Minerii din Valea Jiului vor primi tichete cadou în valoare de 350 de lei, de Ziua Minerului

Cei aproximativ 7.500 de mineri din Valea Jiului, atât cei de la Societatea Naţională a Huilei, cât şi cei de la Societatea Naţională Închideri Mine, vor primi, potrivit contractului colectiv de muncă, tichete cadou în valoare de 350 de lei, cu prilejul Zilei Minerului.
Iulian Tudor
29 iul. 2013, 09:45
Minerii din Valea Jiului vor primi tichete cadou în valoare de 350 de lei, de Ziua Minerului

Angajaţii de la unităţile miniere din Valea Jiului, respectiv de la Lonea, Petrila, Livezeni, Vulcan, Paroşeni, Lupeni, Uricani, Staţia Centrală de Salvare Minieră şi Preperaţia Coroieşti, vor primi tichete cadou în valoare de 350 de lei, de Ziua Minerului, transmite Mediafax.

Primele sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă, iar valoarea acestora a fost stabilită în urma negocierilor dintre administraţie şi organizaţiile sindicale.

„Conform Contractului Colectiv de Muncă aplicabil şi prevederilor bugetare, minerii primesc tichete cadou cu ocazia Zilei Minerului, de Sfânta Varvara şi de Crăciun. Tichetele cadou de Ziua Minerului au valoarea pe care am negociat-o şi care se încadrează în bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Naţionale a Huilei. Angajaţii SNH vor intra în posesia tichetelor cadou, până în 5 august”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele, reprezentativ la nivelul SNH.

Societatea Naţională a Huilei are 5.161 de angajaţi, iar Societatea Naţională de Închideri Mine este formată din 2.429 de angajaţi.

Cele două societăţi vor organiza licitaţii pentru a stabili furnizorul de tichete.

SNH va cheltui 1.806.350 de lei pentru cumpărarea tichetelor, iar SNIMVJ va plăti 850.150 lei. Sumele nu prevăd şi cheltuielile de tipărire a tichetelor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT