Ministrul Muncii, reacţie la protestul sindicatelor din administraţie

Ministrul Muncii, Lia-Olguța Vasilescu, a declarat, marți, că ar fi de preferat ceva mai multă consecvență din partea sindicatelor care anunță proteste față de proiectul legii salarizării.
Filip Stan
23 mai 2017, 13:05
Ministrul Muncii, reacţie la protestul sindicatelor din administraţie

„În ceea ce privește sindicatul respectiv care spune că scoate 100.000 de oameni în stradă și care are doar 2.000 de membri de sindicat, vreau să îi atrag atenția că acum fix șapte ani, când se aproba legea salarizării unitare a Guvernului Boc, a atacat-o la CCR sau a cerut Avocatului Poporului să o atace la Curtea Constituțională, fix din motivul pe care îl contestă astăzi. Atunci cereau să se decupleze administrația publică locală și să se respecte principiul autonomiei locale, inclusiv principiul financiar, iar acum spun invers decât au cerut atunci. Cred că ceva mai multă consecvență din partea lor ar fi de preferat”, a afirmat ministrul Muncii, într-o declarație acordată presei după ce a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

Ea a amintit că reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Asociației Comunelor din România susțin această legea a salarizării, apreciind că „este primul pas spre descentralizare”.

Lia-Olguța Vasilescu și-a exprimat speranța ca legea să intre în vigoare de la 1 iulie, dar a adăugat că lucrurile sunt complicate de minivacanța bugetarilor.

În opinia sa, modificările care ar putea fi aduse la legea salarizării la nivelul Camerei Deputaților vor fi „reglaje fine” în ceea ce privește coeficienții între categorii.

„Nu știm cum s-a aprobat în Biroul permanent al Camerei Deputaților, dacă este dat raportul până la sfârșitul acestei săptămâni. Știu că sunt doar două comisii avizatoare: comisia juridică și cea de buget, finanțe. Nu, zece — cum a fost la Senat. Și comisia de muncă să aibă raport. (…) S-au făcut aproape toate corecturile pe lege la Senat. Sigur că suntem deschiși în continuare la dezbatere, dar ați văzut că în trei zile legea se poate dezbate fără niciun fel de probleme în comisie, cu fiecare articol, discutat, luat în parte”, a spus ea.

În ceea ce privește Legea pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizațiile consilierilor locali și județeni, primarilor și viceprimarilor și președinților și vicepreședinților de consilii județene urmează să fie majorate cu 30%, Lia-Olguța Vasilescu a precizat că această prevedere va fi valabilă până la aplicarea legii salarizării unitare.

„A fost amendamentul PNL-ului, pe care noi l-am susținut pentru faptul că știam că va intra legea salarizării unitare. Oricum, nu avea foarte mare importanță. Până acum, anul acesta, noi am făcut o majorare în administrația publică locală de 20%, mai puțin salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene. Din cauza aceasta, a fost acceptat acest amendament al PNL”, a menționat Vasilescu.

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a anunțat că activitatea în sistemul instituțional al administrației publice locale va fi oprită miercuri.

De asemenea, urmează să fie organizat un miting de protest în fața Camerei Deputaților în ziua în care va fi dezbătut proiectul legii salarizării în comisia pentru muncă.

Angajații din administrația publică locală acuză lipsa unei grile de salarizare, neaplicarea deciziei Curții Constituționale 794/2016, precum și încălcarea Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT