Ministerul Sănătăţii: 39 de persoane au murit din cauza frigului

Alte cinci persoane, din judeţele Timiş, Bihor, Botoşani şi Vâlcea, au murit din cauza frigului, numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării şi până în prezent ajungând la 39, informează, luni, Ministerul Sănătăţii.
Romania TV
06 feb. 2012, 10:10
Ministerul Sănătăţii: 39 de persoane au murit din cauza frigului

De la avertizarea de ger emisă de meteorologi şi până în prezent s-au înregistrat 39 de decese, după ce în ultimele 24 de ore au murit alte cinci persoane, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Cele cinci decese, persoane fără adăpost sau cazuri sociale, au fost înregistrate în judeţele Timiş – două, şi în Bihor, Botoşani şi Vâlcea – câte unul.

Alte două cazuri din Capitală sunt evaluate pentru se stabili cauza decesului, existând suspiciuni că cele două persoane ar fi murit din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

De asemenea, 224 de persoane au fost transportate în centre sociale, iar medicii de la ambulanţă acordă consultaţii celor care au probleme de sănătate.

„Numărul deceselor putea fi şi mai mare dacă echipajele ambulanţelor şi cele al SMURD nu ar fi patrulat continuu 24 de ore din 24”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Totodată, în tot acest interval a existat o permanentă legătură între autorităţi şi o atenţie specială a fost acordată cazurilor sociale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Peste 900 de primării riscă să rămână fără bani de la buget. Oana Gheorghiu: Trebuie să fie înrolate în platforma Ghiseul.ro
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Încă un război în Ucraina. Rusia are un plan care vizează orașe îndepărtate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România