Ministrul Transporturilor, nemulţumit de mobilizarea de pe şantierul celui de-al doilea pasaj de pe Centura Aradului

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este nemulţumit de mobilizarea la şantierul celui de-al doilea pasaj de pe centura municipiului Arad, care are deja o întârziere de şase luni faţă de graficul lucrărilor aprobat la semnarea contractului, astfel că abia anul viitor ar urma să fie finalizată investiţia.
Romania TV
11 apr. 2019, 10:44
Ministrul Transporturilor, nemulţumit de mobilizarea de pe şantierul celui de-al doilea pasaj de pe Centura Aradului

Ministrul Transporturilor a vizitat, joi, şantierul pasajului rutier aflat în construcţie pe centura Aradului, însă a constatat că mobilizarea utilajelor şi muncitorilor este foarte mică. De altfel, parlamentari PSD de Arad care-l însoţeau i-au spus ministrului că şi aceste utilaje au fost mobilizate doar acum, pentru vizita sa, în timp ce în zilele anterioare nu s-ar fi lucrat pe şantier.

Reprezentanţii constructorului au motivat mobilizarea slabă prin faptul că este necesară relocarea unor linii de înaltă tensiune şi a unei conducte de apă, dar au spus că există şi unele probleme cu anumite avize necesare sau cu „dreptul de uz şi servitute”, referindu-se la terenuri private din zonă. Constructorul a recunoscut că sunt întârzieri de şase luni la lucrări, afirmând că noul termen de finalizare a pasajului este luna februarie 2020.

Citeşte şi: Ministrul Transporturilor, despre noul dosar în care ar fi vizat: Am deranjat pe cei care nu şi-au putut face agenda proprie la Tarom

„Lucraţi non-stop! În momentul în care veţi avea finalizate relocările (utilităţilor – n.r.), lucraţi non-stop, ca să recuperaţi decalajele! Să vă mobilizaţi suplimentar. Acum nu aveţi mobilizare că spuneţi că nu puteţi lucra, deci costuri nu aveţi, dacă nu aveţi mobilizare”, i-a transmis ministrul constructorului.

Cuc le-a cerut şi reprezentanţilor CNAIR care l-au însoţit să stea pe şantier „să se asigure că sunt respectate termenele”.

„În 2017, Guvernul PSD a alocat fonduri pentru cele două pasaje, unul dintre ele este finalizat (…) Am venit la cel de-al doilea obiectiv, să mă asigur că lucrările sunt în grafic, în termen, avem câteva probleme legate de relocări de utilităţi, lucrurile sunt pe făgaşul cel bun, s-au obţinut avizele de la Enel, urmează să se relocheze şi conducta de apă (…) Am atras atenţia (constructorului – n.r.) că nu va avea vacanţă, să termine cu tot felul de scuze pe care le invocă. Eu o să fiu pe şantier, aşa cum am spus, este un mandat pe care mi-l dedic şantierelor. Sunt obiective de suflet pe care le-am pornit încă din 2017 şi o să mă asigur că nu vom avea probleme la finlalizarea la termen, anume luna februarie 2020”, a declarat ministrul pe şantier.

Primul pasaj de pe centura parte din DN 7 a fost dat în folosinţă în toamna anului trecut, investiţia fiind de aproximativ 32 de milioane de lei. Tot în toamnă au fost reluate lucrările la al doilea pasaj, după mai mulţi ani în care au fost sistate, iar investiţia se ridică la peste 25 de milioane de lei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB după 2-2 cu Farul!? Gigi Becali e categoric: „E o problemă de antrenor!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România