Ministrul Sănătăţii de la Berlin anunţă când se va sfârşi pandemia în Germania. Care este condiţia să scăpăm de restricţii în primăvară

Ministrul sănătăţii din Germania, Jens Spahn, consideră că pandemia de COVID-19 se va încheia în primăvară când s-ar putea ajunge la o imunitate colectivă în ţara sa, cu condiţia să nu apară noi variante ale coronavirusului împotriva cărora vaccinurile actuale nu sunt eficiente.
Daniel Spătaru
22 sept. 2021, 13:12
Ministrul Sănătăţii de la Berlin anunţă când se va sfârşi pandemia în Germania. Care este condiţia să scăpăm de restricţii în primăvară

„Dacă nu vor apărea noi variante împotriva cărora vaccinurile din prezent nu oferă protecţie, ceea ce este foarte puţin probabil, vom putea ajunge la o imunitate colectivă în primăvară şi vom putea reveni la normalitate„, a declarat ministrul sănătăţii din Germania, pentru ziarul Augsburger Allgemeine.

„Întotdeauna se ajunge la o imunitate colectivă, problema este dacă aceasta se realizează prin vaccinare sau prin contaminare. Vaccinarea este calea cea mai sigură„, adaugă el, potrivit publicaţiei The Local.

Spahn a avertizat că există o probabilitate mare ca oricine refuză să se vaccineze să se infecteze în cele din urmă, menţionând că acest pericol nu trebuie subestimat, în pofida faptului că în Germania cifrele privind numărul cazurilor de infecţie sunt în descreştere.

„În aceeaşi perioadă a anului trecut am înregistrat de asemenea o ameliorare„, a evocat ministrul, avertizând totodată că „toamna şi iarna, când oamenii stau mai mult în spaţii închise, iar sistemul imunitar este mai slăbit, creşte şi riscul de infecţie„.

Citeşte şi Crimă şocantă în Germania. Un bărbat l-a ucis pe angajatul unei benzinării, din cauză că acesta i-a cerut să poarte mască

Potrivit Institutului de virusologie Robert Koch (RKI), incidenţa săptămânală se ridica marţi la 65 de infecţii la 100.000 de locuitori, comparativ cu 68,5 – luni şi 77,9 în urma cu o săptămână.

În ultimele 24 de ore, în Germania au fost raportate 71 de decese asociate COVID-19, comparativ cu 83 cu o săptămână în urmă.

În pofida acestei tendinţe descrescătoare, Spahn a insistat că este prea devreme ca măsurile restrictive să fie ridicate. „Dacă nu am avea măsuri de precauţie, unităţile de terapie intensivă ar putea fi saturate din cauza numărului mare de persoane nevaccinate„, a spus ministrul sănătăţii, subliniind că rata vaccinării în Germania este încă scăzută pentru a decreta o ‘zi a libertăţii’ ca în alte ţări: 63% dintre germani sunt vaccinaţi cu schema completă, iar 67% cu cel puţin o doză.

Guvernul german depune eforturi pentru a accelera vaccinarea, confruntându-se cu o stare de scepticism în rândul unei părţi a populaţiei şi cu refuzul categoric din partea mişcării antivacciniştilor.

Citeşte şi Alegeri Germania 2021. Ce arată sondajele înainte de votul de duminică

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT