Mircea Rednic, dat afară de la Dinamo! Cine este noul antrenor: surpriză imensă!

Dinamo a emis un comunicat de presă în care anunţă demiterea lui Mircea Rednic şi faptul că Flavius Stoican este noul antrenor al echipei!
Filip Stan
21 dec. 2021, 17:25
Mircea Rednic, dat afară de la Dinamo! Cine este noul antrenor: surpriză imensă!

Mircea Rednic, dat afară de la Dinamo! Chiar dacă i s-a oferit încredere lui Mircea rednic, oficialii clubului au luat decizia în urma rezultatelor foarte modeste şi a jocului slab etalat de echipă.

Mircea Rednic, dat afară de la Dinamo! Cine este noul antrenor: surpriză imensă!

Informaţia a devenmit oficială prin intermediul unui comunicat al lui Iuliu Mureşan. „Subsemnatul, Mureșan Iuliu Paul, administrator special al debitoarei DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement), cu sediul în București, str. Ștefan Cel Mare, nr. 7-9, Sector 2, Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/1429/2001, Cod Unic de Înregistrare RO 13699971, conform Încheierii de ședință pronunţată la data de 22 Noiembrie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București, Secţia a VII-a Civilă, sub supravegherea ”RTZ & Partners” SPRL, Filiala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Wilhelm Filderman nr. 18, etaj 3, birou 9, sector 3, ce a fost desemnată în calitate de administrator judiciar prin Încheierea de ședință pronunţată la data de 28 Iunie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021, în vederea informării opiniei publice, a creditorilor și a participanților la procedură, vă aducem la cunoștință următoarele:

1. Contractul de activitate sportivă încheiat între clubul DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement) și Domnul Mircea Rednic și-a încetat efectele cu efect imediat azi, 21 Decembrie 2021.
2. Începând de mâine, 22 Decembrie 2021, calitatea de antrenor principal al DINAMO 1948 S.A. – în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, va fi preluată de Domnul Flavius Stoican”, se arată în comunicatul semnat de Iuliu Mureşan.

Dan Capatos, decizie radicală din cauza fanilor lui Dinamo. „A murit definitiv!”

Mircea Rednic a semnat cu Dinamo pe 1 octombrie 2021.

Imagini halucinante după ce Dinamo a pierdut în faţa CS Mioveni. Dinamovistul Deian Sorescu, dezbrăcat cu forţa de suporteri: ”Dă tricoul jos, nu-l meriți!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
România, printre țările cu cea mai scumpă energie electrică din Europa. Prețul a ajuns la aproape 400 de euro/MWh
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT