Ministerul Finanţelor: Actualul cadru legislativ nu permite salvarea financiară a TVR

Ministerul Finanţelor Publice nu poate să se implice în sprijinirea financiară a Televiziunii Române, din cauza cadrului legislativ. Aceasta este concluzia întâlnirii desfăşurate la sediul Ministerului Finanţelor, între reprezentanţii TVR şi cei ai ministerului.
Filip Stan
23 apr. 2016, 14:00
Ministerul Finanţelor: Actualul cadru legislativ nu permite salvarea financiară a TVR

Serviciul TVR de Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol a emis un comunicat prin care a anunţat oficial rezultatul întâlnirii de vineri, 22 aprilie, dintre reprezentanţii TVR şi cei ai Ministerului Finanţelor. Din partea TVR, au participat Irina Radu, George Orbean şi Monica Ghiurco – membri ai Consiliului de Administraţie (CA), Cristian Zgabercea – Producător General şi Ioana Silea – şef Serviciu Financiar.

Potrivit comunicatului, discuţiile au vizat, în primul rând, situaţia generată de excluderea României din concursul Eurovision şi a TVR din rândul membrilor EBU şi situaţia generală a televiziunii publice.

În urma întâlnirii, s-a ajuns la concluzia că, în acest moment, din cauza cadrului legislativ, Ministerul Finanţelor Publice consideră că nu poate să se implice în sprijinirea financiară a Televiziunii Române„, se afirmă în comunicat.

Astfel, potrivit TVR, discuţiile care au avut loc la sediul Ministerului Finanţelor nu au putut rezolva, nici participarea României la Eurovision Song Contest, nici nu pot împiedica excluderea TVR din EBU.

Citeşte şi TVR, sume URIAŞE plătite pentru competiţiile sportive. VEZI LISTA

Reprezentanţii Televiziunii Publice au comunicat faptul că „Începând din 2010, TVR a atras atenţia tuturor instituţiilor abilitate din România despre faptul că legislaţia învechită, care a dus la subfinanţarea cronică a televiziunii publice, trebuie schimbată”.

De asemenea, TVR a comunicat şi faptul că o parte din bani din datoria istorica au fost platiţi către EBU – „În anul 2012, TVR şi-a asumat, alături de Guvernul României un Memorandum, prin care Televiziunea Română a luat o serie de măsuri, inclusiv plata către EBU a unor tranşe consistente din datoria istorică: o comparaţie relevantă ne arată că, dacă în perioada 2005 – 2010 s-au plătit către EBU 12.4 milioane de euro, în perioada 2011 – 2016 suma plătită a fost aproape dublă – 20.5 milioane de euro. Suma totală facturată de EBU în perioada 2005 – 2016 a fost de aproape 50 de milioane de euro, din care SRTv a achitat 32.8 milioane de euro. La această sumă, TVR a fost obligată de lege să plătească la bugetul de stat TVA în valoare de 11 milioane de euro, TVA pe care Televiziunea Română nu îl poate deduce precum celelalte televiziuni comerciale”.

În condiţiile în care celălalt semnatar al Memorandumului nu şi-a respectat obligaţiile asumate, situaţia TVR s-a degradat începând cu decembrie 2013 – primul an în care televiziunea publică a încheiat, după aproape un deceniu, exerciţiul financiar cu profit contabil„, se susţine în comunicat.

Citeşte şi Rareş Bogdan: Am fost sunat de la Preşedinţie să mă duc la TVR în Consiliul de Administraţie

TVR consideră că, din cauza cadrului legislativ „învechit”, „nu poate continua să îndeplinească misiunea publică”:

Cu toate acestea, TVR a tras în continuare semnale de alarmă şi a rămas un partener deschis la dialog, aşa cum s-a întâmplat şi în 23 februarie a.c., când, la întâlnirea organizată de Parlament, au participat preşedinţii celor două Camere, Premierul României, Ministrul Finanţelor şi membri ai comisiilor de specialitate – senatori şi deputaţi –, alături de reprezentanţi ai TVR. În urma întâlnirii, niciuna dintre soluţiile discutate nu a fost asimilată de decidenţi. Evoluţia evenimentelor a relevat că, prin forţe proprii, în contextul unui cadru legislativ învechit şi a subfinanţării cronice, TVR nu poate continua să îndeplinească misiunea publică, conform prevederilor legii de funcţionare şi a Constituţiei României„.

Totodată, comunicatul a anunţat că în aceasta duminică, 24 aprilie, de la ora 21:10, Iuliana Marciuc, producătorul Selecţiei Naţionale şi Ovidiu Anton, câştigătorul Eurovision România 2016, alături de invitaţii lor, vor dezbate situaţia generată de eliminarea României din concursul Eurovision.

Televiziunea Română (TVR) a fost retrasă dintre membrii EBU (European Broadcasting Union) din cauza datoriilor acumulate încă din 2007, a anunţat, vineri, EBU pe site-ul oficial, una dintre consecinţe fiind eliminarea din competiţia muzicală Eurovision.

Citeşte şi Raportul de activitate SRTv pe 2015: TVR a înregistrat o pierdere de peste 24 de milioane de lei

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Țepe cu vacanțe în Grecia. Atenție cui plătiți avansul! Cum sunt „clonate” cazările, iar turiștii ajung să trimită bani unor escroci
Capital.ro
România a înlemnit. Ion Iliescu personal a făcut anunțul despre moarte
Playtech.ro
Orașe din Italia unde românii trăiesc bine și nu vor să se mai întoarcă în țară. Găsești locuri de muncă bine plătite și chirii sub 500 de euro
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Capcanele roamingului în vacanță. Cum eviți facturile uriașe
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
kanald.ro
Alocații de patru ori mai mari pentru fiecare copil! Documentul pe care trebuie să-l depună părinții
Cancan.ro
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club
Playsport.ro
Nokia 1100, cu touch revoluționar și baterie care ține 4 săptămâni, ar spulbera concurența, dar totul...
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini pe motorină. Se achită obligatoriu. Majorare de azi, 19 iunie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Imagini sfâșietoare cu mama Teodorei Marcu, la aproape trei săptămâni de la tragedie! Cum a fost surprinsă la locul unde fiica și nepoțica ei s-au jucat pentru ultima dată
MediaFlux
Prețuri noi la curent de la 1 iulie. Cine primește ajutor de la stat și cum îți poți alege cel mai bun tarif la energie electrică
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană