Mii de cadre didactice au protestat în Bucureşti: Fără educaţie, moare orice naţie VIDEO

Mii de cadre didactice au protestat miercuri în Piaţa Victoriei din Capitală, cerând alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, prin scandări ca "Fără educaţie, moare orice naţie", dar şi împotriva Guvernului, pe care îl acuză de minciună. Reprezentanţi ai FSLI au fost primiţi la sediul Guvernului de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, şi de Corneliu Calotă, consilier al primului-ministru.
Romania TV
06 nov. 2013, 10:28
Mii de cadre didactice au protestat în Bucureşti: Fără educaţie, moare orice naţie VIDEO

La protestul organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) s-au adunat dascăli din Capitală şi din numeroase judeţe, care au venit cu fluiere, steaguri şi pancarte cu mesaje printre care „Fără şcoală = popor analfabet” şi „Respectaţi resursa umană din educaţie sau va pleca”.

Unul dintre profesori, îmbrăcat ca un cerşetor, are un banner pe care scrie „Murim noi, muriţi şi voi”.

Manifestanţii scandează „Solidaritate!”, „Grevă generală!”, „Fără educaţie, moare orice naţie”, „Şase la sută!” şi „Legea respectaţi, 6 alocaţi”, dar şi împotriva Guvernului – „Guvernul USL e la fel ca PDL”, „Mincinoşii!” şi „Jos guvernul mincinos!”.

Liderul FSLI, Simion Hancescu, a anunţat că sindicaliştii vor înainta „un apel” la Guvern, prin care cer respectarea programului de guvernare.

Tot Hancescu a spus că săptămâna viitoare ar putea fi organizat un referendum în rândul cadrelor didactice, cu privire la declanşare grevei generale în perioada alegerilor europarlamentare sau înainte de încheierea anului şcolar.

Traficul în zonă este blocat parţial, circulaţia fiind dirijată de mai mulţi poliţişti de la Rutieră.

Dispozitivele de jandarmi care asigură ordinea la protest sunt masate în special lângă sediul Guvernului.

Cele peste 7.000 de cadre didactice au plecat în marş de la Guvern spre Parlament, manifestanţii din primul rând al coloanei purtând tricouri inscripţionate cu litere care formează mesajul „SALVAŢI EDUCAŢIA”.Traseul marşului este Calea Victoriei – Pod Naţiunile Unite – bd. Naţiunile Unite – bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei.

Protestul s-a încheiat în Piaţa Constituţiei, la ora 14.00, nefiind înregistrate incidente.

FSLI a anunţat că la protestele de miercuri sunt aşteptaţi peste 10.000 de participanţi.

„Dacă şi după această amplă acţiune vom fi trataţi cu aceeaşi ignoranţă, dascălii vor fi nevoiţi să închidă şcolile”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

CITEŞTE ŞI: Adrian Vasilescu: Salarizarea profesorilor este una din dramele României

În 30 octombrie, după ce peste 400 de membri ai FSLI au pichetat timp de trei zile sediile Guvernului şi USL, reprezentanţii federaţiei au anunţat că acţiunile nu au dus la niciun rezultat, iar atitudinea guvernanţilor împinge profesorii spre protestul final – greva generală.

Şi sindicaliştii federaţiilor „Spiru Haret” şi „Alma Mater” au protestat în Bucureşti, luni, printr-un pichet la Palatul Parlamentului.

Sindicaliştii FSLI cer alocarea din 2014 a minimum 6% din PIB pentru educaţie, conform articolului 8 din Legea educaţiei, şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ în totalul cheltuielilor de personal din sectorul public.

De asemenea, sindicaliştii cer modificarea Legii educaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent şi să ducă la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie şi a gradului de implicare a cadrelor didactice în luarea deciziilor.

Reprezentanţii FSLI susţin că principalele modificări care se impun sunt: reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I; decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei; introducerea prevederilor Legii 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic; reintroducerea sporului de doctorat; posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei; acordarea gradaţiei de merit şi pentru personalul didactic auxiliar, precum şi introducerea posibilităţii dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a doua specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanţare de la bugetul de stat.

Sindicaliştii mai cer adoptarea unei legi de salarizare prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 la sută, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de 2:1.

„Aceasta este singura soluţie pentru ca meseria de dascăl să devină motivantă şi tinerii performanţi să fie atraşi către cariera didactică”, susţin reprezentanţii FSLI.

Aceştia au mai arătat că se impune majorarea salariilor personalului nedidactic, având în vedere faptul că actualele venituri ale acestei categorii de salariaţi „le permit un trai sub limita de subzistenţă”.

Sindicaliştii mai cer depolitizarea învăţământului, în sensul că, în dobândirea funcţiei de director al unităţii de învățământ, rolul determinant să revină colectivului unităţii, şi nu factorilor politici.

De asemenea, FSLI mai cere regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerințelor în schimbare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă.

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a anunţat miercuri că susține acțiunile de protest ale profesorilor, desfășurate în scopul creșterii finanțării sistemului educațional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educație.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Mirel Rădoi a plecat la vestiare înainte de finalul derby-ului U Craiova – Rapid 2-2. După ce s-a întors, antrenorul a oferit imaginile serii. Foto
Capital.ro
Reguli pentru românii cu casa la curte. Lege pentru gard și pomii din curtea vecinului. Se poate dispune executare silită
Playtech.ro
Ajutor de încălzire 2025–2026. Cât timp vor primi românii bani pentru căldură
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Alocații și indemnizații noiembrie 2025. Când intră banii pentru milioane de persoane
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai