Motivul pentru care Ilie Bolojan a refuzat o candidatură la preşedinţia României: „Stabilitatea guvernării era mai importantă”

După demisia lui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan a fost desemnat președintele interimar al României. Fiind o figură politică bine cunoscută și apreciată, mulți se așteptau ca el să își anunțe candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. Însă, spre surprinderea unora, politicanul a ales să nu intre în cursa pentru Cotroceni.
Filip Stan
24 apr. 2025, 08:49
Motivul pentru care Ilie Bolojan a refuzat o candidatură la preşedinţia României:

Ilie Bolojan să candideze la președinție, în ciuda încrederii masive din partea românilor. Bolojan recunoaște că nu s-a așteptat că va ajunge în postura de președinte interimar al României, funcție pentru care, crede el, trebuie să ai ani buni de experiență în spate. Ilie Bolojan explică că nu a candidat la alegerile prezidențiale deoarece consideră că, indiferent de avantajele unei conjuncturi politice, cuvântul dat și angajamentele asumate trebuie respectate.

Ilie Bolojan: „E bine să nu fii aruncat niciodată pe funcții pentru care nu ești pregătit”

„Nu m-am gândit niciodată că o să ajung în această situație, dar, fiind președintele Senatului, nu aveam cum să evit și, fiind și o situație de criză pentru România, nu ne puteam permite niciun fel de răzgândiri. Dar e bine să nu fii aruncat niciodată pe funcții pentru care nu ești pregătit, e bine ca lumea politică să-și pregătească oameni pentru toate pozițiile, inclusiv pentru poziția de președinte ai nevoie de ani în spate’, a precizat Bolojan, potrivit Bihoreanul.

Călin Georgescu, din ce în ce mai indezirabil în preferințele electoratului. Ilie Bolojan este cel mai apreciat personaj politic

„Fiind o situație dificilă atât în plan extern, cât și în plan intern, o condiție importantă era să menținem țara într-o situație stabilă, și atunci stabilitatea guvernării, colaborarea cu Guvernul, a fost un element important. (…)

Un alt element important a fost ca în condițiile de turbulențe externe – cu războiul din Ucraina, negocierile ruso-americane și americano-ucrainene, problemele din relația SUA – UE, chestiunea tarifelor – să ții țara în coordonate care să țină cont atât de componenta de securitate de care avem nevoie, de relația cu SUA, care azi sunt un garant al securității Europei datorită forței militare, cât și de aspectele economice care ne influențează, apartenența la UE, accesul la fondurile europene, la piețele europene. Pentru că mandatul este limitat, cu o autoritate limitată, m-am gândit că, dacă nu pot să fac bine, să nu fac rău, și am încercat să contribui și eu la recâștigarea încrederii în instituții. Asta înseamnă un comportament normal, transparență, relații cât mai firești cu oamenii…’, a adăugat Bolojan.

Într-un context în care încrederea în clasa politică este deja fragilă, politicianul afirmă că orice abatere de la înțelegerile făcute riscă să adâncească ruptura dintre cetățeni și cei care îi reprezintă.

„În momentul în care am devenit președintele PNL, sigur că mi-am generat o anumită vizibilitate. A fost săptămâna aceea între alegerile prezidențiale și parlamentare, în care a trebuit să fiu cât se poate de vizibil pentru ca, împreună cu colegii, să facem ca PNL să recupereze din terenul pierdut și să rămână un partid relevant. Ajungerea apoi în poziția de președinte interimar a fost o conjunctură, dar asta nu înseamnă că, dacă, la un moment dat, o anumită conjunctură te poate avantaja, tu trebuie să nu mai respecți nimic din ce ai semnat sau din ce te-ai angajat față de alții, pentru că și așa încrederea este foarte scăzută. Dacă noi, cei din lumea politică, nu respectăm nicio înțelegere și toate le dăm peste cap, e greu de presupus că o să ne respecte cetățenii’, a răspuns Bolojan, după ce a fost întrebat de ce nu a candidat la alegerile prezidențiale.

„Ţara noastră a cheltuit mai mult decât și-a permis”

Ilie Bolojan a declarat, pe de altă parte, că sunt necesare noi reforme pentru ca România să mai reducă din deficitul bugetar foarte mare și nu exclude ca Guvernul să devină „o agenție de plăți” pentru ca problema să nu se agraveze. Președintele interimar a subliniat faptul că țara noastră a cheltuit mai mult decât și-a permis.

În anul electoral 2024, bugetul României a înregistrat o dezechilibrare majoră, cu un deficit mai mare față de prognozele Guvernului, de aproximativ 4 procente. În urmă cu câteva zile, Ilie Bolojan a afirmat că România a acumulat deficite importante și este nevoie ca în anii următori să fie corectate prin reducerea cheltuielilor bugetare, prin încasări la bugetul de stat, combaterea evaziunii fiscale și accesarea fondurilor europene.

Ilie Bolojan anticipează măsuri dure: „Orice om politic responsabil înțelege că ani de zile am cheltuit mai mult decât ne-am permis. Cu astfel de probleme, nu trebuie să șofezi cu „faza scurtă” pentru că vom ajunge cu spatele la zid”

„Lumea politică are aceste date și cred că orice om politic responsabil înțelege că ani de zile am cheltuit mai mult decât ne-am permis. Este evident că trebuie făcute corecții pentru că altfel, presupunând că nu vom face nimic, nu vom face decât să ne împrumutăm tot mai mult. Este doar o perioadă de timp până la care costul dobânzilor va fi atât de mare încât efectiv guvernul va fi o agenție de plăți, nu va mai putea face nimic pentru că nu va mai avea spațiu de mișcare și practic vom ajunge cu spatele la zid”, a declarat Ilie Bolojan, într-un interviu acordat ebihoreanul.ro.

În 2024, deficitul bugetar al României a fost de 9,28% din PIB, calculat pe metodologia ESA, standardul la nivel european, potrivit datelor publicate marți de Eurostat.

Deficitul ESA este mult superior celui calculat pe metodologia națională (cash) utilizată de Ministerul Finanțelor, după care deficitul s-a cifrat la 8,65% din PIB.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Gigi Mustață a dezvăluit tot ce s-a întâmplat între galerie și Denis Alibec: „Vii tu să ne spui că ai jucat 7 minute? Ne-a înjurat de morți!”. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie luată de judecători: Călin Georgescu rămâne sub control judiciar
Playtech.ro
Noua formulă de calcul a vechimii pentru pensie. Cum se vor calcula lunile și anii de muncă începând cu 2026
Adevarul
Dezamăgirea unui cuplu britanic după 9 ani în Bulgaria: „Pensionarea de vis s-a transformat în coșmar. Am fost aproape omorâți de sistemul medical”
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Cum și-a prevestit sfârșitul gravida care a murit în explozia din Rahova. Mama tinerei a făcut dezvăluiri sfâșietoare: "Sună-mă să vezi dacă mă mai trezesc!"
Cancan.ro
O milionară din România, victimă în blocul groazei! Ce ”fabrică de bani” se afla la etajul 5, lângă apartamentul pulverizat al avocatei Vasilica Enache
iamsport.ro
FCSB sau Steaua? Tanczos Barna a spus cine crede că a continuat tradiția
MediaFlux
Vești proaste pentru români. Pensiile ajung mai târziu în noiembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Declarații dureroase după moartea gravidei care locuia în blocul unde s-a produs explozia. Va fi îngropată înainte de nuntă, în mireasă: „Nu are ce să mai îmbrace, o punem deasupra”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi