Ministrul Petre Tobă a cerut prefecţilor să identifice locurile în care vor avea loc manifestări cu public numeros

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, le-a cerut luni prefecților și șefilor structurilor teritoriale de ordine publică să fie identificate locurile în care vor fi organizate manifestări cu public numeros, în următoarea perioadă, și să fie evidențiate eventualele riscuri și vulnerabilități din punct de vedere al siguranței publice.
Iulian Tudor
21 dec. 2015, 12:41
Ministrul Petre Tobă a cerut prefecţilor să identifice locurile în care vor avea loc manifestări cu public numeros

Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Afacerilor Interne a avut luni o videoconferință cu prefecții și șefii structurilor teritoriale pentru analizarea măsurilor luate pentru creșterea siguranței cetățeanului, inclusiv prin asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în perioada vacanței de Crăciun și de Anul Nou.

Citeşte şi: Cum vor circula autobuzele în Bucureşti de Crăciun

„S-a cerut prefecților și structurilor teritoriale de ordine publică să fie identificate locurile în care vor fi organizate manifestări cu public numeros și evidențiate eventualele riscuri și vulnerabilități din punct de vedere al siguranței publice. Toate aceste locații vor fi asigurate de patrule și echipaje de ordine publică, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea intervenției rapide la solicitările cetățenilor”, precizează comunicatul MAI.

De asemenea, în cadrul videoconferinței, ministrul Petre Tobă a atenționat asupra situației înregistrate în punctele de frontieră, unde în ultimele 48 de ore s-au înregistrat timpi mari de așteptare pentru intrarea în țară.

„Conform datelor prezentate de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, duminică, 20 decembrie a.c., pe frontiera româno-ungară au trecut granița peste 118.400 de persoane, ceea ce înseamnă o creștere de cinci ori față de media valorilor zilnice. Majoritatea acestora au folosit PTF Nădlac, datorită facilității oferite de infrastructura rutieră, numai prin acest punct de frontieră intrând în țară peste 25.000 de persoane”, precizează MAI.

În aceste condiții, sursa citată menționează că reprezentanții Poliției de Frontieră au utilizat la maxim toate arterele de control, au suplimentat aparatura necesară controlului și numărul de polițiști de frontieră din turele de lucru, ajungând să se acționeze cu peste 3.300 de polițiști de frontieră la nivelul frontierei de stat. „În această dimineață (luni — n.r.) valorile de trafic în punctele de frontieră au revenit la normal”, precizează comunicatul MAI.

Referitor la gestionarea situațiilor de urgență, chiar dacă informările meteorologice nu prognozează fenomene deosebite pentru perioada sărbătorilor, ministrul Afacerilor Interne le-a cerut prefecților să fie pregătiți pentru că, în această perioadă, pot apărea oricând modificări ale situației meteo, iar reacția instituțiilor abilitate ale statului pentru ajutorarea populației trebuie să fie rapidă și eficientă, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Crăciun 2015 în Poiana Braşov. Pachete turistice cu pomana porcului, sarmale şi cozonaci tradiţionali

De asemenea, pentru că elevii sunt în vacanță și foarte mulți dintre aceștia se vor afla în tabere școlare, angajații MAI vor menține legătura cu inspectoratele școlare și cu celelalte instituții abilitate ale statului, responsabile cu desfășurarea acestor activități, astfel încât în aceste locuri să nu existe situații de risc pentru copii, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Influencerul care face înconjurul lumii a ajuns în România, pe Arena Națională: „M-am îndrăgostit! În Belgia nu vezi așa ceva”. Video exclusiv
Capital.ro
Reguli la bloc. Plătești în continuare, chiar dacă te-ai separat și ai centrală proprie. Locatarii care vor fi taxați de asociația de proprietari
Playtech.ro
Unde va ninge în vacanţa de sch? Staţiuni din România în care vremea va fi perfectă pentru sporturile de iarnă
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj