Mihai Eminescu despre „uzurpatori, demagogi, leneşi, capete deşerte cari trăiesc din sudoarea poporului fără a compensa prin nimic”

“Căci din doua una. Sau aceşti oameni (politicienii – s.n.) sunt cu toţi genii şi prin calitatea muncii lor intelectuale merită locul pe care-l ocupă, sau neproducând nici o valoare si nereprezentând nici un interes general decât cel al stomahului lor propriu, trebuie reîmpinşi în intunericul ce li se cuvine.

Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învaţaţi nici cât negru sub unghie, fabricanţi numai de palavre, meseriaşi nu, bresla cinstină n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fuduli, mult mai înfumuraţi decât colaboratorii din nemurile cele mai vechi ale ţării”.

 “Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși.”

“Oricând trebuie să existe putința pentru om de a urca prin muncă și merit în ierarhia socială, care n-ar trebui să fie decât o ierarhie a muncii.”

Alte articole

Ministerul Afacerilor Interne (MAI), gafă monumentală de Ziua Culturii Naționale. Au citat greșit din Mihai Eminescu, n-au indicat nici măcar titlul corect

176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Curiozități mai puțin știute despre viața poetului național al României: de la „Luceafărul” rescris de mii de ori la planeta care îi poartă numele

“În fața unei țări sărace, plină de un proletariat nesățios care și-a creat o organizație numai bună pentru a urca repede și fără control treptele sociale, în fața plebei permanente, de la care nu se cere nici știință, nici merit, în fața acestui abis, cu un cuvânt, guvernul are satisfacerea de a vedea rupându-se unul câte unul toți ghimpii ce erau îndreptați odinioară în contra guvernarii, […]“

“Un singur remediu există în adevăr în contra acestor rele, dar trebuie aplicat cu toată rigoarea, cu tot exclusivismul: munca, acest corelat mecanic al adevărului; adevărul, acest corelat intelectual al muncii. Dar muncă, nu nimicuri, nu mânare de muști la apă; și adevăr, nu fraze lustruite și negustorie de vorbe.”

“Așa… viciul organic al lipsei unei administrații instruite, echitabile și binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri și a fost izvorul abuzurilor. Ar fi de dorit deci ca să nu se atribuie rezultatele de azi unei cauze factice și neadevărate, ci să se raporteze la cauza lor adevărată, la declasarea generală, la lipsa unei administrații oneste și capabile. Dacă o lege generală este posibilă în această materie, ca să îmbunătățească starea actuală și să nu aducă o perturbație îngrozitoare în economia țării ea va trebui să sancționeze principiile legilor din trecut și să nu vizeze la nici un sistem nou. Reforma ar consta așadar mai cu seamă din măsuri care ar zădărnici posibilitatea abuzurilor.”

(Extrase din TIMPUL, 1877 – 1883)