Modificări în CODUL MUNCII. Noile prevederi. Ce trebuie să ştie toţi salariaţii

Modificări în CODUL MUNCII.  Noul cod al muncii vizează, în principal, modificări privind încheierea și modificarea contractelor individuale, cercetarea disciplinară și concilierea conflictelor individuale, dar se face referire și la activitatea de HR a angajatorilor.  
Romania TV
05 oct. 2020, 13:01
Modificări în CODUL MUNCII. Noile prevederi. Ce trebuie să ştie toţi salariaţii

Modificările noi la Codul muncii sunt incluse în Legea 213/2020, act normativ publicat deja în Monitorul Oficial, potrivit avocatnet.ro. 

Iată cele mai importante modificări: 

1. La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual, salariații vor putea fi însoțiți de un consultant extern specializat în legislația muncii sau de un membru sindical. Concret, la discuțiile dintre angajator și salariat va putea asista un avocat, un expert în legislația muncii sau un mediator specializat în legislația muncii ori un membru sindical. Practic, o singură persoană: ori membrul sindical, ori consultantul extern. Până acum, legea prevedea doar că salariații pot fi asistați de terțe persoane la negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual, însă fără să se precizeze ce calitate profesională pot avea acestea.

2. Problemele individuale cu salariații vor putea fi rezolvate prin conciliere, înainte să se ajungă în instanță. Mai exact, înainte ca o nemulțumire a unui angajat să fie prezentată unei instanțe, părțile vor încerca să o rezolve pe cale amiabilă, prin conciliere. Conciliator pentru conflictele individuale de muncă va putea fi un consultant extern specializat în legislația muncii (adică un avocat, un expert în legislația muncii sau un mediator specializat în legislația muncii). Inclusiv pe durata concilierii va putea interveni un contract de confidențialitate între părți, nu doar pentru negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă.

3. Salariații o să fie asistați de un consultant extern specializat în legislația muncii și la cercetarea disciplinară. În esență, pe durata cercetării, salariații o să poată fi asistați de un avocat, de un expert în legislația muncii sau de un mediator specializat în legislația muncii ori de un membru sindical. Până acum, angajații puteau fi asistați numai de un avocat sau de un membru sindical. În același timp, angajatorul va putea apela și el la serviciile unui consultant extern specializat în legislația muncii pentru efectuarea cercetării disciplinare.

4. Reguli noi pentru activitatea de HR și salarizare a companiilor. Legea 213/2020 introduce un articol nou în Codul muncii, care prevede că fiecare angajator își va putea organiza astfel activitatea de resurse umane și salarizare: prin asumarea de către angajator a atribuțiilor specifice, prin desemnarea unuia sau mai multor salariați (cărora să li se treacă în fișa postului atribuții de HR și salarizare) sau prin contractarea unor servicii externe specializate în HR și salarizare (servicii care să fie coordonate de un expert în legislația muncii).

Citeşte şi Modificări în CODUL MUNCII. Legea care prevede trei zile libere a trecut de Senat

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT