Nicuşor Dan face treaba justiţiei şi confirmă interferenţa Rusiei în alegerile din România: „Statul român ar fi trebuit să prevină!” DOCUMENTE de la NATO, UE şi Marea Britanie

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale.
Filip Stan
21 iul. 2025, 17:32
Nicuşor Dan face treaba justiţiei şi confirmă interferenţa Rusiei în alegerile din România:

Nicuşor Dan consideră că statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, dar avertizează că inclusiv state cu structuri performante de intelligence dovedesc destul de greu astfel de interferenţe.

”Îi îndemn pe cei care încă se îndoiesc de interferenţele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024 din România să citească comunicatele de mai jos”, a scris, luni, pe Facebook, Nicuşor Dan, distribuind patru comunicate de presă emise de NATO, Consiliul Europei şi ale Guvernului britanic. 

Potrivit şefuluii statului, ”încercările de implicare a unor forţe statale străine în alegerile din ţara noastră din lunile precedente au fost pentru prima oară condamnate în declaraţii oficiale ale NATO şi ale Uniunii Europene”.

STENOGRAME incendiare! Călin Georgescu pregătea o lovitură de stat pe vremea când se vedea deja președinte: „De câștigat alegerile, le-am câștigat”/„Există o strategie pe care numai eu o cunosc”

”NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Evident, statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, şi ar fi trebuit să prevină ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024”, a mai transmis preşedintele pe Facebook.

Acesta se referă la unul dintre documente, aparţinând Marii Britanii.

”Dacă vă uitaţi însă la documentul tehnic publicat de guvernul Marii Britanii prin care dezvăluie acţiuni ale GRU (veţi observa că, inclusiv pentru state recunoscute pentru activitatea lor de intelligence, dovedirea unor astfel de interferenţe este un proces de durată”, a mai transmis preşedintele.

Preşedintele Nicuşor Dan, care a făcut, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndreptate împotriva mai multor state, inclusiv România.

”Salut punctele de vedere”, a declarat Nicuşor Dan, adăugând că este important pentru a înţelege situaţia alegerilor din România din ultimul an.

La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că alegerile din România au fost influenţate masiv de entităţi din Rusia.

Nicușor Dan anunță că va desecretiza rapid dosarul anulării alegerilor. ”Nu e normal doar să știm că avem un om de afaceri care a dat un milion de lei”

NATO şi UE au condamnat, vineri, activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse (GRU) şi îndreptate împotriva mai multor state membre NATO şi ale Uniunii Europene. Ministerul de Externe transmite că actorii subordonaţi GRU au vizat instituţii publice, operatori de infrastructură critică şi alte entităţi de pe teritoriul Alianţei şi al Uniunii Europene, inclusiv din România.

Alegerile prezidenţiale derulate în 24 noiembrie 2024 au fost anulate de Curtea Constituţională, fiind reluat întreg procesul, după ce documente ale diferitor servicii de informaţii, desecretizate de către CSAT, au vorbit despre influenţa unor actori statali şi non-statali asupra procesului electoral.

 

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul alegerilor/ Decizia Judecătoriei Sectorului 1 este definitivă

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sectorului 1 i-a respins cererea de ridicare a măsurii preventive. Decizia instanţei este definitivă.

”În temeiul art. 215 ind.1 alin. 5 C.proc.pen. rap. la art. 213 C.proc.pen. respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de inculpatul Georgescu Călin, …, împotriva ordonanţei nr. 2226/221/P/2023/d1 din data de 06.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar”, se arată în minuta instanţei.

Călin Georgescu este obligat la plata sumei de 100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 este definitivă.

În 26 februarie, Parchetul ICCJ a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.

Ulterior, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a PICCJ a dispus extinderea urmăririi penale pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, după ce Georgescu a citat, la un post de televiziune, din Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT