Năstase, către Rus: NU VOI AJUNGE în arest. Voi decide SINGUR ce am de făcut

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a vorbit miercuri seara cu Adrian Năstase în legătură cu ducerea sa în arest, iar din conversaţie şi-a dat seama că fostul premier intenţionează să se sinucidă, informează România TV. Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa pentru a-l duce în arest. El s-a împuşcat în zona gâtului. Joi dimineaţă, fostul premier a fost operat, iar medicul Şerban Brădişteanu a declarat că există riscul ca Adrian Năstase să facă infarct şi că acesta se află sub tratament psihiatric.
Romania TV
21 iun. 2012, 11:47
Năstase, către Rus: NU VOI AJUNGE în arest. Voi decide SINGUR ce am de făcut

Conversaţia a avut loc în jurul orei 21.30.

Potrivit România TV, Ioan Rus l-a sunat pe Năstase pentru a stabili modul în care va fi adus în arest: fie se prezintă singur la Direcţia Cercetări Penale, fie va fi trimis un echipaj de poliţie care să intre în garaj pentru a-l ridica. Rus încerca astfel să găsească cea mai bună metodă de a evita ca presa să-l filmeze pe fostul premier când este dus la închisoare.

Discuţia a durat ceva mai mult, relatează România TV, iar, din modul în care a decurs, ministrul a dedus că Năstase intenţionează să facă un gest radical. 

„Eu l-am sunat. L-am rugat ori să vină singur, ori să trimit o echipă la el acasă. N-a vrut. A spus că el hotărăşte singur ce are de făcut, că el nu va ajunge niciodată în arest. A fost o discuţie mai lungă. Am vorbit mult. L-am rugat…L-am rugat să evităm un scandal, toată Europa se uită la noi. Nu… Din discuţie am realizat că avea această decizie luată, planificată. Mi-am dat seama că o să se sinucidă. Am trimis imediat o salvare, am luat toate măsurile. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca om...”, a relatat Rus.

Potrivit jurnalul.ro, Adrian Năstase i-ar fi replicat lui  Rus la telefon: „Acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Eu nu voi părăsi domiciliul meu. E în puterea mea să decid asta” . La insistenţele ministrului de interne că toată procedura ridicării de la domiciliu să se desfăşoare în termeni agreaţi de comun acord, Năstase a replicat dur : „N-are nici un rost sa insişti. Eu nu voi ajunge în arest. Voi decide singur ce am de făcut”.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa pentru a-l duce în arest, în urma condamnării la doi ani de închisoare cu executare. Adrian Năstase şi-a pus pistolul la cap. Numai norocul a făcut ca unul dintre poliţiştii care veniseră să îl ridice să îl împiedice, iar glontul a ricoşat astfel că Adrian Năstase s-a împuşcat în zona gâtului. El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. 

Fostul premier Adrian Năstase a fost operat joi dimineaţă de o echipă de medici condusă de Şerban Brădişteanu. 

După operaţie, Şerban Brădişteanu a spus că riscul major pentru starea de sănătate a lui Adrian Năstase nu îl reprezintă eventualele complicaţii postoperatorii, cât afecţiunile cardiace ale fostului prim-ministru. Brădişteanu a mai spus că fostul premier se află sub tratament psihiatric şi va primi consiliere din partea specialiştilor. 


 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT