Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Observator, că nu a încercat în mod direct să îi împace pe liderii PSD și PNL, Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, însă a purtat frecvent discuții separate cu cei doi pentru a vedea în ce măsură poate fi deblocat dialogul dintre aceștia.
Șeful statului a afirmat că tensiunile dintre partidele politice consumă energia necesară pentru luarea deciziilor importante pentru România.
Nicușor Dan a spus că le-a transmis liderilor politici că disputa trebuie depășită pentru ca atenția să se mute către dezvoltarea țării.
„Să-i împac propriu-zis, nu, dar să-i tatonez, ca să văd până unde pot să meargă, asta am făcut-o foarte des. Din păcate, fără succes până la momentul ăsta. Am încercat să le explic că e o miză mai mare decât lupta asta politică.
Că, exact cum spuneți, e o energie totuși finită pe care noi, politicienii, o avem și e util să o folosim în chestii serioase, să dăm o direcție de dezvoltare pentru România, comparând diferite modele de dezvoltare, comparând sectoare economice.
Ori noi suntem prinși într-o dispută care nu are deloc nivelul ăsta și este numai despre cum reușim să ne așezăm la masă. Asta e, cumva, frustrarea mea din ultimele două luni, săptămâni, 70 de zile, cum le-ați numărat dumneavoastră, că am pierdut toți o energie care era utilă pentru alte lucruri pentru oameni (…)”, a precizat Nicușor Dan.
Președintele a susținut că imaginea României este adesea afectată de conflicte politice pe care le consideră lipsite de o miză majoră. El a arătat că, în ciuda problemelor existente, România a avansat în procesul de aderare la OCDE și are o economie funcțională.
„Ca să fim oneşti, în acest an și câteva luni nu am avut mari scandaluri de corupție. Adică, cumva, partidele politice, așa cum sunt ele, fiecare a încercat să răspundă exigențelor. Nu spun că sunt niște sfinți, Doamne ferește, nu spun că nu sunt zone în societate, companii, administraţie, care sunt protejate politic. Pe de altă parte, nu e așa un dezastru cum pare că se subînțelege.
Este o societate care este asemănătoare cu multe alte societăți care sunt la același nivel de dezvoltare ca societatea noastră. Și tocmai de aceea îmi pare rău că aceste conflicte pe mize foarte mici nu-i lasă pe oameni să vadă o imagine mai echilibrată, de ansamblu, despre societatea noastră, care are o economie cât de cât, care, iată, a trecut niște etape în accederea la OCDE, care e un club al economiilor solide”, a spus Nicușor Dan.