Mugurel Buga a murit într-o avalanşă din Italia încercând să își salveze câinii. Detalii cutremurătoare

Mugurel Buga, cunoscutul și iubitul profesor de matematică sucevean, și-a pierdut viața după ce a fost surprins de o avalanșă în nordul Italiei, în timp ce încerca să-și recupereze cei doi câini care îl însoțeau de fiecare dată când mergea pe munte.
Filip Stan
12 ian. 2023, 18:40
Mugurel Buga a murit într-o avalanşă din Italia încercând să își salveze câinii. Detalii cutremurătoare

Mihail (Michele) Mugurel Buga, un român stabilit în Ballabio, comună cu 4.000 de locuitori din nordul Italiei (Provincia Lecco) a decedat marți în urma unei avalanșe, anunță Lecco Notizie. Tragic este că bărbatul a supraviețuit anterior unei alte avalanșe, însă a reușit să scape, dar s-a întors pe munte pentru a-și căuta câinii. Aceștia erau la salvatorii plecați să-l caute pe el.

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, era originar din Dorohoi și a fost inspector școlar la IPJ Suceava. Se stabilise în Italia în 2001 și de câțiva ani preda matematică la Institutul Bertacchi din Lecco. Sportiv pasionat de ciclism și alpinism, se afla în vacanță în zona de schi dintre Italia și Elveția, la Madesimo.

El e „Mister Rottweiler”, românul mort în avalanșa din Italia, la două zile după ce a supraviețuit unei alte avalanșe. S-a întors pe munte să-și caute câinii pierduți

Presa din Italia relatează că duminică, 8 ianuarie 2023, în timp ce se afla în zona Pizzo Emet, la granița cu Elveția, a lansat un apel de urgență în urma unei avalanșe. Ulterior, nu a mai putut fi contactat.

Salvamontiștii au plecat în căutarea lui și, la Lacul Emet, au găsit doi câini husky care purtau zgardă inscripționată cu numărul de telefon al persoanei căutate, dar pe care nu au reușit să îi preia de pe munte. În jurul orei 14:30, Michele Buga a luat legătura cu centrul, explicând că a ajuns într-un sat, starea lui fiind destul de bună.

Citiți și: Lacrimi și durere după moartea lui Marian, românul de 46 de ani, pe un șantier în Italia. „Adio, iubirea mea! Odihnește-te în pace, îngerul meu”

A doua zi, acesta a decis să urce din nou pe munte, probabil pentru a-și căuta câinii, dar a fost surprins de o altă avalanșă. Pentru că nu s-a mai întors, echipa de salvare a plecat în căutarea lui pentru a doua oară. Românul a fost găsit fără viață la o altitudine de 1.900 de metri, lângă refugiul Bertacchi din Pasul Spluga, provincia Sondrio, corpul său fiind recuperat cu ajutorul unui elicopter.

Conform presei din Peninsulă, cei doi patrupezi au fost găsiți în viață, preluați, în cele din urmă, de salvatorii montani și încredințați familiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT