Ministerul Public: Protocoalele între Parchetul General şi SRI reprezintă metodologii de lucru de uz intern, elaborate pe baza legii

Protocoalele încheiate de Parchetul General cu Serviciul Român de Informaţii reprezintă metodologii de lucru de uz intern, elaborate pe baza legilor în vigoare, care nu au caracter normativ, este una dintre concluziile întâlnirii dintre conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, procurorii şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi cu membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, transmite Ministerul Public într-un comunicat citat de News.ro.
Romania TV
10 oct. 2018, 13:59
Ministerul Public: Protocoalele între Parchetul General şi SRI reprezintă metodologii de lucru de uz intern, elaborate pe baza legii

Miercuri, la sediul Parchetului Generala avut loc întâlnirea conducerii PICCJ cu procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, procurorii şefi ai  Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,  precum şi cu  membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, iar potrivit Parchetului General au fost dezbătute probleme de strictă actualitate pentru procurori, cu impact major asupra activităţii acestora.

Astfel, procurorii au discutat despre necesitatea rezolvării cu operativitate a situaţiilor care se pot ivi în practică în legătură cu instituţia delegării procurorului, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi, respectiv,  Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, despre propunerea de preluare a posturilor de inspectori antifraudă în schema Ministerului Public şi despre aspecte legate de amplasarea procurorului în sala de judecată.

De asemenea, la întâlnire a fost abordată şi tema protocoalelor încheiate de Parchetul General cu Serviciul Român de Informaţii, concluzia  fiind că acestea reprezintă metodologii de lucru de uz intern, elaborate pe baza legilor în vigoare, care nu au caracter normativ, arată Ministerul Public, într-un comunicat de presă.

Totodată, procurorii au discutat şi despre respectarea în cadrul comunicării publice a rolului constituţional pe care Ministerul Public îl are de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri dimineaţă, că nu participă la întâlnirea cu procurorii şefi din Ministerul Public, deşi iniţial confirmase prezenţa, întrucât a fost convocat la şedinţa de Guvern. Întâlnirea cu procurorii a început la ora 10.00 la Parchetul General, iar şedinţa de Guvern a avut loc de la ora 15.00. De asemenea, Toader a anunţat că se va deplasa la sediul Comisiei de la Veneţia.

”Cu speranţa participării la întrevederi similare, apreciind rolul Ministerului Public în arhitectura statului de drept, exprim convingerea unor dezbateri clarificatoare!”, a scris Toader pe Facebook.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT