Ministrul Duşa a cerut Corpului de Cotrol o situaţie a dosarelor cu autori necunoscuţi

Mircea Duşa a declarat, vineri, la România TV că a dispus un control la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov pentru a verifica dosarele cu autori necunoscuţi care presupun violenţe sau crime comise de suspecţi, precizând că a solicitat întocmirea unui raport care să fie gata până la sfârşitul săptămânii viitoare.
Romania TV
31 aug. 2012, 19:57
Ministrul Duşa a cerut Corpului de Cotrol o situaţie a dosarelor cu autori necunoscuţi

„Eu am dispus azi-dimineaţă (n.r. vineri) un control la IPJ Ilfov privind toate dosarele cu autori necunoscuţi care au avut ca rezultat violenţe sau chiar ucideri de persoane. Vreau să văd, în toate situaţiile cu autori necunoscuţi, dacă au făcut toate eforturile ca acele persoane să fie depistate. De luni, Corpul de Control al Ministrului va fi acolo şi va realiza această investigaţie şi am dat un prim termen sfârşitul săptămânii. Activitatea MAI trebuie să se schimbe. Un asemenea control nu-l ordon pentru a acoperi anumite nereguli. Un control trebuie să se finalizeze cu măsurile disciplinare, cu măsurile prevăzute de lege pentru cei care nu şi-au făcut datoria”, a spus Mircea Duşa la România TV

Controlul impus de ministrul Administraţiei şi Internelor vine după incidentul legat de uciderea unei tinere japoneze în urmă cu două săptămâni şi găsită într-o pădure din zona DN 1 Corbeanca, în contextul în care Ambasada Japoniei în România a anunţat că autorităţile române ar trebui să ia măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor din aeroporturi şi a celor de transport.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Gigi Becali a cerut părerea inteligenței artificiale: Mirel Rădoi, antrenorul ideal pentru FCSB în criză
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei pentru localnici
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte