Cum a MINŢIT soţia fostului ministru Laszlo Borbely DNA-ul. Vezi rechizitoriul procurorilor

Procurorii anticorupţie arată, în rechizitoriul celor trei complici ai fostului ministru Laszlo Borbely, că soţia acestuia a fost la curent cu faptele soţului ei, că a făcut cumpărături plătite de complici şi că în faţa anchetatorilor aceasta a minţit, fiind contrazisă de interceptările DNA, transmite Agerpres.
Filip Stan
17 ian. 2014, 14:58
Cum a MINŢIT soţia fostului ministru Laszlo Borbely DNA-ul. Vezi rechizitoriul procurorilor

În 14 iulie 2011, în dosarul lui Borbely a fost audiată, în calitate de martor, Melinda Borbely, soţia fostului ministru, învinuită şi ea în acest caz, referitor la fapte şi împrejurări esenţiale, de natură să conducă la aflarea adevărului, arată DNA, în documentul transmis instanţei de judecată.

„Sub prestare de jurământ, învinuita Borbely Melinda a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu aceste fapte şi împrejurări, în speţă în legătură cu adevăraţii proprietari ai apartamentului din Bucureşti, calea Victoriei, renovarea acestui apartament dar şi a imobilului – casă situat în Târgu Mureş, strada Borsos Tamaş, nr. 10, precum şi a cheltuielilor ocazionate cu aceste lucrări. Aprecierea ca mincinoasă a acestor declaraţii s-a făcut prin raportare la celelalte probe administrate în cauză, mai precis declaraţia martorei Vincze Maria şi a numitului Fedorca Gheorghe precum şi a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice. Raportat la faptul că învinuita Borbely Melinda nu are antecedente penale, că aceasta este soţia numitului Borbely Laszlo – persoană care era vizată în dosar 35/P/2011, că declaraţia acesteia, deşi esenţială, nu a fost singura probă pe care se bazează acuzarea, apreciez că fapta acesteia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni astfel că urmează să i se aplice o sancţiune cu caracter administrativ”, notează procurorul de caz, în documentul citat.

În continuare, anchetatorii arată că „în realitate, deşi Maria Vincze – mama soţiei fiului adoptiv al lui Borbely Laszlo – apare ca proprietar de jure apartamentului în cauză, proprietari de facto ai apartamentului sunt soţii Borbely Laszlo şi Melinda, cei care au iniţiat procedura de achiziţionare a imobilului, au plătit suma de 80.000 de euro, s-au ocupat de demersurile de încheiere a contractului de vânzare – cumpărare şi au beneficiat de renovarea lui pe cheltuiala societăţii Lescaci Com SRL Negreşti Oaş”.

Din declaraţia martorei Vincze, arată procurorii, coroborată cu alte probe, „rezultă fără echivoc intenţia lui Borbely Laszlo de a ascunde adevăratul proprietar al apartamentului, dar şi suma cu care a fost achiziţionat acesta”.

„De altfel, în declaraţia de avere, numitul Borbely Laszlo nu a menţionat nici achiziţionarea acestui apartament şi nici «împrumutarea» cuscrei sale cu suma de 80.000 de euro. Prin urmare, probele existente la dosar îi indică pe soţii Borbely Laszlo şi Melinda ca fiind adevăraţi proprietari ai imobilului mai sus descris”, se arată în rechizitoriu.

În altă ordine de idei, procurorii DNA dovedesc cu o interceptare că soţia lui Laszlo Borbely a fost implicată în activităţile infracţionale ale soţului ei, în sensul că unul dintre complici discută la telefon cu un altul, iar în discuţie îi confirmă că se află la cumpărături cu „doamna” Borbely, urmând ca el să plătească factura.

„Ciocan Ioan: – Ghiţucă ce faci?Fedorca Gheorghe: – La cumpărături cu doamna (n. n. Borbely Melinda).
Ciocan Ioan: – Da? Na bun. Tu plăteşti totul. Da?
Fedorca Gheorghe: – Da am înţeles. Da…”, se arată în documentul citat.

Procurorii arată că urmare a cumpărăturilor pe care Melinda Borbely le-a făcut la apartament în 6 aprilie 2011, pe banii societăţii Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, aceasta îi comunică soţului ei, Borbely Laszlo, în aceeaşi dată, la ora 14:04, următoarele: „Borbely Melinda: – Ă, a fost în regulă. Am ales tot şi este în regulă. Borbely Laszlo: – Asta e bine”.

DNA a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Borbely Laszlo, întrucât Camera Deputaţilor nu a încuviinţat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, în acelaşi dosar fiind trimişi în judecată fostul lui consilier şi doi administratori de firme, pentru cumpărare de influenţă.

VEZI SI:

Borbely Laszlo a primit NUP în dosarul de corupţie. Consilierul său a fost trimis în judecată

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT