NATO şi Pentagonul, anunţ despre superarma cu laser „Zadira” care ar putea distruge şi sateliţi

Oficialii ruși s-au lăudat zilele trecute cu un laser ultraperformant, care poate „orbi” sateliții NATO, dar adjunctul secretarului general al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, atrage agenția că există, pe de o parte, multă propagandă din partea Rusiei, iar pe de altă parte, astfel de echipamente de ultimă generație nu ar putea oricum să schimbe raportul de forțe din teren. 
Filip Stan
20 mai 2022, 23:08
NATO şi Pentagonul, anunţ despre superarma cu laser

Vicepremierul rus Iuri Borisov a declarat miercuri că Rusia dispune de o armă laser capabilă să „orbească” toţi sateliţii de pe orbita terestră aflaţi până la 1.500 de kilometri altitudine. Sistemul laser, care ar fi unul mobil, a fost prima oară anunţat de preşedintele rus Vladimir Putin în 2018, într-un moment în care Moscova a dezvăluit o întreagă gamă de super-arme. În prezent, se cunosc puţine lucruri despre acest super-laser sau performanţele sale.

New York Times publică dovezi foto și video ale execuției locuitorilor din Bucha, de către armata rusă. Ororile sunt inimaginabile, făptaşii au fost identificaţi
„Există, evident, o generație de echipamente moderne pe care Rusia le-a dezvoltat. Ele nu sunt atât de performante cum spun ei, așa cum nu sunt nici atât de precise armamentele „de precizie” ale Rusiei. Proporția eficacității acestor tiruri este demonstrată. Dar într-adevăr, încearcă să folosească propagandistic. Din punct de vedere al schimbării raporturilor de putere de pe teren, aceste echipamente de ultimă generație nu schimbă realitatea, pentru că au tras 2.000 de lovituri, au lovit în multe locuri, efectul agregat este relativ puțin considerabil. Creează pagube, creează daune, creează morți de oameni nevinovați, dar raportul de forțe pe teren nu este modificat de aceste echipamente. Au făcut multă reclamă în jurul unui armament nou pe care l-au deplasat în Ucraina: tancul indistructibil – care sare în aer la fel, trenurile blindate și așa mai departe. Sau „Moskva”. Există destul de multă propagandă, există și echipamente care sunt interesante”, a comentat Mircea Geoană, la Digi 24.

Pentagonul afirmă că SUA nu au nicio ”dovadă” cu privire la utilizarea de către Rusia a armelor cu laser în războiul din Ucraina

Statele Unite nu au nicio ”dovadă” cu privire la utilizarea de către Rusia a armelor cu laser în războiul din Ucraina, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, relatează Reuters.

După ce Rusia a susţinut că a lansat o armă cu laser de ultimă generaţie care are puterea de a incendia dronele inamice, oficialul Pentagonului John Kirby a contestat rapid afirmaţia, precizând că Washingtonul nu are nicio ”dovadă” cu privire la utilizarea de către Moscova a unei astfel de tehnologii până în prezent în Ucraina.

Rusia se laudă cu o armă secretă, laserul care poate arde o dronă inamică în câteva secunde
”Nu avem nicio dovadă cu privire la utilizarea laserelor, cel puţin arme cu lasere, în Ucraina. Nimic de confirmat în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, vineri, în timpul unei conferinţe de presă.  Rusia foloseşte ”primele prototipuri de arme puternice cu laser în Ucraina”, numite ”Zadira”, care ”care ard ţintele”, a declarat vicepremierul rus Iuri Borisov.

Întrebat dacă astfel de arme sunt folosite în Ucraina, Borisov a spus: ”Da. Primele prototipuri sunt deja folosite acolo.”

El a mărturisit că arma cu laser se numeşte ”Zadira”. Nu există prea multe detalii despre arma Zadira, dar în 2017 presa rusă a precizat că gigantul nuclear de stat rus Rosatom a contribuit la dezvoltarea armei ca parte a unui program de creare a unor arme bazate pe noi principii fizice, cunoscute sub acronimul rus ONFP.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT