La 13 ani distanță de la „Primăvara de la Praga”, în 1981, și Polonia trecea prin momente de mare tensiune internă. Sindicatul liber „Solidaritatea”, condus de Lech Walesa, primul sindicat necontrolat de partidul comunist, reușise să oblige puterea să semneze un acord în august 1980 și se impunea încet, dar sigur ca forța democratică capabilă să detroneze partidul comunist de la conducerea țării. În condiții sociale extrem de tensionate, care adânciseră Polonia într-o criză economică fără precedent după Al Doilea Război Mondial, generalul Wojciech Jaruzelski devenea prim-ministru în februarie și prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez în octombrie.

Acțiunile sale în forță împotriva „Solidarității”, culminând cu scoaterea în afara legii a sindicatului și arestarea liderilor săi în frunte cu Lech Walesa, în 13 decembrie 1981, nu au avut darul să liniștească „lagărul” socialist, în frunte cu cine altcineva decât URSS. Așa că la consfătuirea anuală a miniștrilor apărării din statele membre ale Tratatului de la Varșovia, desfășurată la Moscova, între 2 și 4 decembrie 1981, ministrul sovietic, mareșalul Dmitri Ustinov, a propus acordarea unui „ajutor” militar lui Jaruzelski pentru „pentru curmarea amestecului forțelor contrarevoluționare străine și a statelor NATO care pun în pericol existența socialismului în Polonia” (ministrul român al apărării, generalul Constantin Olteanu).

Alte Articole

Imagini şocante. Un şofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada ...

Pensii 2021. Trei organizaţii cer consultări la Guvern înainte ...

Amendă de 5.000 lei pentru medicul de familie care l-a vaccinat ...

Miniștrii apărării din Bulgaria, Cehoslovacia și Republica Democrată Germană s-au declarat de imediat acord să fie acordat ajutor guvernului Polonez. S-au opus, însă, Ungaria și România. Adică János Kádár (care nu uitase intervenția sovietică din țara sa în 1956…) și Nicolae Ceaușescu, care a transmis prin Constantin Olteanu că „sub niciun motiv nu trebuie acceptată ideea unei intervenții militare în Polonia”. Și Polonia a scăpat astfel de „ajutorul” militar „frățesc” al statelor socialiste și a rămas să-și rezolve singură problemele interne.

Citeşte şi Elena Ceauşescu a fost ciuruită! Ce au descoperit experţii INML la analiza rămăşiţelor soţilor Ceauşescu

Potrivit materialului amplu realizat de Fanatik.ro, în arhivele CIA există chiar o telegramă din decembrie 1981 care face referire la o scrisoare pe care i-ar fi trimis-o Nicolae Ceaușescu lui Ronald Reagan în legătură cu situația din Polonia, imediat după instaurarea Legii Marțiale în decembrie 1989. Președintele român îl avertiza pe președintele american că lupta dintre autoritățile comuniste poloneze și sindicatul „Solidaritatea” ar putea duce la invadarea țării de către trupele pactului de la Varșovia.

Cu 180 de grade avea să se schimbe, însă, atitudinea lui Nicolae Ceaușescu față de aceeași Polonie în numai opt ani. În aprilie 1988 izbucneau iarăși greve în toată țara. În ianuarie 1989 guvernul se așeza la masa tratativelor cu liderul sindical Lech Walesa și în 5 aprilie 1989 un acord politic stabilea „reorganizarea Guvernului și a Parlamentului, organizarea alegerilor generale, dreptul opoziției de a depune candidaturi, a edita ziare proprii și a avea acces la radio și la televiziune”. Comunist convins, Nicolae Ceaușescu era consternat și îngrijorat de evenimentele care duceau spre democrație Polonia. Așa că, începând de la consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia, desfășurată la București, în 7–8 iulie 1989, și-a manifestat public și din ce în ce mai vehement îngrijorarea față de „tendințele de a pune sub semnul întrebării valorile socialiste” și a propus o acțiune comună armată a statelor socialiste împotriva „cercurilor capitaliste și imperialiste” care se infiltraseră în Polonia și o deturnau de pe „calea socialistă spre comunism”.

O intervenție armată a țărilor socialiste în Polonia ar fi dus în acel moment, cu siguranță, la declanșarea unei conflagrații mondiale!

în seara zilei de 19 august 1989 au fost convocați la sediul Comitetilui Central al PCR ambasadorii tuturor statelor care făceau parte din Tratatul de la Varșovia, cărora li s-a înmânat o declarație oficială a conducerii PCR pentru a fi trimisă în regim de urgență secretarilor generali ale partidelor comuniste din țările respective. Declarația făcea o evaluare a evenimentelor din Polonia și afirma că „socialismul se află în pericol”, că desemnarea în fruntea guvernului a lui Mazowiecki reprezenta „o cedare în fața forțelor capitaliste și imperialiste”, iar sindicatul „Solidaritatea” era denunțat pentru „atitudinea sa anticomunistă și prooccidentală”. Participarea la guvernare a „Solidarității” servea „celor mai reacționare cercuri imperialiste, care urmăreau lichidarea socialismului și revenirea la societatea capitalistă”.

În declarație se exprima îngrijorarea nu numai față de soarta socialismului în Polonia, dar și față de obligațiile ei de membru al Tratatului de la Varșovia. În opinia lui Ceaușescu situația de la Varșovia nu era doar o problemă internă a Poloniei, ci a „tutulor” statelor socialiste. Așa că propunea „organizarea unei consfătuiri la care să se stabilească de comun acord luarea unor măsuri urgente și hotărâte, care să împiedice lichidarea socialismului în Polonia”. Nicolae Ceaușescu ajunsese, astfel, în august 1989 să susțină „doctrina Brejnev” (a independenței limitate, controlate a statelor socialiste), împotriva căreia se ridicase în repetate rânduri și o condamnase public și extrem de vehement în august 1968, după invadarea Cehoslovaciei de către armatele statelor socialiste „aliate” din Pactul de la Varșovia.

Citeşte şi Valentin Ceauşescu, prima apariţie în public după mult timp. Cum arată fiul cel mare al dictatorului

După primirea răspunsului oficial și de la Mihail Gorbaciov, Nicolae Ceauşescu a trimis un nou mesaj la Kremlin, pe 21 august, prin care solicita prezența la București a ministrului sovietic al Afacerilor Externe, Eduard Şevardnadze pentru a discuta în legătură cu „actul de trădare” de care se făcea vinovat generalul Jaruzelski în faţă „mişcării muncitoreşti şi socialiste din întreaga lume” și a găsi „cele mai potrivite și hotărâte măsuri de intervenție pentru salvarea socialismului în Polonia”.

Şevardnadze a venit la Bucureşti pe 26 august, iar discuţiile sale cu Nicolae Ceaușescu și cu Ioan Totu, minisreul român al Afacerilor Externe, au fost dezvăluite chiar de preşedintele României, în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 22 septembrie 1989. În conţinutul stenogramei acelei ședințe nu se mai regăsește nimic despre solicitarea vreunei intervenții armate în Polonia, ba, mai mult, se afirmă că Nicolae Ceauşescu nu ar fi solicitat intervenţia în Polonia a trupelor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia nici în mesajele sale din 19 şi 21 august! Era clar că Mihail Gorbaciov îl „calmase” prin Eduard Şevardnadze pe Nicolae Ceaușescu în privința Poloniei, se arată în materialul Fanatik.ro.