Ministrul britanic pentru Brexit: UE trage de timp „pentru a obţine mai mulţi bani”

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a acuzat marți Uniunea Europeană că trage de timp ''pentru a obține mai mulți bani'' în negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, relatează AFP.
Romania TV
17 oct. 2017, 18:06
Ministrul britanic pentru Brexit: UE trage de timp

‘‘Ei trag de timp pentru a vedea dacă pot să obțină de la noi mai muți bani și, sincer, ceea ce se întâmplă este evident pentru toată lumea”, a declarat el în fața deputaților.’‘Aceasta va dura, dar sunt sigur că vom ajunge să obținem un rezultat satisfăcător pentru toată lumea’‘, a adăugat negociatorul-șef britanic.

Soluționarea din punct de vedere financiar este unul dintre aspectele cele mai delicate ale negocierilor ieșirii Marii Britanii din UE. Bruxelles-ul a făcut din aceasta o prioritate, odată cu soarta cetățenilor europeni și consecințele Brexit-ului pentru Irlanda, înainte de orice discuție privind viitoarele relații.

David Davis a dat asigurări că s-au înregistrat progrese în problema drepturilor cetățenilor și că discuțiile privind frontiera irlandeză au avansat ”pe cât posibil”, dar a avertizat că angajamentele financiare ”nu pot sosi decât mai târziu”.

”Am atins limitele a ceea ce putem atinge’‘ în negocieri, a adăugat el, făcând apel la trecerea la etapa următoare: viitoarele relații între cele două părți.

David Davis și-a exprimat speranța că liderii UE, reuniți joi și vineri la Bruxelles, ”vor recunoaște progresele făcute și îi vor da lui Michel Barnier (negociatorul-șef al UE pentru Brexit) un mandat pentru a avansa în ritmul și spiritul de cooperare ce prevalează în prezent”.

La summitul lor, liderii europeni trebuie să decidă dacă s-au înregistrat ”progrese suficiente” în cele trei dosare prioritare, înainte de a putea discuta cu Marea Britanie despre viitoarele relații comerciale.

Davis a participat luni seara la un dineu de lucru care i-a reunit pe premierul britanic Theresa May și pe șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Șoc! Meme Stoica pleacă de la FCSB după 16 ani! Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 12 noiembrie. Cât valorează astăzi cele mai importante monede internaționale. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Pensiile militarilor, recalculate după noi reguli. Cine ar putea primi bani în plus și de unde vine finanțarea
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România