Mojo Pork, deliciul cubanez care îi încântă chiar și pe mofturoși: Friptura de porc marinată în suc de portocale, perfectă pentru sandvișuri și mese în familie

Mojo pork este o friptură cubaneză care cucerește prin aromele sale intense de citrice și ierburi. Marinată lent și gătită încet până devine fragedă, această rețetă este foarte versatilă, fiind ideală atât pentru mesele în familie, cât și pentru sandvișurile de zi cu zi.
Alexandra Dumitrescu
17 oct. 2025, 19:22
Mojo Pork, deliciul cubanez care îi încântă chiar și pe mofturoși: Friptura de porc marinată în suc de portocale, perfectă pentru sandvișuri și mese în familie

Mojo pork este o friptură specifică cubaneză care se prepară marinând carnea într-un amestec de suc de citrice și ierburi aromate. Este o rețetă care poate fi oricând preparată, chiar dacă nu respectăm pașii ad literam. Însă, prepararea corectă a lichidului de marinare înseamnă deja 50% o friptură reușită.

Mojo este de fapt amestecul pentru marinat carnea, care cuprinde următoarele: suc de portocală amară, la origine, un fruct local, dar care se înlocuiește cu suc de portocală & lime, usturoi, oregano, chimen, ulei de măsline, sare și piper.

De asemenea, acest amestec se folosește ca marinadă, dar și ca sos de servire când friptura este gata. Trebuie să țineți cont că această rețetă nu se pregătește de pe azi pe mâine, deoarece marinarea și prepararea au nevoie de timp. Însă, odată gătită, se poate ține la frigider și folosi pentru sandvișuri, salate sau alte combinații de luat la pachet.

Ingrediente pentru 4 porții de Mojo pork

  • 1 kg de ceafă de porc, alternativ, spată
  • 5 căței de usturoi pisați
  • 100 ml suc de portocală proaspăt
  • 50 ml suc de lime (sau lămâie verde)
  • 50 ml ulei de măsline extravirgin
  • oregano uscat
  • chimen măcinat
  • sare și piper
  • opțional, alte ierburi aromatice

Citește și: Rețeta de ștrudel cu mere a lui Joseph Hadad. Iese mai bun ca cel al austriecilor

Metodă de preparare

Pregătește marinada

Într-un bol, amestecă sucurile de citrice, uleiul, usturoiul pisat, oregano, chimenul, sarea și piperul.

Marinează carnea

Pune carnea de porc într-un vas adânc sau într-o pungă cu închidere ermetică și toarnă sosul peste ea. Acoperă și las-o la frigider cel puțin 8 ore sau peste noapte, amestecând din când în când pentru ca aromele să se distribuie uniform.

Gătește lent, la cuptor sau în slow cooker

Dacă o prepari la cuptor, pune carnea cu tot cu lichid într-o tavă, acoperă apoi cu folie de aluminiu și coace la 160°C timp de 2,5–3 ore, până când este fragedă și se rupe ușor cu furculița. Dacă o prepar la slow cooker, gătește pe modul „low” mai multe ore, până carnea devine extrem de fragedă.

Rumenește friptura la exterior

Când a devenit suficient de fragedă, poți rumeni carnea 10–15 minute la 200°C pentru o crustă aurie și crocantă.

Cum se servește friptura Mojo pork

Folosind două furculițe, desfă carnea și stropește-o cu puțin sos din tavă.

Acest preparat clasic din cultura gastronomică a Cubei se servește de regulă în interiorul la fel de cunoscutului sandviș Cubano, care mai prevede între feliile de pâine, în afară de felii de Mojo Pork, felii de brânză tip Emmentaler elvețian, șuncă tip șuncă de Praga, castraveți murați și muștar, conform G4Food.

În perioada sărbătorilor, cubanezii o servesc alături de orez simplu și fasole neagră sau platan prăjit, dar de multe i se asociază și o salată de varză cu lime și tacos. În spiritul gastronomiei occidentale, poate fi servită foarte bine și alături de o garnitură de cartofi, sub orice formă ar fi ei. La fel, cu piure de mazăre sau de conopidă.

Citește și: Cum să faci celebra plăcintă americană cu prune. Rețeta clasică din 1983 care a fost publicată în New York Times

DailyBusiness
România are peste 3,5 milioane de elevi și studenți, dar numărul absolvenților scade
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Adi Mutu, încântat de transferul lui Radu Drăgușin la Fiorentina: „O mișcare foarte bună!”
Capital.ro
Traian Băsescu îl acuză pe Nicușor Dan că și-a abandonat rolul de președinte: Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție
Playtech.ro
Șoferii care circulă fără rovinietă riscă amenzi usturătoare. Mulți află abia când primesc plicul acasă
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât pădurile naturale?
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Sindicaliștii sunt nemulțumiți, după ce Bolojan a anunțat că Legea salarizării ajunge în Parlament: „Tot ce am câștigat ar putea fi anulat”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?