Ministrul Educației, la Gala Profesorilor Excepționali: Profesorii sunt cea mai importantă investiție în viitorul României

Câștigătoarea marelui premiu, în valoare de 30.000 de lei, este Elisabeta Ana Naghi, profesoară de matematică și astronomie, cu o activitate didactică de patru decenii.
Viorel Dobran
17 iul. 2026, 20:47
Ministrul Educației, la Gala Profesorilor Excepționali: Profesorii sunt cea mai importantă investiție în viitorul României

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a încheiat, aseară, ediția 2026 a campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali”, printr-o gală desfășurată pe scena Teatrului Metropolis din București. Evenimentul a marcat finalul unui proiect derulat timp de șapte luni, prin care mii de profesori din întreaga țară au fost nominalizați pentru activitatea lor din educație.

Printre invitații galei s-a numărat și ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, care a subliniat rolul profesorilor în formarea generațiilor viitoare:

„Profesorii nu sunt în școală doar pentru a-și exercita o profesie, ci pentru că simt că au o misiune: aceea de a forma caractere, de a transmite valori și de a inspira generațiile viitoare. Profesorii sunt cea mai importantă investiție în viitorul României.”

S-a publicat structura anului școlar 2026-2027! Când începe școala, calendarul celor 5 module și noutățile privind vacanța mobilă

Din totalul înscrierilor, au fost selectate 20 de povești considerate reprezentative pentru felul în care profesia de dascăl poate influența traiectoria unor comunități întregi: cadre didactice care parcurg distanțe mari pentru a ajunge la elevi, profesori care predau copiilor internați în spitale, educatori activi în zone defavorizate sau mentori ai unor generații de olimpici.

Câștigătoarea marelui premiu, în valoare de 30.000 de lei, este Elisabeta Ana Naghi, profesoară de matematică și astronomie, cu o activitate didactică de patru decenii. Este fondatoarea Centrului pilot pentru excelență în astronomie din Suceava și a îndrumat mai mulți elevi spre admiterea la universități precum MIT, Harvard sau Caltech. În paralel, profesoara a lucrat și cu elevi din medii vulnerabile, sprijinindu-i pe cei înscriși la frecvență redusă sau în programe de recuperare școlară să finalizeze bacalaureatul.

Locul al doilea, cu un premiu de 20.000 de lei, a revenit profesoarei de biologie Emanuela Oiegar, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, cunoscută pentru integrarea tehnologiei – inclusiv imprimante 3D – în activitățile didactice și pentru rezultatele elevilor săi la olimpiadele internaționale. Parcursul ei profesional a fost marcat și de un accident rutier suferit în drum spre o competiție școlară, după care a revenit la catedră.

Profesorii care schimbă România, premiați în finala campaniei Liga Profesorilor Excepționali 2025

Pe locul al treilea, cu premiul de 10.000 de lei, s-a clasat Mihaela Ruță, învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Caracal, județul Olt. Nominalizarea sa a fost depusă de un fost elev, Eduard Ștefan, care a menționat rolul pe care profesoara l-a avut în formarea încrederii sale.

Cei 20 de profesori ajunși în etapa finală au primit resurse pedagogice, echipamente digitale și acces la programe de formare profesională continuă, oferite de partenerii campaniei: Editura RAO, Poenari, INIM Institute, Therme București, F64, AQUA Carpatica, Irina Chițu și Romantic FM.

Campania „Liga Profesorilor Excepționali” este derulată de peste două decenii de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, cu scopul de a promova exemple de excelență în sistemul de învățământ românesc.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
”Am simțit că tata a fost acolo, lângă noi”. Fiica lui Diego Maradona, în lacrimi după ce Argentina s-a calificat în finala Cupei Mondiale
Capital.ro
România conduce clasamentele Eurostat la mulți indicatori negativi. Radu Georgescu: Cea mai mare inflație, cea mai mare scădere a consumului, cea mai mare scădere a puterii de cumpărare
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Datele românilor, vândute de hackeri. O instituție importantă e blocată de trei zile
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România