în 12 ianuarie mie percheziţie acasă, mi-au fost ridicate toate scrisorile, nu multe, 3 am avut din partea tatălui meu şi nu mi s-au mai înapoiat niciodată, iar mama a predat toate fotografiile de familie care nici astea nu au mai ajuns niciodată la noi, deci eu ce am poze am numai ce aveam eu, iar eu nu aveam foarte multe poze cu ei. Poze în general cu familia a avut mama şi ea până a închis ochii a plâns după el”, a spus Mihaela Ceauşescu.

„Am scris un singur pasaj mic în cartea mea pe care am publicat-o, nu regret, nu mă jenez… sunt şi lucruri foarte intime aici, scrisoarea e foarte mare, scrisă într-o noapte de adio. Se vede că tata a început foarte frumos aşa şi la un moment dat scrie mai dezlânat cum s-ar zice, mi s-a şi spus că atunci când l-au găsit spânzurat băuse două sticle de şampanie… apropo de mitocănia familiei Ceauşescu… nu a băut bere, a băut totuşi şampanie, whisky tata nu putea să bea, asta sigur este un paradox ce spun eu acum, nu bea whisky pentru că avea probleme cu stomacul şi se obişnuise cu puţin vin roşu. Acuma ideea că în pragul sinuciderii mai contează ulcerul este paradoxal, dar probabil că ieşise din uz el, nu mai bea whisky şi a avut şampanie, oricum s-a spânzurat în costum alb, cu papion, bărbierit, pantofii i-a lăsat lângă scăunel, a vrut să iasă frumos din scenă şi asta şi spune aici”, mai povesteşte nepoata lui Nicolae Ceauşescu.

27.12. 1989 ora 23.00 – ora decesului în acte, însă Marin Ceauşescu a fost găsit dimineaţa.

Fragmente din scrisoarea de adio a lui Marin Ceauşescu

Alte articole

Mircea Oprean, ginerele soților Ceaușescu, prima reacție după respingerea cererii de rejudecare. „Vom continua demersurile pentru anularea sentinței”

Andrei Caramitru şi-a ieşit din minţi. Pe cine a numit „psihopaţi super periculoşi, demenţi obsedaţi de bani şi putere de aia brutală”

„Fiindcă nu am reuşit în cele 2 încercări ale mele să plec mai repede din viaţă, am avut timp să mai reflectez puţin asupra a tot ce s-a întâmplat. Nu am fost de acord cu brutalitatrea măsurilor dure pentru că ele nu au niciun rost. Ce ironie a sorţii, ce ironie a sorţii, ce destin mizerabil, toate încercările mele de a fugi din viaţă au dat greş, nici gazele de care am vrut să mă servesc nu au funcţionat cum trebuie, adică nu şi-au făcut datoria nici şteangul din dimineaţa zilei de 27 decembrie nu a rezistat… un cablu electric care s-a rupt în momentul decisiv… Vino somn sau vino moarte, pentru mine e totuna. N-am făcut nimic rău, dar sunt de acord cu pedeapsa ce trebuie să simtă cineva care este condamnat la moarte„.

„El spune condamnat la moarte şi aici eu am înţeles. Fiind profesor de literatură, am căutat mesajele uneori probabil false. Eu aici am descoperit aşa: a văzut execuţia, şi-a dat seama că şi el va termina la fel şi a zis NU, o fac eu singur… aşa zic eu”, explică Mihaela Ceauşescu.

„Când eram cineva şi vă puteam ajuta, toţi stăteaţi în jurul meu, când s-au schimbat lucrurile, toţi m-aţi părăsit, de aceea am luat această hotărâre – din disperare.. o, lume ce mică eşti în imensitatea ta. E târziu şi moartea mă aşteaptă, nu vreau să-i fac dificultăţi, dacă am chemat-o, trebuie să mă ţin de cuvânt. Vino somn sau vino moarte, pentru mine e totuna. Să mori sărac sau să mori bogat e la fel şi rând pe rând ne ducem toţi în acelaşi fel, când clopotul va suna lung şi falnic în ceasul din urmă căzut, dar nu învins… Pe toţi pe care v-am ajutat vă rog să faceţi ceva pentru mine, şi ajutaţi-mi, dacă se mai poate, familia… este rugămintea unui muribund şi nu uitaţi că despre morţi trebuie să vorbim numai de bine şi nu uitaţi că v-am iubit şi am ţinut la voi. Cei care rămâneţi după mine vă doresc noroc, adio!”