Mister total în legătură cu prăbuşirea elicopterului de la Săpânţa. Ce au decis anchetatorii

Epava elicopterului de fabricaţie sovietică, Kamov Ka-26, descoperită de un cioban pe un versant muntos în vecinătatea comunei Săpânţa, la câţiva kilometri depărtare de graniţa româno-ucraineană, este dezasamblată şi coborâtă pe bucăţi în comuna Săpânţa, au precizat, joi, reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Iulian Tudor
16 mai 2019, 13:39
Mister total în legătură cu prăbuşirea elicopterului de la Săpânţa. Ce au decis anchetatorii

Conform aceleiaşi surse, operaţiunea de dezasamblare a elicopterului a demarat la începutul săptămânii şi este îngreunată de condiţiile greu accesibile în zona muntoasă unde s-a prăbuşit aparatul de zbor.

După aducerea tuturor bucăţilor în comuna Săpânţa, resturile epavei vor fi evaluate de specialiştii în domeniul aviaţiei pentru a descoperi posibilele cauze care au determinat prăbuşirea elicopterului în zona montană a localităţii.

Potrivit unor surse din apropierea anchete, cel mai probabil aparatul de zbor, care nu poartă însemnele ale ţării de origine sau vreunei companii, e posibil să fi executat un zbor clandestin pentru transportul ţigărilor de contrabandă, operaţiuni care se întâmplă în mod frecvent la frontiera româno-ucraineană.

De asemenea, reprezentanţii IPJ Maramureş au menţionat la momentul descoperirii, în urmă cu o săptămână, că cel mai probabil elicopterul a intrat ilegal în spaţiul aerian românesc.

Totodată, în urma cercetărilor s-a stabilit, în baza documentelor găsite la locul prăbuşirii, că elicopterul a fost pilotat de Dimitri Evghenievici Kostikov, în vârsta de 47 de ani, din Belarus. Pilotul ar mai fi supravieţuit după prăbuşire aproximativ 24 de ore, acesta suferind multiple fracturi şi traumatisme. Decesul a survenit atât din cauza traumatismelor, dar şi a temperaturii scăzute înregistrate pe munte în momentul prăbuşirii.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
„La ce am asistat?” O româncă a fost martoră la momentul istoric din Curacao. Cum s-a trăit pe insulă primul punct la CM. Video
Capital.ro
Tehnologia care transformă limitele grădinilor în mini-centrale: cât de eficientă este, de fapt?
Playtech.ro
Lacul din România care se încălzește singur. Fenomenul rar atrage turiști din toată lumea
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiețel de trei ani, înecat în piscina familiei. Deși purta vestă, nu a mai putut fi salvat: „L-am pierdut mult prea devreme”
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?