Nereguli la 16 mărci auto în Germania. DACIA, pe LISTĂ

O anchetă asupra emisiilor poluante ale automobilelor echipate cu motoare diesel care circulă în prezent în Germania a scos în evidență o serie de nereguli la 16 mărci auto, printre care se numără și Renault și Dacia alături de cele cinci mărci germane, a declarat, vineri, ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt.
Filip Stan
22 apr. 2016, 16:24
Nereguli la 16 mărci auto în Germania. DACIA, pe LISTĂ

După ce Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, Guvernul german a ordonat efectuarea de teste de emisii la toatele modelele de autovehicule aflate în prezent în circulație în Germania. Testele au fost realizate în cursul ultimelor luni iar rezultatele au fost comunicate vineri de ministrul german al Transporturilor.

Cum se făceau TESTELE DE IMPACT pentru DACIA înainte de 1989 VIDEO

Potrivit lui Alexander Dobrindt, cele 16 mărci auto la care au fost descoperite nereguli sunt: Alfa Romeo, Chevrolet, Dacia, Fiat, Hyundai, Jaguar, Jeep, Landrover, Nissan, Renault și Suzuki, alături de mărcile auto germane Opel, Volkswagen, Porsche, Audi și Mercedes.

TOP 10 cele mai rare modele DACIA din istorie FOTO

Cu toate acestea, Dobrindt a subliniat că niciuna din neregulile constate nu a scos în evidență un fals de amploarea celui de la Volkswagen, care a echipat motoarele diesel cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare.

ISTORIA DACIA. Modelele SPORT create în SECRET la ordinul lui Nicolae Ceauşescu FOTO

La vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situația în care permite evitarea unui accident sau pagubelor produse motorului. În consecință, Guvernul german a cerut constructorilor să revizuiască acest mecanism. De asemenea, Alexander Dobrindt a cerut o adaptare a normelor europene „pentru a putea fi făcută mai ușor diferența între mecanismele autorizate și cele care nu sunt autorizate”.

Cum arăta DACIA DUSTER înainte de 1989. Era exportată în Marea Britanie FOTO

La fel ca și în Germania, și alte țări au demarat anchete în urma scandalului de la Volkswagen. Ancheta din Marea Britanie a ajuns la rezultate similare, identificând depășiri frecvente ale plafoanelor de emisii, dar nu și o falsificare cum s-a întâmplat la Volkswagen, în timp ce în cazul unor state precum Franța sau Italia, concluziile anchetelor nu sunt încă disponibile.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Bogdan Chipirliu, elev model! Fotbalistul Stelei a dat BAC-ul la 33 de ani: „E foarte greu să-l mai iei dacă nu-l dai la timp!”. Video
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS. Dobânzile ajung până la 7,55%, iar câștigurile sunt neimpozabile
Playtech.ro
De la aer saharian, la aer polar în doar 24 de ore. Unde scad temperaturile și continuă furtunile
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar apoi a fost transferat pe 2.500.000 de dolari
MediaFlux
MApN a primit răspunsul părții ucrainene referitor la incidentul din Portul Constanța cu drona marină: Cauzat cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?