Orașele din România care urmează să devină stațiuni turistice

Ministerul Economiei a hotărât ca trei orașe din România să devină stațiuni turistice, o localitate va deveni stațiune la nivel național, iar celelalte două vor fi promovate în interes local.
Ruxandra Rădulescu
06 iul. 2021, 19:34
Orașele din România care urmează să devină stațiuni turistice

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului(MEAT) hotărât ca trei orașe din România să devină stațiuni turistice. Este vorba de orașul Horezu, din județul Vâlcea, care urmează să fie promovat de la stațiune turistică de interes local, la stațiune turistică de interes național.

Orașele Brezoi, din judeţul Vâlcea și Uricani din judeţul Hunedoara, vor deveni stațiuni turistice de interes local. Conform Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului(MEAT), cele trei orașe îndeplinesc condițiile obligatorii pentru a deveni stațiuni turistice.

Propunerile au fost validate după analizele efectuate de specialiști din cadrul Ministerului.

Pe cuprinsul României există 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi alte 95 de interes local, relatează Antena 3.

Ministerul Economiei a aprobat vânzarea participaţiei României la combinatul Krivoi Rog, din Ucraina, pentru care ţara noastră a plătit 1 miliard de dolari

România a plătit circa 1 miliard de dolari pentru construcţia combinatului Krivoi Rog, care nu mai funcţionează de 22 de ani, şi a primit numai 0,53% din cantitatea de peleţi pe care trebuia să o primească.

„Guvernul a aprobat azi în şedinţă memorandumul privind identificarea celei mai bune soluţii pentru vânzarea/valorificarea participaţiei României de pe platforma CIM Krivoi Rog cu toate drepturile şi obligaţiile aferente. Actul, întocmit de Ministerul Economiei mai indică amendarea cadrului legislativ privind Combinatul Minier de Îmbogăţire a Minereurilor acide cu conţinut de fier Krivoi Rog, pentru a asigura o formă de soluţionare corespunzătoare situaţiei existente”, a informat ministerul.

O prevedere este abrogarea Legii nr. 95/31.12.1993 privind continuarea participării României la construirea combinatului şi asigurarea resurselor de finanţare necesare.

„Este o reminiscenţă a economiei socialiste planificate deţinute de stat. A fost fondat de Republica Socialistă România, împreună cu alte state din lagărul socialist, în anul 1986. România a plătit atunci 640 milioane ruble transferabile (echivalentul a ~1 miliard de dolari) pentru construcţie. În schimbul acestor bani, România trebuia să primească peleţi de fier pentru a produce oţel. În total, statul român ar fi trebuit să primească circa 30 de milioane de tone de peleţi timp de 10 ani. În practică, a primit doar 159.000 de tone.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Decizia-bombă luată de Gigi Becali la FCSB: „Sunt de 26 de ani la fotbal și nu s-a întâmplat așa ceva!”
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT