Mihai Tănăsescu: Pot creşte salariile în 2012, dacă permit condiţiile interne şi externe

Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a declarat, vineri seară, România TV că Fondul Monetar Internaţional ar saluta creşterea salariilor în România, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.
Romania TV
09 mart. 2012, 17:30
Mihai Tănăsescu: Pot creşte salariile în 2012, dacă permit condiţiile interne şi externe

„Din punctul meu de vedere, ceea ce am observat la preşedintele Băsescu şi la premierul Ungureanu a fost exprimarea unei intenţii de creştere a puterii de cumpărare, de stimulare a consumului în 2012, amândoi precizând foarte clar că salariile vor creşte dacă există posibilităţi financiare şi dacă vor fi sustenabile pe termen lung”, a declarat Tănăsescu.

„Noi, la FMI, am avut o constanţă: 2012 poate să acorde această posibilitate, în limita unor resurse, dacă condiţiile interne şi externe o permit„, a precizat reprezentantul României  la FMI.

Tănăsescu a subliniat faptul că vede acest mesaj ca o intenţie din partea autorităţilor, dacă există această posibilitate, să fie implementat chiar în perioada următoare.

„Aş saluta acest lucru, cu îndeplinirea unor condiţii: 1. dacă este sustenabil în anii următori, 2. dacă se încadrează în ţintele de deficit bugetar şi 3. dacă duc la ţinta de anvelopă salarială pe care România s-a angajat să nu o depăşească în 2012”, a mai spus Tănăsescu.

Reprezentantul României la FMI a subliniat că abia după primul semestru vom putea vedea dacă putem susţine o creştere a salariului, precizând că FMI a fost unul din susţinătorii relaxării pe planul salarial.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT