Ministrul Muncii anunţă prioritatea momentului pentru angajaţii din România. Este vorba de principalul motor al economiei

Ministrul Muncii din România, Simona Bucura-Oprescu, a discutat, la Paris, cu directorul de afaceri publice al Group Renault, Bruno Vincent, despre viitorul uzinei Dacia şi al industriei auto româneşti. Potrivit ministrului român al Muncii, provocările generate de tranziţia verde, costul energiei şi contextul dificil al industriei auto europene impun măsuri imediate.
Filip Stan
17 feb. 2025, 10:50
Ministrul Muncii anunţă prioritatea momentului pentru angajaţii din România. Este vorba de principalul motor al economiei

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a avut o întâlnire la Ambasada României din Paris cu Bruno Vincent, directorul de afaceri publice al Grupului Renault, pentru a analiza viitorul Uzinei Dacia din Mioveni şi despre provocările cu care se confruntă industria auto românească.

Simona Bucura-Oprescu, despre reformele de care beneficiază milioane de români: ”Niciuna nu este prea costisitoare atunci când vine vorba despre protejarea cetățenilor noștri”

În cadrul discuţiilor, ministrul a pus accent pe importanţa menţinerii competitivităţii şi a locurilor de muncă în contextul economic european dificil.

„Dacia este motorul Grupului Renault şi al economiei româneşti, fiind cel mai mare constructor auto din România şi principalul exportator al ţării”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, punctând pe importanţa măsurilor rapide şi eficiente pentru a răspunde competiţiei internaţionale şi provocărilor legate de tranziţia verde şi costurile energetice.

Ministrul a afirmat că va adresa Guvernului problemele, pentru a găsi soluţii ce vor asigura sustenabilitatea industriei auto din România.

Un alt subiect abordat a fost amenajarea unui Muzeu Dacia la Mioveni, care va contribui la promovarea istoriei şi tradiţiei industriei auto româneşti.

 

ANALIZĂ – România a întrecut probabil Italia la producţia de automobile în 2024. Şi nu doar Italia, ci şi Ungaria şi Polonia – ca volume sau număr de autoturisme, nu ca VAB

ITALIA ESTE O MARE PUTERE INDUSTRIALĂ A EUROPEI – locul 2 după Germania la industrie prelucrătoare, “manufacturieră”, fără segmentul Energie – sau locul 3 per total, în Uniunea Europeană.

Celebrii antreprenori din “Cizmă” au creat şi lansat mărci şi modele emblematice de mai bine de un secol încoace, de la începuturile automobilismului – modele de oraş pline de stil, modele de şosea şi de viteză, sportcars şi lux – care au dus la apariţia unor mari giganţi auto, în frunte cu grupul Fiat din Torino.

În timp, în decenii, competiţia extrem de dură de pe piaţa auto europeană şi mondială a “cernut” aceste firme, ducând la consolidarea pieţei. Unele au dispărut în istorie, cele mai multe însă au fost preluate sub umbrela celor puternici rămaşi în cursă. Campionul industrial italian Fiat – grup ce avea deja şi mărcile AlfaRomeo, Lancia, Maserati, Abarth şi Iveco – este azi unul dintre cei doi piloni principali ai conglomeratului Stellantis, cu sediul administrativ în Ţările de Jos (din raţiuni de simplitate legală şi fiscală cel mai probabil). Celălalt pilon Stellantis e grupul din Franţa PSA (Peugeot – Citroen), plus germanul Opel, preluat de PSA de la General Motors. Şi americanii Chrysler, preluaţi anterior de Fiat.

Ministrul Muncii, anunț pentru beneficiarii pensiilor de invaliditate: ”Se extinde dreptul la muncă”

Aşadar, este puţin probabil ca o ţară ca România, de puţin peste 19 milioane de locuitori, dezvoltată industrial la nivel mediu, cu o puternică marcă auto naţională – Dacia – dar care aparţine de un grup din Franţa şi cu o a doua marcă internaţională americană, emblematicul Ford, acum prezent la noi prin joint-venture-ul din Turcia Ford Otosan, să întreacă pe termen mediu şi lung Italia – cu 59-60 milioane de locuitori, aşadar de peste 3 ori mai numeroşi – şi cu o tradiţie în domeniu cu mult mai puternică.

Totuşi, prin jocul şi conjunctura pieţelor, minunea e posibil să se fi produs în anul 2024

Modelele de volum produse lângă Piteşti, la Mioveni (Dacia Sandero, Duster, Logan, Jogger; curând va întra şi Bigster) şi la Craiova (Ford Puma, Transit Courier şi Tourneo Courier, curând şi Puma Gen-E) au fost cerute pe o piaţă europeană ai cărei consumatori au bugetele familiei sub presiune într-o epocă cu inflaţie mare pe energie şi mâncare. Cele ale Italiei însă au avut o conjunctură foarte nefavorabilă.

Două analize arată că Franţa şi Italia au în top 10 naţional (afectat de austeritate) preponderent automobile produse în alte ţări, chiar dacă multe din acestea aparţin grupurilor franceze şi italiene:

În antiteză cu Dacia-Renault şi Ford Otosan România, Stellantis (Fiat) a produs doar 475 de mii de unităţi în Italia, în scădere cu 37%, la un minim de 68 de ani! Trasă în jos de uzinele Mirafiori (Torino) cu -70% şi de Maserati din Modena -79%.

Celelalte grupuri din Italia produseseră împreună în 2023 doar 128,7 mii unităţi, în afară Stellantis. Dacă ele şi-au păstrat producţia, Italia cu >600 mii de unităţi ar fi încă peste România cu 560 de mii de auto.

Dar dacă acestea au scăzut în 2024 cu 34% – nivel apropiat de -37% al Stellantis Italia – atunci ar însemna că România a urcat pe locul 6 în Uniunea Europeană după Germania, Spania, Franţa, Cehia şi Slovacia!

Sau pe locul 7, dacă luăm în considerare şi UK (Regatul Unit al Marii Britanii), ce produce 1 milion pe an.

Sigur, nu se pune problema comparării VAB (suma valorii adăugate brute = PIB) între România şi Italia.

Italia deţine încă Ferrari, producător de maşini sport & lux, care a realizat 6 miliarde de euro în venituri (cât Dacia-Renault România sau cât Ford Otosan România) cu doar 13.663 maşini vândute în 2023!

Datorită profitabilităţii înalte şi conjuncturii bune a pieţei de lux, Ferrari are o capitalizare bursieră de 81,5 miliarde de euro acum, în ianuarie 2025, faţă de Stellantis la doar 37,1 miliarde euro, Renault la 14,2 mld. euro şi Ford la 41,2 mld. Euro. Competiţia “red ocean” vs. cea “blue ocean” îşi spune cuvântul.

Şi alţii de la etajul ”2nd tier” al producătorilor de automobile din U.E. au avut probleme

Etajul superior este clar: Germania rămâne marea campioană cu >4 milioane de automobile produse în fiecare din anii recenţi, Spania pe locul 2 cu 2,5 milioane anual şi Franţa pe 3 cu 1,5 milioane; urmează foarte aproape Cehia (1,4 milioane) şi Slovacia (1 milion). Doar o rocadă între 3 şi 4 s-ar putea întâmpla.

Dar ce se întâmplă la etajul de mai jos, ”2nd tier” între locurile 6-10, unde ne situăm şi noi, România?

Se întâmplă că tot CONJUNCTURA FAVORABILĂ a PIEŢEI – aşadar nu e o garanţie pe termen mediu şi lung – face ca România să fie în 2024 şi în faţa POLONIEI şi pentru încă un an în faţa vecinei UNGARIA.

Polonia este o ţară mult mai puternică în general economic, cu o populaţie dublă faţă de a noastră, dar cu o industrie de automobile mai slab reprezentată: fabrici mai multe decât la noi, dar de volume mai reduse.

Ungaria – invers – e mai slabă economic decât România, cu o populaţie la jumătate, dar foarte dezvoltată industrial, atrăgând pro-activ, cu politici industriale dedicate, mari fabrici de automobile din Germania, dar şi campioni pe baterii EV din China şi Coreea de Sud.

În 2023, România produsese 513 mii de auto, puţin peste Ungaria (507 mii), însă sub Polonia (613 mii).

Dar veştile din cele două ţări central-europene nu au fost bune pe parcursul anului trecut: dependenţa Ungariei de maşini premium ale grupurilor “teutone” (toţi cei 3 mari din Germania având acum uzine: Audi din grupul Volkswagen, BMW şi Daimler-Mercedes) nu a fost de bun augur în perioada analizată.

Datele la 11 luni din Polonia arată 207 mii euro de automobile vs. 299 mii / 12M 2023, echivalent -24%.

Foarte posibil ca pe termen mediu şi lung situaţia să se schimbe şi pariul Ungariei vecine să dea roade.Am estimat performanţa Italiei – în lipsa datelor granulare şi finale 2024 – cu o extrapolare şi pe alţi producători a evoluţiei Stellantis (Fiat), care făcea în 2023 peste 85% din producţia în termeni de volum (număr) a Italiei.

Polonia arată un declin de 24% pe autovehicule de pasageri la 11 luni 2024; dar creştere (+5% am pus) pe restul.

Ungaria avea o performanţă a pieţei automobilelor & LCV (vânzări şi înmatriculări) de +10% la 11 luni 2024; am presupus că +10% este o oglindă a pieţei, că cele de import nu au supra-performat drastic producţia internă.

Este foarte posibilă o aliniere cam la acelaşi nivel în 2024 a Italiei, Poloniei, Ungariei şi României

România are în 2024 o ŞANSĂ RARĂ şi SIMBOLICĂ să fi întrecut un greu al Europei – Italia – dar şi o ţară dublă ca populaţie – Polonia, cu o economie de 2,5 ori mai mare ca a noastră – respectiv o ţară vecină ce a făcut din industria auto un port-drapel al politicilor sale industriale din ultimele 3 decenii. Pentru o performanţă similară şi pe termen mediu şi lung va fi nevoie de noi fabrici şi de noi producători!

 

DailyBusiness
Taxa de vacanță revine pentru români: Se va plăti din 18 aprilie 2025
Spynews
Trei zodii care au succes pe plan financiar în săptămâna 17-23 martie 2025. Vor fi răsplătite pentru eforturile din ultimele luni
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care au parte de o lună nemaipomenit de norocoasă. Sunt super avantajate de astre, câștigă tot ceea ce își doresc
Capital.ro
Răsturnare de situație pentru Călin Georgescu. Anunț uriaș despre Turul 2
Playtech.ro
Despărțire bombă în România. Și-au spus adio, deși urma nunta! Avem toate detaliile separării
DailyBusiness
Ce salarii le plătește Pescobar angajaților lui. Cât câștigă un manager la Taverna Racilor
Adevarul
Un bărbat pe jumătate dezbrăcat se dezlănțuie asupra bunurilor din aeroport, după ce a pierdut zborul
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Spaghete cu fructe de mare după rețeta lui Chef Horia Manea. O idee simplă și delicioasă de prânz sau cină
Spynews
”Sunt rău de tot”. Problemele de sănătate au pus-o la pat pe o blondină din showbiz! Nu a mai trecut niciodată prin astfel de momente
Evz.ro
Secretul din supermarketuri. Se întâmplă pe ascuns, ferit de ochii clienților
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Ireal! Un club de fotbal a postat, pe social media, o poză cu o vedetă de pe un site cu content plătit
kanald.ro
Accident în lanț, în București! Un microbuz de transport persoane și cinci autoturisme s-au ciocnit violent
Cancan.ro
Diana Șoșoacă, acuzată că a avut ferme de boți și troli în campania electorală. Cine vine cu dovezi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă complet banii. Noii bani pot avea dată de expirare. Ordin pentru țările UE din octombrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Primele imagini cu Dan Petrescu, după moartea mamei sale. Antrenorul lui CFR Cluj, răvășit la parastas: Gigi Nețoiu, Camora și un preot au fost printre cei prezenți
stirilekanald.ro
"L-am onorat și..." Mesajul tulburător făcut public după înmormântarea lui Răzvan. Ce spun colegii jandarmului ucis accidental la un exercțiu de tragere
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Cresc pensiile celor nedreptățiți! Decizia obligă Casele de Pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Comuna din România care stă pe o comoară de milioane de barili de petrol