Mona Pivniceru, Cristian Diaconescu şi Valer Dorneanu, favoriţi să devină judecători CCR

RomaniaTV.net
12 03. 2013, 08:56

Victor Ponta a declarat, luni, că urmează ca PSD să decidă pe cine va susţine pentru funcţiile de judecător la Curtea Constituţională pe locurile celor cărora le va înceta mandatul, arătând că Valer Dorneanu este unul dintre cei mai pregătiţi şi calificaţi pentru această funcţie.

O să discutăm în cadrul grupului parlamentar despre aceste propuneri, pentru că una aparţine Camerei Deputaţilor, una Senatului, una preşedintelui. Nu am luat o decizie în acest sens”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

Întrebat dacă Valer Dorneanu, al cărui nume se vehiculează pentru una dintre aceste funcţii, este o alegere bună, premierul a spus că acesta „este unul dintre oamenii cel mai bine pregătiţi şi calificaţi pentru această funcţie şi cred că i s-a făcut o mare nedreptate în acea noapte de neuitat”.

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, ca plenul să numească până pe 30 martie un nou judecător la Curtea Constituţională, în locul Aspaziei Cojocaru al cărui mandat se încheie în 8 iunie, a anunţat secretarul Camerei Niculae Mircovici.