Violeta Alexandru, audiată la Parlament pe tema românilor plecaţi la muncă în străinătate: E dreptul lor să-şi negocieze contractul

Comisiile reunite de politică externă, afaceri europene şi muncă ale Senatului îi audiază astăzi pe ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi pe cel al Muncii, Violeta Alexandru. Audierea are ca temă modul în care Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale au gestionat deplasarea unor lucrători români în străinătate, în contextul pandemiei de COVID-19, se menţionează pe site-ul Senatului.

RomaniaTV.net
11 mai 2020, 05:59
Violeta Alexandru, audiată la Parlament pe tema românilor plecaţi la muncă în străinătate: E dreptul lor să-şi negocieze contractul

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat luni, la audierea în comisiile reunite de specialitate din Parlament, că a cerut o verificare în Germania cu privire la sesizările legate de condiţiile de muncă ale lucrătorilor români din această ţară.

„Am cerut o verificare pe teritoriul Germaniei a tuturor sesizărilor sau din oficiu sau a mesajelor pe care le primesc personal. Am deja indicii că acest lucru se întâmplă. Sunt gata să merg în câteva zile şi să verific. I-am cerut Ministerului Muncii din Germania şi mi-a confirmat că s-a discutat cu fermierii, cu asociaţiile patronale pentru întărirea măsurilor de securitate şi de prevenţie în fermele în care se lucrează. Mi-au confirmat omologii mei că sunt puse la dispoziţie echipamente minimale de protecţie, aşa cum şi noi facem în România pentru orice angajat”, a precizat Alexandru.

Ea adăugat că numărul de sesizări primite în acest sens este „foarte mic”, menţionând că sindicatele din România şi Germania au un contract de asistenţă pentru muncitorii din ţara noastră, dacă întâmpină probleme.

„Numărul de sesizări este foarte mic. Sindicatele din Germania şi Blocul Naţional Sindical din România au un contract de asistenţă pentru muncitorii noştri să le acorde sprijin, dacă întâmpină probleme. Această colaborare dintre cele două sindicate nu au ridicat o situaţie îngrijorătoare – statistic vorbind – cu privire la numărul de sesizări. Nu se confirmă în cifre situaţia îngrijorătoare scoasă la iveală din reportajele de presă”, a afirmat ministrul Muncii.

Aceasta a mai precizat că este nevoie de o coordonare la nivel european şi o aducere la zi a discuţiilor cu privire la un minim set de măsuri de protecţie, sănătate şi siguranţă, care ar trebui să se regăsească în formele contractuale de muncă pe care românii le au în ţările membre ale UE.

„Am pus în discuţia recentei şedinţe a miniştrilor Muncii din toate ţările membre, care a avut săptămâna trecută, împreună cu comisarul european, este nevoie de o coordonare şi o aducere la zi a discuţiilor cu privire la un minim set de măsuri de protecţie, de sănătate şi siguranţă, care trebuie să se regăsească în toate formele contractuale pe care românii le au în ţările membre UE. Propunerea mea a fost foarte bine primită, urmând să se declanşeze un mecanism de grup de lucru care să treacă în revistă toate aceste forme de muncă”, a susţinut Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a menţionat că a cerut ministerului Muncii din Germania – „şi este în curs de realizare această solicitare – de a pune pe site-ul Inspecţiei muncii un formular în limba română pentru români, pentru a putea face cât mai uşor sesizările”.

„M-am implicat în a solicita comisarului european şi miniştrilor Muncii să aducem la zi aceste diferenţe de cadru legal şi de implicaţii în ceea ce priveşte securitatea socială, contribuţiile plătite pentru toţi cetăţenii europeni, inclusiv pentru români. Aceste pliante, informaţii cu toate datele de contact, sunt la punctele de frontieră, în toate aeroporturile şi la gară. Am vrut – dacă se întâmplă o informare corespunzătoare şi vă spun cinstit că se întâmplă, se distribuie şi se comunică cu românii la plecare. În acelaşi timp, linia verde a Inspecţiei Muncii este la dispoziţia oamenilor, verific zilnic care este stadiul sesizărilor făcute şi modul în care se răspund şi se acordă sprijinul necesar. aceste probleme vin din „spate”, nerezolvate de niciun guvern”, a arătat Alexandru.

În context, ea a spus că muncitorilor români care doresc să lucreze în afara graniţelor le-au fost puse la dispoziţie toate datele necesare, pentru a decide cât mai bine cu privire la contractul pe care urmează să-l semneze.

„Am făcut verificări atât în discuţiile cu Ministerul Muncii din Germania, pentru a mă asigura că din partea angajatorilor germani sunt chemaţi la muncă cu forme legale. Şi sunt. Este dreptul românilor noştri să-şi negocieze contractul, nu pot fi obligaţi să lucreze prin agenţiile de plasare a forţei de muncă, dar le-am pus la dispoziţie toate informaţiile ca să decidă cum le este mai bine să procedeze în pregătirea finalizării contractelor respective, printr-o amplă campanie de comunicare. Aceste pliante, informaţii cu toate datele de contact, sunt la punctele de frontieră, în toate aeroporturile şi la gară. (…) În acelaşi timp, linia verde a Inspecţiei Muncii este la dispoziţia oamenilor, verific zilnic care este stadiul sesizărilor făcute şi modul în care se răspunde şi se acordă sprijinul necesar, se pune la dispoziţie informaţii despre contactele utile pe care le pot avea în momentul în care ajung în Germania”, a explicat ministrul Muncii.

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a propus pe 2 mai audierea ministrului de Externe, Bogdan Aurescu.

„La 1 Mai 2020, Solidaritatea, aşa cum a fost cunoscută iniţial în România sărbătoarea muncitorilor, trebuie să devină urgent o realitate pentru miile de muncitori români îmbarcaţi în avioane şi duşi să lucreze câmpurile unde ziua de muncă înseamnă 12 ore pe zi, şapte zile din şapte, aşa cum se întâmpla acum două secole, când erau abandonaţi de ţara de origine şi exploataţi de ţara ‘adoptivă'”, a afirmat Cazanciuc.

Potrivit acestuia, diplomaţii români trebuie să verifice ceea ce presa prezintă drept „suferinţele muncitorilor români”.

El a afirmat săptămâna trecută că, în cazul în care la audierile miniştrilor Muncii şi de Externe vor rezulta „lucruri mult mai grave” în legătură cu plecarea românilor la muncă în străinătate în condiţii de pandemie, se poate ajunge la constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a analiza detaliile acestor plecări.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat că cei doi miniştri se vor prezenta „fără ezitări” la audierea din comisiile de specialitate ale Camerei superioare.

Citeşte şi: Românii au plecat cu trenurile la muncă în Austria