Responsabilul ştiinţific, arheolog dr. Andrei Stavilă (UVT), afirmă marţi, într-o postare pe Facebook, că nu este pentru prima dată când locuitorii Timişoarei experimentează consecinţele nefaste ale unei epidemii, tifosul sau ciuma fiind molime care s-au abătut frecvent asupra cetăţii, atât în perioada stăpânirii otomane (1552-1716), cât şi ulterior, în timpul celei habsburgice (1716-1860).

Citeşte şi: Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, plimbate pe străzile din Capitală. Cortegiul a făcut opriri în faţa spitalelor

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

Care este diferența între „a se consuma până la….” ...

Mirela Vaida, reacție dură după accidentul lui Mădălin Păduran. ...

„Este posibil ca mormântul colectiv cercetat pe şantierul arheologic din zona străzii Oituz să documenteze un astfel de episod nefericit din istoria oraşului. Mai multe sunt elementele care sugerează acest fapt. În primul rând, se remarcă numărul mare al defuncţilor aflaţi în acelaşi mormânt, şase adulţi şi un copil. Pe de altă parte, crucea dublă şi pandantivul, găsite la gâtul copilului, vin să completeze, în acest sens, povestea complexului arheologic. (…). În acest moment, adunând datele, apreciem că mormântul poate să aparţină unor colonişti, chiar din regiunea Lorena. Suntem de părere că moartea lor a avut loc în contextul celei mai cumplite epidemii, rămasă multă vreme în memoria colectivă şi de-a pururi în scripte, anume ciuma care a bântuit Timişoara între 1737-1740. În aceste circumstanţe, este posibil ca plumbii să le fi curmat suferinţa sau să le fi fost pedeapsă pentru nerespectarea regulilor impuse de autorităţi în vreme de epidemie”, spune Andrei Stavilă.

Crucea se aseamănă, prin formă, cu cea de Lorena, aceasta având analogii şi utilizări multiple de-a lungul vremii în Europa de Apus, potrivit arheologului. Mult mai interesant este pandantivul care ilustrează, pe avers şi revers, sfinţi ai Ordinului Franciscan Terţiar: Sfânta Delphina şi Sfântul Elzear. Acesta este singurul cuplu franciscan canonizat sau beatificat formal, ei fiind patroni ai tinerilor căsătoriţi, ai săracilor şi leproşilor.

„Pandantivul care îi ilustrează este important pentru descoperirea noastră. Aceasta, fiindcă mormântul nu poate data de dinaintea anului 1694, care este ştiut ca fiind cel al beatificării Delphinei, iar informaţia conform căreia cei doi sunt patroni ai leproşilor este importantă pentru ipoteza noastră. Dar ne surprind bilele de flintă găsite printre rămăşiţele pământeşti ale adulţilor. Să fi fost ei împuşcaţi? Cu siguranţă, dar de ce? Care să fi fost vina copilului? Formau cei şapte o familie? Care a fost contextul dispariţiei lor?”, adaugă arheologul Andrei Stavilă.