Nicolicea: Mandatul de deputat al lui Becali nu a încetat conform vechii proceduri. E nevoie de vot

Eugen Nicolicea susţine că, legal, mandatul de parlamentar lui Gigi Becali nu a încetat întrucât deputaţii nu au acordat un vot pe hotărârea prin care plenul ia act despre decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit deputatului UNPR, membrii Camerei ar fi trebuit să urmeze prevederile vechiului Statut al parlamentarilor, conform căruia un vot în plen este obligatoriu pentru ca mandatului unui parlamentar să înceteze din punct de vedere formal.
Romania TV
30 mai 2013, 06:40
Nicolicea: Mandatul de deputat al lui Becali nu a încetat conform vechii proceduri. E nevoie de vot

„Încetarea mandatului se face prin hotărâre, iar hotărârile se adoptă cu majoritatea membrilor prezenţi. Probabil e o scăpare că nu a mai fost introdus la votul final. E o eroare care trebuie îndreptată la noua şedinţă de plen. Votul ar fi fost o formalitate iar acest lucru trebuie să se întâmple. Mandatul lui Gigi Becali nu a încetat conform procedurii regulamentului vechi. E una dintre marile neplăceri pe care le-am îndreptat prin noul statut. Dar deocamdată noul statut nu a intrat în vigoare, mergem pe vechiul statut, deci trebuie vot. Voi propune la următoarea şedinţă a Biroului Permanent să se introducă pe ordinea de zi la vot final. E nevoie de jumătate plus unu din cei prezenţi. E doar o scăpare pe care trebuie s-o îndreptăm. Faptic, mandatul lui Gigi Becali a încetat în momentul în care a fost condamnat, legal, încetează după momentul votului”, a declarat Eugen Nicolicea, joi dimineaţă, la România TV.

Deputaţii au fost informaţi în mod oficial, miercuri, despre faptul că Gigi Becali şi-a pierdut mandatul de parlamentar o dată cu condamnarea definitivă la trei ani de închisoare cu executare. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost citită, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor.

Practic, Camera Deputaţilor va avea la dispoziţie trei luni pentru a organiza alegeri parlamentare pentru locul rămas vacant.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să propună plenului Camerei un proiect de hotărâre prin care să ia act de încetarea mandatului de deputat al lui George Becali, ca urmare a deciziei ICCJ de condamnare la trei de închisoare. Votul din Comisie a fost secret, presa având acces doar la dezbateri.

Deputaţii jurişti au apreciat că este un caz expres de încetare a mandatului şi au spus că le pare rău de situaţia lui George Becali şi sunt alături de familia lui.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT