Motivul ireal din cauza căruia nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre nu este recunoscută de BOR. Manelistul a făcut o greșeală incredibilă

Florin Salam și Roxana Dobre și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, pe 1 iunie, în cadrul unei petreceri de lux care a avut loc în clubul Nuba din stațiunea Mamaia.
Filip Stan
03 iun. 2022, 12:24
Motivul ireal din cauza căruia nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre nu este recunoscută de BOR. Manelistul a făcut o greșeală incredibilă

Se pare că cei doi miri au deja probleme, deși au făcut nunta abia acum 2 zile. Aparent, cununia religioasă oficiată în Constanța nu este recunoscută de biserică, iar motivul este incredibil.

De ce nu este, de fapt, recunoscută în fața lui Dumnezeu cununia lui Florin Salam cu Roxana Dobre

Aparent, Înalt Preasfințitul Teodosie a decis să nu le dea binecuvântarea manalistului și Roxanei Dobre pentru această nunta, asta deoarece cununia religioasă a fost făcută în ziua de miercuri, o zi de post.

Totodată, se pare că, deși pe invitație scria unde se va oficializa cununia religioasă, de fapt aceasta a avut loc într-o altă biserică, a unui fost preot de care BOR s-a dezis și care și-ar fi construit singur o biserică, potrivit surselor Antena Stars.

Citește și: Florin Salam nu s-a uitat la bani. Cât a costat, de fapt, nunta anului de la Nuba

Având în vedere că nu a primit aprobare, cununia religioasă a celor doi nu ar fi recunoscută de Biserica Ortodoxă Română și nu e o căsătorie autentică.

Cât a costat, de fapt, nunta anului de la Nuba

Florin Salam și Roxana Dobre sunt împreună de peste opt ani, dar parca soarta le-a stat în cale până acum să se căsătorească. Dar, atunci când momentul a venit, manelistul nu s-a mai uitat la bani.

Decorul, spectaculos, cu aranjamente florale ieșite din comun, cu mesele ornate impecabil și ajungem, încet, la meniul plin cu tot ce-ți dorești. Organizare de nota zece, specială pentru specialii invitați ai cuplului Florin Salam – Roxana Dobre.

Așa cum era de așteptat, nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre i-a costat pe manenist o avere, dar acest lucru nu a contat absolut deloc.

Pe lângă cei 350 de invitați aleși cu atenție, la nuntă au performat în jur de 100 de lăutări.  Așa că Florin Salam a plătit, pentru nunta regească, vreo 350.000 de euro, cu 100.000 mai mult decât preconizase.

Citește și: Gabi Bădălău a venit cu altă femeie decât Bianca Drăgușanu, la nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre. Cine este frumoasa bruneta care l-a însoțit

Mesele împodobite cu flori, cazările invitaților, artificiile și multe altele l-au costat pe manelist, dar nu a contat. A plătit cu zâmbetul pe buze pentru una dintre cele mai fericite zile din viața lui și a celei care-i este alături mereu.

DailyBusiness
România poate deveni furnizor regional de kerosen pentru Europa
Spynews
Cântăreț celebru, arestat după ce o fată dezmembrată a fost găsită în portbagajul mașinii lui! Fanii sunt în stare de șoc
Fanatik.ro
Ce a pățit omul care anunță cele mai tari transferuri din lume chiar într-o perioadă de mercato. ”Problemele” lui Fabrizio Romano cu fosta prietenă
Capital.ro
Se suspendă pensia temporar. Situația care declanșează verificările. Pensionarii trebuie să se prezinte la Casa Teritorială de Pensii în acest caz
Playtech.ro
Cele mai frumoase plaje din Albania. Românii iau cu asalt riviera albaneză, prețurile sunt mai mici decât în Grecia
Adevarul
Povestea arhitectului care a construit Teatrul Național și Hotelul Intercontinental și i-a spus „nu“ lui Ceaușescu
wowbiz.ro
„Nu va mai avea cine să plătească pensiile”. Avertisment dur despre marea pensionare care poate bloca România
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România este îndoliată! S-a stins din viață scriitorul Ion Zimbru
iamsport.ro
Momentul care i-a rupt sufletul în două Nadiei Comăneci: ”Dacă ar fi știut mama, ar fi intrat într-o panică de nedescris” 
MediaFlux
Ce este interzis să faci în Duminica Tomii. Toți credincioșii trebuie să știe asta!
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj