Nicuşor Dan, anunţ de ultimă oră pentru bucureşteni. Când se rezolvă problema termoficării în Capitală

Nicuşor Dan a anunţat că licitaţia pentru reabilitarea celor 212 kilometri de conductă de termoficare a fost lansată. Potrivit primarului Capitalei, problema termoficării va fi rezolvată abia peste patru ani.
Loredana Brumă
26 ian. 2022, 19:42
Nicuşor Dan, anunţ de ultimă oră pentru bucureşteni. Când se rezolvă problema termoficării în Capitală

Nicuşor Dan a anunţat, miercuri seară, anunţă cât timp vor mai îngheţa bucureştenii în apartamente. Primarul Capitalei spune că problema termoficării în Bucureşti va fi rezolvată abia peste patru ani.

Nicuşor Dan: Peste 4 ani vom putea spune, în sfârşit, că problema termoficării e rezolvată în Capitală

Primarul Capitalei a anunţat, miercuri seară, că a fost lansată licitaţia pentru reabilitarea a 212 km de conductă de termoficare, cu un orizont de timp de 4 ani pentru proiectare şi execuţie.

„Am lansat licitația pentru cel mai mare proiect cu finanțare europeană dedicat modernizării sistemului de termoficare din Capitală.
Scopul proiectului e reabilitarea a 212 kilometri de conductă de termoficare, cu o valoare totală estimată de 281 de milioane de euro și un orizont de timp de 4 ani pentru proiectare și execuție, efort care va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. (Da, e vorba despre banii europeni pe care Bucureștiul i-a avut la dispoziție prin precedentul cadru financiar multianual pe 7 ani al Uniunii Europene, dar n-a reușit să-i acceseze atunci.

Am semnat contractul pentru acest proiect cu Ministerul Fondurilor Europene la scurt timp după ce am preluat mandatul de primar general).

Cei 212 kilometri vor fi împărțiți în 25 de tronsoane și țintesc secțiunile cu cele mai mari pierderi de apă și căldură din întreaga rețea de termoficare a Bucureștiului. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 9 martie și vreau să avem cât mai mulți ofertanți, fiindcă va fi foarte mult de lucru.

La finalul proiectului vom putea spune, în sfârșit, că problema termoficării e rezolvată în Capitală”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi Vești bune pentru bucureșteni. A fost lansată aplicația Termoalert. Utilizatorii pot vedea în timp real starea sistemului de termoficare din Capitală!

Reprezentanţii PSD susţin într-un comunicat de presă că atât primarul Capitalei, cât şi cel al Timişoarei  au eşuat în gestionarea sistemului de termoficare.

„Și în București, și în Timișoara, locuitorii suferă crunt de frig în case, școli și spitale, pentru că cei doi edili au întârziat nepermis de mult pregătirile de iarnă sau pentru că, din indolență sau aroganță, au afectat grav finanțarea serviciului public de termoficare. În timp ce în Capitală Nicușor Dan a întârziat să depună în termenul legal solicitarea pentru ajutorul de la Guvern pentru subvenția la gigacalorie, la Timișoara Dominic Fritz a falimentat sistemul de termoficare pentru că nu a achitat certificatele verzi.

Atât primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cât și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, au obținut votul cetățenilor pe baza unui discurs populist al USR, centrat pe promisiunea schimbării clasei politice, care însă nu poate suplini nerozia și impotența administrativă de care au dat dovadă după ce s-au instalat în funcțiile de primar.

Nici măcar promisiunea schimbării clasei politice nu a fost onorată. În timp ce primarul din București a intrat în atenția DNA din cauza unor probleme de corupție, primarul din Timișoara nu a fost capabil nici până în momentul de față să își clarifice problema studiilor pe care pretindea că le-a absolvit. Deci, eșec pe toată linia!”, se arată în comunicatul PSD.

Citeşte şi Bolnavii de cancer internaţi la Spitalul din Timişoara tremură de frig în saloane. Zeci de oameni le-au dus plăpumi şi pături

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT