Nazare le reproşează constructorilor Autostrăzii Nădlac-Arad întârzieri la derularea lucrărilor

Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, le-a reproşat, sâmbătă, constructorilor Autostrăzii Nădlac-Arad întârzieri la derularea lucrărilor, el cerându-le să îşi dubleze capacităţile de lucru pentru a finaliza asfaltarea în acest an, transmite Mediafax.
Romania TV
24 mart. 2012, 12:04
Nazare le reproşează constructorilor Autostrăzii Nădlac-Arad întârzieri la derularea lucrărilor

Ministrul Alexandru Nazare a inspectat, sâmbătă, traseul Autostrăzii Nădlac-Arad, iar la întâlnirea cu reprezentanţii firmelor constructoare le-a reproşat acestora că există întârzieri.

Pe tronsonul I al autostrăzii, constructorul afirmă că lucrările sunt executate în proporţie de şapte la sută, faţă de programul de zece la sută.

„Dacă mă uit cum s-a lucrat la lotul acesta, cred că nici în 2014 nu terminaţi. E impropriu spus «cum s-a lucrat», pentru că nu s-a lucrat. Să ştiţi că ambiţiile pe care le avem noi este (sunt – n.r.), în principal, iar aici vreau să mă ascultaţi foarte atent… această autostradă poate fi terminată la nivel de asfalt în acest an. Asta e ambiţia pe care o am eu şi vreau să fie reflectată şi în modul în care lucraţi”, i-a spus ministrul directorului executiv al Romstrade (firma care lucrează la tronsonul I), Radu Munteanu.

Ministrul i-a cerut acestuia să dubleze capacităţile tehnice şi personalul, pentru a se putea lucra în două sau trei schimburi.

„Trebuie să recuperaţi. Aşa ceva e inadmisibil, nu aşa se lucrează. Noi ne-am îndeplinit toate obligaţiile faţă de dumneavostră”, a spus Nazare.

Reprezentantul constructorului a afirmat că „din cauza vremii” există întârzieri, însă ministrul a spus că „vremea nu poate fi o scuză”.

Jurnaliştii i-au atras atenţia lui Munteanu că mai mulţi muncitori au plecat în ultimele săptămâni pentru că nu le-au fost plătite salariile.

„Plăţile vor fi făcute la zi în următoarea lună. Ne-am achitat datoriile la toţi furnizorii”, a spus Munteanu.

El a adăugat că va completa personalul în următoarele două săptămâni, de când se va lucra în două schimburi pentru recuperarea întârzierilor.

„Considerăm că drumul va fi finalizat la sfârşitul lunii noiembrie, iar anul viitor facem lucrările anexe, parcările, parapeţii, pasajele, un sens de autostradă să poată fi utilizat”, a spus reprezentantul Romstrade.

Pe tronsonul II, reprezentantul firmei Alpine, care execută lucrările, s-a plâns ministrului că plăţile nu sunt la zi, ultima plată fiind din noiembrie.

„Am dori să se facă o decontare mai facilă a lucrărilor, pentru că, fără falsă modestie, ritmul de execuţie a lucrărilor este înainte, iar ritmul plăţilor este în urmă”, a spus responsabilul firmei.

Ministrul a atras atenţia însă că lucrările sunt uşor întârziate şi pe acest tronson, adică la 14 la sută, faţă de 15 la sută, cât ar fi trebuit.

Constructorul a mai cerut urgentarea exproprierilor şi revizuirea acordului de mediu pentru a se putea utiliza pământ din mai multe puncte pentru terasamentul autostrăzii.

Termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad este 2013.

Lucrările la Autostrada Nădlac-Arad se desfăşoară pe două tronsoane, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri, şi au început în toamna anului trecut.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, iar finanţarea se ridică la 213.889.168 de euro, bani proveniţi din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Ce trebuie să cureți la frigider pentru a nu consuma inutil energie. Verifică periodic acest loc de care mulți uită
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT