Mircea Duşa a participat la demonstraţiile organizate la baza aeriană de la Câmpia Turzii

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a participat sâmbătă la activităţile organizate la Baza 71 Aeriană 'General Emanoil Ionescu' din Câmpia Turzii cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.
Iulian Tudor
19 iul. 2014, 09:29
Mircea Duşa a participat la demonstraţiile organizate la baza aeriană de la Câmpia Turzii

„Când vorbim de Ziua Aviaţiei, vorbim de tradiţia pe care România o are în aviaţie, de cei care au făcut unele zboruri, de Vlaicu, de Coandă, care a pus bazele aviaţiei reactive, dar şi de experienţa deosebită şi de resursa umană pe care România a creat-o în timp, în domeniul aviaţiei civile, cât şi militare. Tocmai pornind de la importanţa aviaţiei militare, într-o lume destul de complicată, încă de acum doi ani, şi eu mă mândresc cu acest lucru, am început un proces amplu de modernizare şi dotare a aviaţie militare în primul rând continuând acele programe prin înzestrarea cu avioane de transport distanţă medie, cu avioane Spartan, dar şi achiziţia de avioane noi pentru misiunile de poliţie aeriană şi de asigurare a securităţii spaţiului aerian al ţării”, a declarat presei ministrul Mircea Duşa sâmbătă, în cadrul evenimentului.

Acesta a subliniat că aviaţia militară are în atribuţii şi supravegherea şi asigurarea spaţiului aerian al ţării şi că tot în atribuţiile acesteia intră şi sistemele de apărare anti-aeriană a teritoriului României.

La evenimentul de la Baza Aeriană 71 a participat şi Joanne Lemay, ambasadorul Canadei în România, care a felicitat Forţele Aeriene Române cu ocazia Zilei Aviaţiei.

SPECTACOL AVIATIC ÎNFIORĂTOR. Un pilot a fost la un pas să lovească mai mulţi oameni din public un un F16

Încă de la începutul lunii mai, anul acesta, peste 200 de militari canadieni, printre care şi piloţi, au sosit la baza de la Câmpia Turzii, unde vor sta până în toamnă. Militarii canadieni şi români execută împreună o serie de exerciţii şi activităţi de pregătire comune, executate cu şase aeronave de luptă de tip CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene ale Canadei. Exerciţiile au ca scop întărirea parteneriatului dintre forţele aeriene române şi canadiene.

„Este o onoare să ne aflăm aici de Ziua Aviaţiei Române. Canada este aici ca parte a măsurilor de asigurare stabilite împreună cu NATO şi participăm la exerciţii şi antrenamente pentru a dezvolta interoperabilitatea între naţiunile noastre şi alţi parteneri trans-atlantici. Piloţii români sunt foarte profesionişti, cu un dezvoltat simţ de echipă. La acest moment se lucrează la capacitatea de a lucra împreună, pe cer, să înţeleagă procedurile, să înţeleagă acele cerinţe de control a traficului aerian necesare în această regiune”, a declarat Jay Nelles, locotenent-colonel al Forţelor Regale Aeriene ale Canadei.

Cu această ocazie a fost pregătit un program special de exerciţii aviatice, precum şi o expoziţii statică cu tehnică militară la care publicul a fost invitat să participe. Câteva mii de vizitatori au trecut sâmbătă pragul bazei militare pentru a admira avioanele, inclusiv un CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene Canadiene, dar şi elicoptere, precum şi pentru a vedea diferite tipuri de tehnică militară.

Din programul evenimentului au făcut parte şi lansări de paraşutişti şi zboruri demonstrative cu aeronave MiG-21 LanceR, IAK-52, elicoptere IAR-330 ŞOCAT, IAR-316 B, precum şi aeronave ale Aeroclubului României.

Evenimentele organizate la Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii se vor încheia la ora 16.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România