Nota de 10 de la Montreal, duritatea antrenamentelor pe care le făcea în România comunistă, fuga din România şi adaptarea la viaţa din America, căsnicia cu Bart Conner şi naşterea fiului lor, Dylan, sunt doar câteva dintre momentele cheie ale vieţii Nadiei Comăneci. Fosta gimnastă are prilejul să le rememoreze acum, în pragul împlinirii vârstei de 50 de ani.

În tinereţe credea că după 40 de ani o femeie se poate considera bătrână. Dar viaţa i-a demonstrat contrariul Nadiei. „La 20 de ani mă gândeam că la 40 voi fi bătrână, iar acum împlinesc 50 şi mă simt în continuare tânără?”, spune Zeiţa de la Montreal în Die Presse.

Alte Articole

Mihai Cazacu, milionarul de la Loto, a murit. Afaceristul avea ...

What’s Up și iubita lui au făcut nuntă în centrul Capitalei

Pescobar se reorientează după ce inspectorii ANPC i-au închis ...

Ea a intrat definitiv în istoria gimnasticii în 1976, când a devenit prima gimnastă din lume notată cu 10. Îşi aminteşte cu drag de acel moment. „Iulie 1976 este un moment de neuitat. În viaţa unui om sunt foarte puţine lucruri de care îşi poate aminti zilnic, iar pentru mine Montrealul este un astfel de moment, îmi amintesc încă toate detaliile”, povesteşte Nadia Comăneci, căreia tabela de marcaj i-a arătat nota 1, deoarece nu era programată să arate 10. „Directorul firmei responsabile cu tabelele de marcaj mi-a povestit că, de la Montreal încoace, de fiecare dată când fost la vreun concurs i-a întrebat pe organizatori dacă o să vină şi Comăneci, ca să ştie să aducă şi aparate care afişează 10”, a adăugat fosta gimnastă.

În carieră Nadia a obţinut cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice şi este considerată una dintre cele mai bune gimnaste din toate timpurile. Nu ar fi obţinut asemenea performanţe fără multă muncă şi tocmai de aceea nu poate să-şi amintească decât cu satisfacţie de drumul parcurs şi, implicit, de regimul draconic de pregătire: „Am vrut mereu să ajung departe şi am ştiut că trebuie să fac multe, să daqu totul. Nu m-am plâns niciodată de greutatea sau stricteţea antremanetelor. Nu aş putea spune că mi-am sacrificat copilăria din cauza gimnasticii”.

Fuga în Statele Unite a fost un rezultat al faptului că „la fel ca toţi românii” ajunsese să se simtă prizonieră în România, după ce primise interdicţie de a ieşi în afara graniţelor, după ieşirea din viaţa sportivă. „Nu am găsit nici până astăzi o explicaţie pentru fuga mea. A fost pur instinct şi l-am urmat. Şi s-a dovedit că a fost bine şi corect. Deodată eram în America şi trebuia să decid singură. A fost cu adevărat foarte dificil. În România eram supravegheaţi şi nu puteam decide, totul era prestabilit. Acum trebuia să învăţ să iau decizii, să mă gândesc. Era minunat, dar foarte greu să mă obişnuiesc cu acest lucru’, a mai povestit Nadia.

Cea mai mare realizare a fostei gimnaste este cu siguranţă fiul său, Dylan, rezultat din căsătoria cu Bart Conner, şi el fost gimnast. L-a născut la 44 de ani, la 30 de ani de la performanţa de la Montreal: „Nu mi-am făcut niciodată probleme că aş fi prea bătrână pentru a face un copil. Ştiu că Dylan este cea mai mare realizare a mea. La Montreal am scris istorie, dar un copil este cu totul altceva, este iubire şi căldură, înveţi câte ceva în fiecare zi, înveţi să ai răbdare şi cum să-l înveţi valorile esenţiale ale vieţii”.