Nelu Tătaru, despre problemele din sănătate discutate la negocierile cu PSD. „S-a discutat foarte mult de nişte măsuri de urgenţă şi de un plan de perspectivă”

Nelu Tătaru, vicepreşedinte PNL şi fost ministru al Sănătăţii, a dezvăluit, joi, în urma negocierilor cu PSD, că este nevoie de măsuri urgente aplicate în domeniul sănătăţii. Printre acestea se numără testarea gratuită COVID a angajaţilor din sistemul public timp de 60 de zile.
Filip Stan
11 nov. 2021, 19:55
Nelu Tătaru, despre problemele din sănătate discutate la negocierile cu PSD.

Nelu Tătaru a vorbit despre principalele subiecte privind sănătate care au fost abordate la negocierile cu PSD.

„Noi am avut această discuţie şi în ultimele două – trei zile, de aceea ceea ce am văzut astăzi a fost doar o armonizare a acestui program pe sănătate din cadrul unui posibil program de guvernare. S-a discutat foarte mult de nişte măsuri de urgenţă şi de un plan de perspectivă, de rezilienţă. (…) Avem discuţiile pe viitor în funcţie şi de evoluţia pandemiei”, a spus Nelu Tătaru, la Palatul Parlamentului.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, avertisment despre impozitarea marilor averi. „Cine deţine vile impresionante nu va suferi prea tare dacă va creşte cu câteva procente impozitul”

Fostul ministru al Sănătăţii a fost întrebat ce măsuri trebuie aplicate urgent, având în vedere că a avut loc o nouă tragedie în sistemul sanitar – incendiul de la spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti.

„Înseamnă şi o prevenţie a celor care vor ajunge în spital, (…) testare, medicina de familie, monitorizare, testele gratuite care se pot face, certificatul verde pe care îl vom scoate şi va ajunge la o testare gratuită pentru 60 de zile”, a spus Tătaru.

Mai mult, vicepreşedintele PNL a explicat că a cerut o evaluare la Ministerul de Finanţe pentru a afla dacă există bani la buget pentru testarea angajaţilor timp de două luni.

„Contextul în care am introdus aceste două luni cu testare gratuită este tocmai din discuţiile cu organizaţiile profesionale. Contextul în care s-ar accepta un certificat verde, s-ar accepta anumite condiţii şi alternativa testării dar cu plată a acestor teste, am încercat să o aşezăm tocmai în aceste două luni în care să putem agrea fiecare dintre noi, şi organismele profesionale şi Ministerul Sănătăţii, şi noi ca parlamentari, un context legal în care trebuie să se desfăşoare introducerea certificatului verde, dar şi stimularea vaccinării”, a susţinut Nelu Tătaru, conform Hotnews.

Cât despre aplicarea de sancţiuni împotriva angajaţilor, Nelu Tătaru a afirmat că „sunt în discuţii”.

„Noi până mâine după-amiază mai primim şi amendamentele şi vom avea discuţiile pentru un raport preliminar final”.

Citeşte şi: Acord pe Certificatul verde COVID: Testare rapidă gratuită pentru 60 de zile de la intrarea legii în vigoare, apoi teste pe bani

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Jucătorul pierdut gratis de UTA și-a găsit echipă în SuperLiga. Cu cine semnează puștiul cu o poveste de film. Exclusiv
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
România se împrumută tot mai mult. Cum te afectează creșterea datoriei externe la rate, taxe și prețuri
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”
MediaFlux
Românii vor fi urmăriți direct de ANAF. Baze de date la dispoziția Fiscului
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți