Nicolae Ciucă, despre tensiunile din coaliţie: Nu suntem într-o situaţie în care să ne suportăm sau să nu ne suportăm unii pe alţii. Respectul trebuie să fie reciproc

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a comentat joi, la sediul partidului, tensiunile din interiorul coaliţiei în urma declaraţiilor recente venite din ambele partide, el arătând că ”nu sunt într-o situaţie în care să se suporte sau să nu se suporte unii pe alţii” şi că respectul trebuie să fie reciproc.
Filip Stan
16 nov. 2023, 15:43
Nicolae Ciucă, despre tensiunile din coaliţie: Nu suntem într-o situaţie în care să ne suportăm sau să nu ne suportăm unii pe alţii. Respectul trebuie să fie reciproc

”Nu este normală niciun fel de astfel de discuţie într-o coaliţie. O coaliţie trebuie să se bazeze pe respect între parteneri şi atunci respectul se concretizează şi în ceea ce înseamnă anumite comportamente, mai ales în spaţiul public”, a spus preşedintele PNL, la sediul partidului, despre schimbul de replici între Rareş Bogdan şi premierul Marcel Ciolacu.

Întrebat despre declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia Rareş Bogdan nu ar trebui să mai participe la şedinţele coaliţiei, Ciucă a spus: ”Respectul trebuie să fie reciproc, nu doar de o parte sau de cealaltă”.

”Eu sunt convins că, aşa cum am găsit soluţii până acum şi am înţeles că mai presus de orice astfel de reacţie personală şi orgoliu personal este rolul nostru să continuăm să guvernăm şi să asigurăm stabilitatea ţării, să putem să finalizăm toate obiectivele pe care ni le-am propus. Urmează să venim cu bugetul, să avem o construcţie bugetară pentru anul 2024 aşa cum s-a asumat în coaliţie, şi atunci ne trebuie linişte şi trebuie să gândim ceea ce trebuie să facem”, a completat Nicolae Ciucă.

Citește și: Ciucă: Nu vom creşte taxele şi impozitele. Dacă repetăm greşeala şi anul viitor, atunci ceva nu funcţionează

Întrebat dacă se pune problema ieşirii de la guvernare a PNL, preşedintele PNL a spus: ”Tocmai am vorbit despre seriozitatea responsabilităţii actului de guvernare. Actul de guvernare în momentul de faţă este între două partide, PNL şi PSD, ca atare ambele partide trebuei să îşi asume menţinerea stabilităţii coaliţiei şi guvernarea ţării. Nu ne putem permite să destabilizăm situaţia politică a ţării, pentru că, odată cu o astfel de situaţie, se produc efecte pe care nu le putem controla niciunul dintre noi”.

Citește și: Marcel Ciolacu îl distruge pe Rareş Bogdan după ce acesta a amenințat cu ruperea coaliției: „Nu cred că este un om prost, înseamnă că este iresponsabil şi mitocan”

”Preşedintele ţării tocmai a asigurat realizarea, constituirea acestei coaliţii pentru a putea să guvernăm ţara”, a menţionat Ciucă.

Preşedintele PNL a confirmat că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu după acest scandal. ”Imaginea coaliţiei este afectată de astfel de schimburi între membrii celor două partide, în sensul în care ieşim în spaţiul public cu subiecte absolut marginale faţă de ceea ce avem voi de făcut”, a comentat Ciucă. Nicolae Ciucă a fost întrebat şi cum comentează afirmaţia lui Rareş Bogdan, că atmosfera în coaliţie a devenit una insuportabilă pentru PNL.

”Aici este absolut obligatoriu să înţelegem că nu suntem într-o situaţie în care să ne suportăm sau să nu ne suportăm unii pe alţii. Ne-am asumat să facem acest construct politic, mergem cu el până la capăt. Nu cred că ne putem permite, nici PNL, nici PSD, să producem un dezechilibru politic în acest moment”, a afirmat Ciucă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
LIVE / Ion Ţiriac şi David Popovici inaugurează noua arenă din complexul de la Otopeni! Investiţie uriaşă realizată de magnat
Capital.ro
Pensia crește în funcție de acești ani de muncă. Cine beneficiază de această facilitate
Playtech.ro
Orașele din România în care apartamentele s-au scumpit cel mai mult. Bucureștiul a depășit Brașovul, modificări importante in top
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Horoscopul weekendului 14-15 noiembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România