Mulţumesc, Doamne, pentru tot ce mi-ai dat, pentru tot ce mi-ai luat şi pentru tot ce mi-ai lăsat

Ne restabileste echilibrul dintre ce credem noi in capul nostru ca ni se cuvine si pentru ce suntem in stare sa spunem „Multumesc” indiferent cat de mult nu se suprapun cele doua filme in mintea noastra.

Ne ajuta sa ramanem smeriti si cu recunostinta pentru darurile vietii ce se revarsa asupra noastra si pentru care nu ne gandim prea des sa multumim, cum ar fi ca ne trezim zilnic, ca avem ochi functionali sa vedem, urechi numai bune de auzit chiar si ce nu ne convine, picioare harnice care ne duc de colo colo, un subconstient perfect functional care comanda organismului sa faca toate functiile pentru care noi nu facem nimic special constient, ca avem ce pune pe masa celor dragi.

Ne face sa ne gandim o clipa daca nu cumva dorintele si ambitiile noastre sunt si ele incadrate in ordinea perfecta a Universului si a planurilor sale si ca uneori cand ceva nu ne iese este felul vietii sa ne spuna ca e mai bine sa fie asa, un mai bine pentru binele suprem al tuturor celor implicati.

Inca de la varste fragede de copii suntem setati de intreaga societate sa avem, sa avem, sa avem, sa fim mai buni, sa avem mai mult si mai multe, fie note mai bune si mai multe, fie realizari mai mari si mai multe, fie succes mai mare si mai bogat. De mici asociem castigul cu bucuria si pierderea cu durerea, fara sa avem pic de mecanism in cap cum sa facem fata situatiilor numite de noi drept „pierderi”, cum sa nu ne pierdem stima de sine, respectul de sine, increderea in viata si in tot ce urmeaza mai bun sa vina.

Alte articole