Ministrul Internelor anunţă restructurări în MAI: Rămâne o economie de salarii pe care o putem îndrepta spre agenţii din teren

Ministrul Internelor, Marcel Vela, a anunţat planul de restructurări în cadrul instituţiilor subordonate MAI. Dispare din schemă un secretar de stat.
Filip Stan
28 nov. 2019, 14:25
Ministrul Internelor anunţă restructurări în MAI: Rămâne o economie de salarii pe care o putem îndrepta spre agenţii din teren

„Am constatat că după data de 10 octombrie, după ce a fost votată moţiunea, s-au înmulţit foarte mult concursurile şi examenele, adică prefecturile, în special, au lansat anunţuri pentru organizarea de examinări şi de concursuri pentru a-şi definitiva pe cei pe care-i aveau în organigrame, fie detaşaţi, fie pe perioade determinate şi, coroborat cu faptul că suntem la sfârşit de an, că dorim o îmbunătăţire a actualei organizări a MAI, plus că prefecţii care au generat asemenea examene şi concursuri, până săptămâna viitoare, cred că nu vor mai fi în funcţii, şi în acest context cred că este de datoria noului prefect şi a celor care analizează la nivelul MAI cum să se organizeze în viitor”, a spus Marcel Vela la un post TV, citat de Agerpres.

El a precizat că sunt cazuri de prefecţi care au demisionat, pe unii i-a demis iar alţii au solicitat dreptul de a se muta în altă parte.

„Sunt 22 de unităţi subordonate, instituţii şi structuri şi toate astea mai au şi alte structuri mai mici. Îmi doresc ca toate funcţiile care sunt necesare în teren să fie lângă cetăţean şi în birouri să rămână doar cei care analizează, anchetează, decid şi manageriază activităţile din cadrul MAI”, a mai spus Vela.

El a adăugat că la nivel de secretari de stat nu au fost făcute deocamdată modificări, pentru că au avut loc alegeri şi a vrut să se asigure că totul se desfăşoară în regulă.

„În consecinţă, nu cred că era momentul înainte de alegeri să facem restructurări sau analize sau schimbări de secretari de stat, dar ele, în mod evident, se vor face, inclusiv ca număr. La Ministerul Afacerilor Interne sunt patru secretari de stat şi cred că se poate reduce numărul la trei, pentru că fiecare secretar de stat are o organigramă proprie şi prin reducerea la trei rămâne o economie de salarii pe care o putem îndrepta spre agenţii din teren, spre poliţiştii care sunt în război cu infractorii şi cu clanurile interlope”, a afirmat ministrul de Interne.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Virginia Ruzici, prima reacție după ce Simona Halep a oficializat relația cu Dorin Mateiu: „Trăiește așa cum dorește”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat